Main menu

header

839 30 1de Irina Țolea şi Adrian Barna

Se cântă, se joacă și se dansează din nou pe scenele autohtone, mai cu poftă ca oricând. Artiști îndrăgiți apar pe afișul unor producții tentante, comedii, concerte și musicaluri, ce vin să înveselească perioada de vacanță. Vă prezentămcâteva evenimente care se disting în agenda culturală a acestei săptămâni.

Medeea Marinescu și Marius Manole, provocați să spună tot în „Jocul de-a adevărul”

Într-o lume în care minciuna a devenit un comportament social firesc, iar adevărul e tot mai rar și mai greu de acceptat, autoarea Lia Bugnar ne amintește cât de periculos și de eliberator este să te confrunți cu realitatea. Pe 12 iulie, de la ora 20:00, la Sala Mare a Teatrului Național, din Capitală, are loc premiera spectacolului „Jocul de-a adevărul”, o comedie romantică surprinzătoare și plină de profunzime. Într-un parc de distracții, doi străini (Medeea Marinescu și Marius Manole) ajung captivi într-o „cameră a surprizelor”, din care nu pot ieși decât după un exercițiu complet de sinceritate. Așa ajung să constate că amândoi sunt înșelați de parteneri, că au o relație falsă cu cei din jur și chiar cu ei înșiși. Cei doi artiști excepționali răspund provocărilor textului-avalanșă care servește neobosit momente comice, de ironie, cinism, disperare, regret și emoție. Din distribuție mai fac parte Lia Bugnar și Alexandru Nedelcu.

Maia Morgenstern și Valentin Roșca, recital de excepție în spectacolul „Mic și-al dracu’”

Moravurile societății din epoca micului Paris nu s-au schimbat foarte tare în vremea Bucureștiului cu WiFi și aplicații. O demonstrează într-un mod fermecător și elegant spectacolul „Mic și-al dracu’”, programat pe 8 iulie, de la ora 19:00, la Sala Dalles, din Capitală. Scenariul și regia îi aparțin celebrei actrițe Maia Morgenstern, piesa fiind inspirată de versurile scriitorului român de origine evreiască Isaac Lazarovici, cunoscut publicului sub pseudonimul Ion Pribeagu (autorul versurilor romanței „Zaraza”). Într-un duet de senzație, celebra actriță și balerinul Valentin Roșca (autorul coregrafiei spectacolului), dau viață aceluiași erou, Ion Pribeagu, martor și narator al poveștilor celebre ale vremii, dar și coloratelor personaje secundare surprinse de intriga comică și provocatoare. Show-ul alternează cupletele, bancurile și poantele ce satirizează năravuri românești inconfundabile, cu episoadele coregrafice variate (de la vals și tango la dansuri tradiționale țigănești și samba braziliană), într-un amalgam de nostalgie, umor fin și ironie, susținut de o coloană sonoră reprezentativă din care nu lipsesc piese memorabile precum: „Șaraiman”, „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara?”, „Du-mă acasă, măi tramvai”, „Noapte bună, Mimi”. Următoarea reprezentație are loc pe 13 iulie, de la ora 19:00, la Grădina Urbană din București.

„Ea și numai ea”, despre amenințările comunicării virtuale, la Teatrul Act

839 30 2Cât de mult ne-a îndepărtat tehnologia și ce capcane periculoase pândesc la colțul internetului ne arată, într-o formulă aparte, spectacolul „Ea și numai ea”, de Andrei Ivanov, programat pe 8 și 10 iulie, de la ora 19:30, pe scena Teatrului Act din Capitală. Textul prezintă relația deteriorată dintre o văduvă (Andreea Bibiri) și fiul ei adolescent (Vlad Lință), atras doar de comunicarea virtuală, amândoi trăind aproape izolați sub același acoperiș. Încercând să se apropie de băiat, mama apelează la o strategie nesăbuită și stabilește cu el o conexiune falsă pe internet. Montarea regizorului Alexandru Mâzgăreanu abordează atât tema conflictului dintre generații, cât mai ales amplificarea lui de existența mutată tăcut pe rețelele de socializare. Amenințările nevăzute din spatele tastaturii, pierderea abilităților de comunicare, a încrederii în sine și blocajul emoțional sunt redate cu multă imaginație și emoție într-un spectacol dedicat în egală măsură părinților și adolescenților.

„Zaraza”: Bucureștiul interbelic, evocat la Teatrul „Toma Caragiu”, din Ploiești

839 30 3Un spectacol de revistă de mare succes revine în acest weekend pe scena Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești. Pe 9, 10 și 11 iulie, de la ora 18:30, puteți urmări spectacolul „Zaraza”, un musical după un scenariu original semnat de Daniel Chirilă. Inspirat de anii de glorie ai micului Paris, de istoriile și personajele legendare (Constantin Tănase, Elena Lupescu, Carol al II-lea, Maria Tănase, Jean Moscopol ori celebrul Zavaidoc), spectacolul regizat de Răzvan Mazilu, care semnează și coregrafia producției, aduce sub ochii spectatorilor atmosfera boemă și strălucitoare a Bucureștiului din perioada interbelică. Într-o poveste plină de mister, umor și energie îi veţi vedea pe scenă pe Nico, George Liviu Frîncu, Dana Vulc, Andrei Radu, Ion Radu Burlan, Manuela Alionte Frîncu, Cosmin Șofron, Daniela Răduică, Marius Bălan, Karl Baker, Mihaela Duțu, alături de soliștii Corpului de balet Majestic și de pianistul Ciprian Cornița, care asigură acompaniamentul live.

Phoenix și Orchestra Simfonică București, concert de excepție la Grădina de Vară Herăstrău

După o îndelungată absență trupa Phoenix revine în fața publicului într-un concert extraordinar în aer liber. Pe 8 iulie, de la ora 21:00, în Grădina de Vară Herăstrău, are loc concertul „SymPhoenix”, susținut de noua trupă Phoenix și legendarul Nicu Covaci, alături de Orchestra Simfonică București, condusă de maestrul Tiberiu Soare. Creații care au scris istorie în rock-ul românesc precum: „Mugur de fluier”, „Fată Verde”, „Negru Vodă”, „Canarul”, „Mica țiganiadă” ori „Nunta” vor putea fi auzite acum live, într-o variantă interpretativă aparte ce îmbină sub-genuri ale rock-ului cu stilul clasic. După o carieră de peste jumătate de secol Nicu Covaci și trupa Phoenix constituie, pentru mai multe generații de români, un simbol de creativitate și continuitate în muzica românească, renăscând mereu spectaculos și învingând timpul. Sub motto-ul „Fie să renască!”, concertele „SymPhoenix” se înscriu într-un turneu național, următoarea reprezentație fiind programată pe 10 iulie (ora 21:00), la Teatrul de Vară Soveja din Constanța.

Menționăm că informațiile prezentate în cadrul rubricii „Scena și Ecranul” pot suferi modificări în funcție de evoluția situației epidemiologice.