de Elena Şerban
Ne-am obişnuit că alimentele sunt numai bune pentru hrănit. Iată că de data aceasta vă vom face o listă cu produse numai bune de păpat ce îşi dovedesc eficienţa şi în alte domenii: curăţat haine sau mobilă, dar şi adunat… cioburi. Respiraţi uşor cu… pastă de muştar
Într-o perioadă în care aveţi senzaţia că nu respiraţi foarte uşor şi că inspiraţi aproape inutil, fiindcă „nu vă ajunge aerul”, faceţi o împachetare cu muştar. Banala pastă care este pusă în general peste mici şi peste cârnaţi face minuni în acest sens. Aplicaţi muştar într-un strat subţire pe piept, apoi puneţi peste un prosop fierbinte (atât cât puteţi suporta, nu exageraţi!). Veţi respira mult mai uşor.
Maioneza curăţă mobila
Abia ce aţi achiziţionat o mobilă nouă, de care sunteţi tare mândri, nu doar că vă invidiază toţi prietenii, dar aţi făcut ceva eforturi financiare pentru a o cumpăra. Copiii dumneavoastră însă nu apreciază aceste lucruri şi se transformă în mici Picaso, desenând spornic pe mobilă. Nu vă grăbiţi să îi altoiţi şi nici să aruncaţi bunătate de mobilă. Dacă nu aveţi în frigider, preparaţi repede puţină maioneză şi „desenaţi” şi dumneavoastră pe mobilă în locul pătat de copii şi aşteptaţi. După zece minute ştergeţi cu o cârpă uscată şi curată. Pata dispare ca şi cum nu ar fi fost.
Pâinea adună cioburile
Accidentele casnice se produc când ne „e lumea mai dragă”. O farfurie spartă sau un pahar ţăndări nu e un capăt de ţară, însă cioburile rămase pe podeaua bucătăriei ne pot răni. De aceea, cea mai rapidă metodă de a îndepărta periculoasele resturi este să le adunaţi cu o felie de pâine. Astfel, treceţi pâinea proaspăt tăiată peste locul în care vi se pare că sunt cele mai multe cioburi (după ce aţi îndepărtat bucăţile mai mari cu multă atenţie).
Mătreaţa, alungată cu lămâie
Un păr frumos parcă îşi pierde din spectaculozitate dacă are mătreaţă. Posesorul podoabei capilare încearcă de obicei cu zeci şi zeci de produse cosmetice pentru a rezolva problema. Însă, înainte de a arunca banii pe fereastră (mă rog, pe produsele respective), faceţi rost de o lămâie. Cu un pic de suc de lămâie, problema dumneavoastră e ca şi rezolvată. Masaţi scalpul cu două linguriţe cu suc şi apoi clătiţi din belşug. După aceea preparaţi o soluţie din o linguriţă cu zeamă de lămâie într-un pahar cu apă caldă şi aplicaţi pe pielea capului, fără să mai clătiţi. Tratamentul, deloc dificil, trebuie efectuat până ce problema dispare.
Untul descurcă gablonţurile
Ne plac lănţişoarele (gablonţuri sau nu). Le etalăm cu mândrie, dar când ajungem acasă le aruncăm în aceeaşi cutiuţă de bijuterii plină cu diverse alte chestii. La un moment dat însă, lănţişoarele se înnoadă, de parcă ar fi nişte fire de aţă. Pentru a le descurca (nu vreţi să se rupă vreunul) puneţi unt peste nodul format şi aşezaţi pe o bucată de geam. Cu un ac de cusut şi cu ceva răbdare descurcaţi ghemotocul. Degresaţi apoi cu puţin detergent de vase.