de Ștefania Băcanu şi Florica Pintea
Afecțiunea și dragostea pe care le primește un copil în primii ani de viață reprezintă baza dezvoltării sănătoase a acestuia. Se întâmplă, însă, ca la maturitate, adultul să se confrunte cu anumite situații dureroase, greu de gestionat, care, de cele mai multe ori, își au originea în copilărie. De aceea, este nevoie să ne vindecăm copilul interior, pentru a ne putea bucura de liniște și evoluție. Florentina Gionea (medalion), specialist și terapeut spiritual, ne-a explicat cine este copilul interior, cum ne influențează viața și cum putem face pace cu el.
„Dacă e vindecat, poate aduce foarte multe beneficii”
- Florentina, cine este copilul interior?
- Copilul interior este o subpersonalitate a noastră care ne ajută sau ne sabotează în funcție de nivelul de vindecare și de conștientizare la care am ajuns. Copilul interior reprezintă creativitate, bucurie, soluții la problemele imposibile și cel care ne ghidează să avem mereu veselie în viață. Tot el, dacă este neglijat, ne poate sabota în momente-cheie din viața noastră, implicit pentru a ne atrage atenția că un proces de vindecare sau de evoluție nu s-a produs încă.
- Toţi avem un copil interior care are nevoie de vindecare?
- Copilul interior nu este 100% reprezentat de copilăria noastră. Într-adevăr, copilul interior poartă din traumele copilăriei în funcție de gravitatea acestora, însă energia copilului interior se leagă și cu energia de copil, care are puritate, naivitate, iubire, și alte elemente pe care o parte dintre adulți le pierd atunci când cresc. Deci, un copil interior vindecat poate aduce foarte multe beneficii.
„Decesul unuia dintre părinți poate crea rana de abandon”
- Traumele din copilărie merg mână-n mână cu adultul, an de an?
- Manifestări ale traumelor la adulți apar constant și sunt acele situații în care li se reproșează: „Te-ai purtat ca un copil’’, „E copilăros, nu vezi!’’. Când un adult nu are o atitudine matură în unele situații și le tratează cu acțiuni copilărești, atunci apare copilul interior care este rănit. Tot ceea ce noi experimentăm ca ființe umane, bun sau rău, se înmagazinează în corpul nostru energetic. Fiecare suntem ca o bază de date uriașă în care s-au stocat toate experiențele la care am fost martori sau pe care le-am trăit. Și situațiile bune, la fel ca și traumele, se stochează. Diferența dintre o situație favorabilă și o traumă este că cea din urmă are un impact emoțional mult mai puternic, care activează programul de supraviețuire. Astfel, viața este pusă în pericol, iar mintea trebuie să creeze un mecanism de protecție pentru a păstra existența.
- De exemplu, moartea unuia dintre părinţi, pe când copilul are doar 10-15 ani, ce traume crează copilului şi, implicit, viitorului adult? Ce răni produce?
- Decesul unuia dintre părinți poate crea, în principal, rana de abandon, dar și rana de trădare, depinde cum a perceput la nivel subtil copilul momentul decesului. Când unul dintre părinți moare, există posibilitatea ca cel mic, ajuns adult, să rămână blocat la momentul morții și să nu poată depăși această traumă, însă ea se poate vindeca dacă adultul înțelege că e timpul să gestioneze și să proceseze acea informație.
„Influențează negativ viața adultului când acesta are blocaje de evoluție’’
- Cum este influenţată viaţa adultului de către copilul interior?
- În foarte multe feluri, pozitiv sau negativ. Dacă adultul a înțeles conectarea cu copilul interior, atunci se poate începe procesul de vindecare, altfel adultul va crede că tot ce i se întâmplă este din exterior și nu are nimic de a face cu el. Copilul interior influențează negativ viața adultului când acesta are blocaje de evoluție. De exemplu, vrea să dezvolte o nouă arie a afacerii sale și, deși are toate resursele, nu poate avansa și se simte copleșit. Această stare de copleșire vine de la copilul interior care nu are capacitatea energetică de a duce proiectul nou. În acest caz, adultul va trebui să facă o meditație sau o interiorizare în care să vorbească cu copilul interior și să îi explice că nu este sarcina lui, dar că poate participa, dacă dorește, la bucuria procesului său cu idei creative. În mod pozitiv, copilul interior aduce multă creativitate, indiferent de domeniul în care lucrează adultul.
- Care sunt semnele că avem nişte răni vechi, nevindecate?
- Un exemplu de rană nevindecată în copilărie poate apărea în relațiile de cuplu. El își respinge partenera pentru că nu a reușit să obțină ce își dorește. Ea devine evitantă, pentru că așa a învățat să se apere când nu se simte iubită. Astfel de situații apar de la discuțile mici, până la certuri de proporții.
„Dacă o traumă recidivează, înseamnă că nu a fost complet vindecată”
- Există şi situaţii din trecut, din copilăria noastră, care ne fac rău sau ne blochează, dar de care noi nu suntem conştienţi?
- Doresc să insist pe înțelegerea și pe acceptarea copilului interior. Ce mă uimește este gradul de imaturitate, atât la bărbați, cât și la femei. Deși corpul a ajuns la vârsta adultă, energia persoanei poate rămâne în trecut la vârste foarte mici. Această energie de maturitate eu o numesc vârsta kinestezică și este diferită de vârstele emoționale sau mentale. Copilul interior nu este același lucru cu vârsta kinestezică ce reprezintă cumulul de maturizare pe fiecare domeniu al vieții. În concluzie, copilul interior nu are 100% legătură cu imaturitatea unei persoane.
- Care sunt cele mai des întâlnite situaţii care recidivează, tocmai pentru că nu au fost vindecate?
- Vindecarea unei traume se poate face total sau parțial. Procesul de vindecare poate dura mai mult sau mai puțin, în funcție de impactul emoțional și energetic pe care l-a avut la adresa persoanei în cauză. Când esti în proces de vindecare, este necesar să înțelegi și să accepți etapele din proces. Unele traume se pot vindeca instant, pentru altele ai nevoie de mai mult timp. Dacă o traumă recidivează, înseamnă că nu a fost complet vindecată sau că există alți stimuli care recreează paternul traumatic.
„Îi place să se joace, să coloreze cărţi“
- Cum putem vindeca rănile unui copil interior?
- Prin meditație, introspecție, regresie, înțelegerea situațiilor în care se manifestă copilul interior și care sunt cauzele care aduc un rezultat negativ.
- Dă-ne, te rog, un exemplu de exerciţiu, pe care să-l putem face acasă singuri, şi care să ne ajute să ne liniştim, să ne simţim împăcaţi cu noi...
- Dacă ne referim strict la copilul interior, acestuia îi place să facă activități pe care le fac copiii. Îi place să se joace, să coloreze cărți. De exemplu, o carte de colorat mandale poate fi un exercițiu simplu și benefic pentru el, dar și o metodă de relaxare pentru adult. De asemenea, joaca cu alți copii din familie sau ai prietenilor aduce bucurie copilului interior.