de Gheorghe Zmaranda şi Silviu Ghering
În jurul numelui Conservation Carpathia gravitează multe trăiri. În primul rând datorită vibrației grave pe care acest nume o emană. Carpathia este căminul nostru. Acel cămin pentru care trebuie să găsim soluții pentru a-l păstra neîntinat, cu toată bogăția extraordinară pe care o are prin munții săi maiestuoși. România are peste 6 milioane de hectare de păduri, din care o suprafață semnificativă este încă virgină și peste 3.700 de specii de plante, multe dintre ele endemice în regiune. Am aflat despre fundația Conservation Carpathia acum mai bine de cinci ani când am participat la o prezentare a activității lor. Direct în inima munților, acolo unde în pepinierele fundației pâlpâiau străfulgerări de viață în firavii copăcei ce urmau să înnobileze munții dezgoliți de păduri.
Se vrea crearea unei zone protejată cu natură sălbatică de talie mondială...
Potrivit istoricului prezentat pe site-ul fundației, aceasta a fost înființată în anul 2009 la inițiativa a 12 filantropi și conservaționiști străini. Uimiți de frumusețea României și a munților săi extraordinari, aceștia au hotărât să dezvolte un proiect ambițios care să aibă ca finalitate înființarea unui parc național emblematic pentru Europa. Acest lucru era posibil în viziunea membrilor fundației care prin susținerea limitarea tăierilor ilegale de pădure și conservarea unei suprafețe mari a pădurilor din Car- pați, sub forma unei zone complet protejate. „Pe termen lung, viziunea fundației este aceea de a crea o zonă protejată cu natură sălbatică de talie mondială în sudul Carpaților românești, suficient de mare ca să permită existența unor populații semnificative de carnivore mari și să permită, de asemenea, desfășurarea proceselor evolutive naturale. Proiectul include situl Natura 2000 Munții Făgăraș, Parcul Național Piatra Craiului și Munții Leaota, formând un total de peste 250.000 de hectare”.
... şi refacerea zonelor degradate
Deși prioritatea inițială a proiectului a fost protejarea pădurilor, ulterior activitatea a trebuit extinsă și către refacerea zonelor degradate. Ce înseamnă zone degradate? Că prin exploatarea greșită a terenurilor au fost afectate grav mii de hectare de păduri prin faptul că pantele montane defrișate au fost supuse eroziunii. O altă problemă semnalată de specialiștii fundației a fost aceea că în gestionarea pădurilor din ultima sută de ani au fost favorizați întotdeauna arborii considerați valoroși din punct de vedere economic, cum ar fi molidul. Astfel pădurile originale, mixte, au fost înlocuite de monoculturi. Pentru restabilirea unor ecosisteme variate, fundația încearcă să resălbăticească aceste zone prin crearea unor ochiuri în pădurile de molid și plantarea cu fag, ulm, paltin, brad și scoruș. „Aproape 400 de hectare au fost supuse acestor măsuri de reconstrucție, inclusiv de-a lungul cursurilor de apă, unde molidul a înlocuit parțial galeriile extrem de importante de anin. Refacerea pădurilor aluvionare va spori considerabil calitatea sistemului acvatic, în beneficiul mai multor specii cum ar fi vidra europeană, cocoșul de munte, ciocănitoarea cu spate alb și ciocănitoarea sură, precum și numeroasele specii de fluturi și libelule”.
„Am plantat puieți foarte importanți pentru biodiversitate”
Pentru refacerea ecosistemelor degradate este nevoie de o strategie mult mai complexă decât la prima vedere. Pentru a restabili echilibrul de dinainte de distrugere presupune ca înainte de replantare să se realizeze o inventariere a parcelelor forestiere astfel încât să se cunoască nivelul de regenerare existent, dar și compoziția inițială a speciilor. Pentru că pentru managementul pădurilor au fost prioritare speciile de interes economic s-au pierdut multe specii cu importanță pentru biodiversitate, cum ar fi frasinul, ulmul, paltinul, scorușul. Într-un final, dispariția sau reducerea lor a a condus la o degradare a calității ecologice a pădurilor. „Pentru a reface ecosistemul forestier inițial, am plantat puieți fără valoare din punct de vedere comercial, dar foarte importanți pentru biodiversitate. Am introdus specii lipsă de foioase în peste 450 de hectare de monoculturi de molid, am refăcut vegetația originară de anin de-a lungul cursurilor de apă pe o suprafață de 30 de km, am început să refacem habitate de tufărișuri pe anumite pășuni alpine, unde a fost abandonat pășunatul cu animale, iar în 2019 am început un program de eliminare a speciilor invazive”. Pentru a asigura un ritm constant al împăduririlor, fundația a înființat propriile pepinere în care se produc puieți din surse autohtone de sămânță și unde se lucrează fără substanțe chimice și se plivește manual, cu forța de muncă locală.
Soluţii pentru medierea conflictelor dintre om şi animalele sălbatice
Un ecosistem natural complet presupune ca fiecare element al lui să fie prezent și când spun asta mă refer și la faună. Doar că ritmul în care civilizația câștigă terenul sălbăticiei determină declanșarea unor conflicte foarte serioase între oameni și animalele sălbatice. Este evident că omul va continua să fie stăpânul suprem al naturii, dar în același timp aceasta trebuie să fie lăsată să își desfășoare forțele. Pentru medierea conflictelor dintre om și animalele sălbatice s-a găsit o soluție. „Am oferit stânelor garduri electrice și am inițiat un program de creștere a câinilor de pază Ciobănesc Carpatin, o rasă eficientă de apărare a animalelor domestice împotriva carnivorelor. Am înființat două echipe de intervenție rapidă cu rangerii noștri și membrii ai Jandarmeriei regionale, care sunt pregătite să soluționeze astfel de conflicte într-un mod prompt și profesionist. Începând din vara anului 2020 am introdus un concept complet nou de com- pensare privată în natură pentru daunele provocate de carnivore. Mai exact, un crescător local are grijă de 20 de vaci și 100 de oi aflate în proprietatea fundației, animale care sunt folosite pentru a înlocui imediat eventualele pagube produse de animalele sălbatice fermierilor”.