de Silviu Ghering şi Adrian Barna
Sighetul Marmației, orașul cu un... cui în centru, simbolul pentru „cuiul de care se agață harta României”, se poate lăuda nu numai cu Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, muzeu trist și cutremurător, ci și cu Muzeul Satului Maramureșean, muzeu vast al bucuriei și frumuseții vieții.
Mica așezare este o pagină de istorie
Amplasat în partea de sud-est a orașului, la intrarea dinspre Baia Mare, pe Dealul Dobaies, 3 kilometri de centru, la aproximativ 500 de metri de DN18, drum de acces spre văile Izei şi Marei, Muzeul Satului Maramureșean a fost inaugurat la 30 mai 1981, cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaţionale a Muzeelor. Și nicio vizită în zona de basm și istorie a Maramureșului nu ar fi completă fără o oprire la „satul” din Sighet. Pentru că acolo este un „model” de sat. Cu o serie de monumente de arhitectură țărănească, de la case tradiționale cu faimoasele porți din lemn și „fântânile cu cumpănă”, până la biserici „tare faine și frumoase”, legate prin ulițe și poteci. În centru, pe o ridicătură, se află biserica principală, punctul spiritual al satului, cea mai veche construcție a complexului muzeal, adusă din satul Oncești de pe Valea Izei.
„Exponatele” cele mai vechi datează de la începutul secolului al XVIII-lea
Casele și bisericile care alcătuiesc Muzeul Satului Maramureșean din Sighet „vin” de pe la 1700 încoace și sunt dispuse în spațiu după locul de proveniență. Astfel, veți vedea mai întâi case din zona Vișeu-Borșa, apoi din Cosău-Mara, de pe Valea Izei Inferioare și Mijlocii, apoi din zona Tisei și bazinul Ruscovei. Puteți vedea chiar și locuințe care au aparținut altor etnii care s-au stabilit de-a lungul timpului în această zonă: slavi (ucraineni, polonezi şi slovaci), șvabi (germani), maghiari sau evrei.