de Ștefania Băcanu şi Florica Pintea

Se face o mare confuzie între singurătate, care exprimă durerea de a fi singur, și solitudine, care înseamnă plăcerea de a fi singur, de a sta doar cu tine fără să te simți trist sau izolat. Acelea sunt momentele care vindecă răni, eliberează emoții, gânduri și construiește idei. Așadar, solitudinea este benefică atunci când vreți să luați o pauză, când vreți să vă înțelegeți, să vă ascultați, să vă certați sau să vă iubiți. Psihologul George Bozga ne-a explicat ce înseamnă solitudinea, de ce este importantă și cum ajută la găsirea echilibrului interior.

„Cel mai întâlnit motiv este reconectarea cu propria persoană”

- În primul rând, care este diferenţa între solitudine şi singurătate?

- Este o diferență de nuanță, de detaliu, însă știm că în detalii se ascunde esența. Mulți oameni consideră că sunt asemănătoare, dar lucrurile stau puțin diferit. În primul rând, singurătatea este cea care izolează, separă, pe când solitudinea poate fi hrănitoare și vindecătoare. Atunci când ne referim la singurătate, vorbim despre o stare în care te simți alienat, izolat de ceilalți, ai sentimentul că ceva lipsește. Această stare nu se referă neapărat la a fi singur într-o cameră, ci poți avea acest sentiment și atunci când ești înconjurat de oameni. În general, în astfel de situații experimentezi o lipsă, un gol interior și te simți separat de ceilalți. Această emoție este consumatoare, te macină, deoarece este ca și cum ai fi înconjurat de pereți invizibili de jur împrejurul tău.

- Solitudinea este dăunătoare?

- Solitudinea reprezintă alegerea de a fi singur, însă, foarte important, fără a te simți singur. Motivele pentru care o alegem sunt multe, dar cel mai întâlnit este reconectarea cu propria persoană, pentru a îmbrățișa emoții sau stări, sau pentru a fi mai conectat cu nevoile și dorințele tale. Pentru o persoană introvertită, relațiile sociale se pot dovedi foarte obositoare, iar retragerea periodică și/sau centrarea pe propria persoană poate reprezenta o modalitate de reechilibrare. Atunci când tu însuți îți ești o companie minunată, experimentezi cu ușurință solitudinea, dar când vrei să amâni întâlnirea cu tine sau nu-ți place compania ta, te afli în singurătate.

„Când reușești să te accepți așa cum ești, apare sentimentul de a-ți fi suficient”

- Ce înseamnă „să fiu eu cu mine”?

- Foarte des întâlnesc această întrebare în activitatea mea la cabinet. Rămânând în paradigma de singurătate și solitudine, a fi cu tine însăți poate reprezenta o hrană. Până când solitudinea va reprezenta hrana ta, vei avea nevoie de ceilalți, deși adesea tot singur te vei simți și vei fugi în continuare de tine, în speranța că acele persoane îți vor umple golurile. De fiecare dată când fugi de tine și de stările tale, pentru că nu îți place ce vezi, optezi pentru singurătate. Atunci când reușești să te accepți așa cum ești, solitudinea vine la pachet cu sentimentul de a-ți fi suficient. Asta, desigur, nu înseamnă să te închizi și să refuzi apropierea celorlalți pentru că tu ești destul pentru tine.

- Însingurarea ne face rău?

- Să nu uităm faptul că nevoia de contact este o nevoie de bază pentru orice ființă vie, iar însingurarea, pe termen lung, conduce spre efecte psiho-fiziologice complexe. Din nefericire, ca răspuns al acestor efecte, apar modalități de adaptare și de gestionare psihologice și chimice, care nu ajută în rezolvarea problemei singurătății, ci doar în gestionarea unor efecte cauzate de aceasta. Persoanele învață singurătatea, devenind, de exemplu, foarte abile în gestionarea relațiilor la distanță, considerând, astfel, că nevoia de contact este satisfăcută, însă procedând în acest fel nu primesc în totalitate ce au nevoie cu adevărat de la o relaționare directă și autentică. Zona aceasta de siguranță, în care păstrăm o distanță în contactul cu ceilalți, reprezintă o formă de protecție și vine adesea din teama de a relaționa, de a fi vulnerabil. Practic, cu cât ne obișnuim mai mult cu singurătatea, cu cât devenim mai creativi în a ne ocoli emoțiile și în a ne păcăli nevoile esențial umane, cu atât mai mult vom rămâne mai singuri și chiar indisponibili pentru cei care ar dori să intre în viața noastră.

- În contextul actual, generat de pandemia de SARS-CoV-2, mai putem vorbi despre o solitudine benefică?

- Efectele pandemiei la nivel individual sunt variate, în funcție de resursele și capacitatea fiecăruia dinte noi de a face față unor astfel de situații dificile. De reținut este că, în această perioadă, vulnerabilitățile ies cu ușurință la suprafață, fiind o situație atipică guvernată de multă incertitudine, iar persoanele sunt mai expuse stărilor de depresie și anxietate, precum și exacerbarea unor suferințe personale anterioare. Așa cum spuneam anterior, solitudinea reprezintă o opțiune, iar restricțiile generate de pandemie nu se înscriu în această categorie, de aceea apar și dificultățile psihologice la nivel individual, dar și la nivel de societate.

„Cu cât devenim mai creativi în a ne ocoli emoțiile și în a ne păcăli nevoile esențial umane, cu atât mai mult vom rămâne mai singuri și chiar indisponibili pentru cei care ar dori să intre în viața noastră“

„Pentru o persoană introvertită, relațiile sociale se pot dovedi foarte obositoare, iar retragerea periodică și/sau centrarea pe propria persoană poate reprezenta o modalitate de reechilibrare“

„Creierul nostru are nevoie de timp pentru a se adapta cu o situaţie total nouă“

- Cum ne putem găsi un echilibru, astfel încât să nu ne izolăm, dar să avem timp şi pentru noi?

- S-au accentuat stările de anxietate, ideaţia depresivă, temerile şi incertitudinile personale legate de siguranţa locului de muncă sau viitorul financiar. La fel și relaţiile cu persoanele apropiate. În această perioadă, este bine să fim atenți la noi înșine, la gândurile noastre, la emoțiile pe care le resimțim, să fim în contact cu noi înșine și să nu rămânem izolați. Un rol important îl dețin procese precum conștientizarea și acceptarea. Creierul nostru are nevoie de timp pentru a se adapta cu o situație total nouă, dar mai ales cu multitudinea de informații pe care le primește și trebuie să le proceseze în această perioadă. Când o persoană deja trăiește cu teamă, conștientizată sau nu, că relațiile pot fi periculoase sau că pericolul vine prin interacțiunea cu alte persoane, informația legată de necesitatea autoprotecției în relație cu celălalt a fost un adevărat declanșator al anxietății. În continuare, fiecare a apelat la cel mai potrivit răspuns pentru sine, pentru a-și gestiona anxietatea. Unele persoane s-au izolat emoțional, considerând că lipsa totală de contact înseamnă mai multă siguranță, iar altele au preferat să stea alături de persoanele apropiate, considerând că împreună pot fi mai puternici. Totodată, pentru a rămâne echilibraţi este recomandabil să ne păstrăm rutinele şi obiceiurile cu care eram acomodaţi, să facem exerciţii fizice şi să avem o bună igienă a somnului, dar și să rămânem în contact cu ceilalți.