de Ștefania Băcanu şi Florica Pintea
Conflictul dintre generații există de când lumea, numai că, de la an la an, pare că se tot acutizează. Schimbările radicale din societate sunt extrem de rapide, iar generațiile trecute refuză cu vehemenţă să ţină pasul cu ele, în timp ce noua generație le consideră esenţiale sau normale. Aşa ia naştere conflictul sau prăpastia dintre copiii şi părinţii lor, dar şi dintre părinţi şi bunici. Psihologul Scarlett Onică ne-a vorbit despre divergenţele care apar între generaţii, de ce se nasc aceste diferenţe şi cum se pot rezolva.
„Adulţii consideră că nu mai au ce învăța de la cei tineri”
- Am tot auzit termenul de „conflict între generații”. Cum se traduce?
- „Pe vremea meaaaa....”. Iată, poate, cea mai cunoscută sintagmă ce traduce nemulțumire. „Nu vreau să știu de vremea ta! E vremea noastră!”. Căi deosebite, neînțelegere, divergențe vor exista mereu între generații. Valorile diferite, felul aparte în care fiecare își reprezintă lumea, lipsa unei comunicări adecvate, sugerează, în opinia mea, apariția conflictului între generații.
- Cum ia naștere acest conflict?
- Din punctul meu de vedere, lipsa comunicării optime este cauza hăului ce se poate naște între generații. Adulţii consideră că nu mai au ce învăța de la cei tineri, că dețin adevărul suprem: „Se face doar așa”, „Eu știu, eu am trecut prin viață”. Generația tânără consideră că nu are de ce să asculte: „Ce știu ei? Sunt depășiți cu totul, învechiți”. Și uite așa, actul de a asculta este un lucru rar.
„De la o anumită vârstă, începem să repetăm tiparul”
- Nu se schimbă doar generațiile, ci și rolurile, așa este?
- Nu există un rol predefinit, un rol social, în care vei rămâne pe viață. Fiica va fi mamă, prietenă, soră, mătușă, bunică, profesor, vecină, coordonator, subordonat, director de spital. Fiul va fi tată, unchi, bunic, vecin, frate, văr, restaurator, coechipier, suport moral și judecător. Atributele unui rol se întipăresc în minte, iar tendința este să repetăm ce am văzut, ce am auzit. Suntem de multe ori ceea ce, nu demult, condamnam. De la o anumită vârstă, începem să repetăm tiparul: roluri încremenite în timp, cu atribute predefinite ce vin la pachet.
- Cum este conflictul între părinții de 30-40 de ani și copiii de 10 ani?
- Inițial, părinții sunt centrul universului copilului. Copiii sunt motivați extrinsec, vor să își mulțumească părinții, se aliniază, fac pe plac des. În jurul vârstei de 9-10 ani, micuţii depășesc un prag. Trec Rubiconul, vestitul râu ce, odată traversat, arde un pod metaforic. Și începe o perioadă în care copilul e motivat intrinsec și își ascultă propriile necesități. E mult mai critic, mai atent la lumea ce îl înconjoară. Părinții, însă, trăiesc un șoc: unde e micuțul meu care nu comenta, care asculta? Este tot aici, privește-l, tu, părinte, şi îl vei descoperi rapid. Fă tot ce poți să îi respecți nevoile, să îi armonizezi dorințele.
„Legătura dintre bunici și nepoți este una de aur”
- Se schimbă lucrurile odată cu maturizarea copilului?
- Lucrurile se schimbă. Totuși, în viziunea mea, cheia unei bune relaționări în anii adolescenței copiilor se află în buzunarul părintelui. Copilul este un șantier care se ridică și se prăbușește chiar de mai multe ori în aceeași zi. Răbdarea, înțelegerea, puterea în a seta limite sănătoase şi capacitatea de a fi acolo și la bine și la rău trebuie să îi caracterizeze pe adulţii părinţi. De aceea, spun: rămâneți pentru copiii voștri lumina călăuzitoare din far atunci când ei pleacă pe marea învolburată, în anii adolescenței. Adolescenții au tendința să judece tot, să se îndoiască de tot. Uneori, cel mai tare se îndoiesc de ei înșiși. Se vor închide în ei sau vor deveni vocali. Se vor lua la harță cu oricine, și cei mai la îndemână sunt chiar părinții, sau vor tăia comunicarea pe verticală. Vor alege, poate, grupuri model nesecurizate și își vor pierde ancora. Noi, părinții, îi putem aduce încet, încet, pe drumul cel drept, însă, atunci când tragem linie, cuvântul cheie este răbdarea.
- Care este rolul bunicilor în viaţa copilului?
- Bunicilor le spun că sunt unele dintre cele mai importante persoane din Univers pentru nepoții lor. Sunt cei care le arată rădăcinile și puterea vie a familiei lărgite. De cele mai multe ori, legătura dintre bunici și nepoți este una de aur, cu totul specială. Este bine să știm că fiecare nouă familie se clădește pe baza unor reguli. Uneori însă, pare că bunicii nesocotesc regulile din familia tânără. Limitele cerute de părinți sunt minimizate de bunicii care vor să sublinieze: „Că ei știu mai bine”, „Că au mai multă experiență”, „Că au crescut mulți copii”, „Că ceea ce e nou, nu este neapărat și bun”.
„Un părinte aşteaptă validare de la propriul părinte”
- Există relații bunici-copii care funcționează mai bine decât relații părinți-copii. De ce?
- Bunicii au disponibilitate, răbdare și toleranță. Lucrurile nu mai sunt doar albe și doar negre. Realizează ce anume contează cu adevărat. Povestesc, sunt plini de haz, sunt reazăm și alinare. Așa că nepoții găsesc la bunici un castel fortificat din turtă dulce, unde binecuvântaţii bunici sunt împărați peste tot și toate, străjeri ai somnului, bucătari pricepuți, meșteri neegalați, povestitori de seamă și sfetnici înțelepți.
- Ce așteptări are un părinte de la propriul părinte?
- Un părinte nou-nouț dorește susținere de la propriul părinte. „Ești o mamă atât de bună!”, „Ești un tată cald și jucăuș”, „Copilul vostru e norocos, are niște părinți formidabili”. Așteaptă validare, așteaptă sfat, nu mustrare, așteaptă dezamorsare și nu „paie pe foc”. De cele mai multe ori, îşi doreşte să fie ajutat așa cum are nevoie.
„Respectul nu se impune, se câștigă”
- Dar bunicii de la copiii lor?
- Bunicii sunt fericiți că sunt bunici. Așa că vor să nu fie lăsați deoparte. Cântarul are un echilibru fin. Cât dăm, ca bunici? Când dăm? Când ne retragem? Bunicii au disponibilitate infinită. Așteaptă să li se ceară să sprijine și să ajute. Și mai vor respect. Spun însă, așa cum spun tuturor: respectul nu se impune, se câștigă!
- Un copil, chiar dacă și el, la rându-i, este părinte, se mai simte copil la 40-50 de ani, să zicem?
- Eu spun din tot sufletul că da. Atât timp cât avem părinți pe pământ ne vom simți copiii cuiva. Vom avea un refugiu, vom ști că avem alint și mângâiere și suport.
„Fiecare generaţie poate învăţa ceva de la cealaltă generaţie“
- Se pot elimina, totuși, aceste conflicte dintre generații?
- Conflictul dintre generații este un lucru constant al vieții sociale. Deși se vorbește mereu despre „prăpastia” dintre generații, deși această prăpastie e analizată din toate unghiurile de diverși specialiști, ea nu dispare. Cine are dreptate în această bătălie? Nimeni. Adevărul a fost, este și va fi undeva la mijloc: fiecare generație poate învăța ceva de la cealaltă generație. Să dăruim mereu în jur dragoste și înțelegere, lumină și bucurie, noi toți: bunici, părinți, nepoți!