Main menu

header

845 18 1de Simona Soare Ghișea şi Daniel Şuta

Indiferent dacă aveți un job sau o afacere, dezvoltarea brandului personal este definitorie pentru cariera dumneavoastră. Dacă doriți să fiți cu un pas înaintea altora în profesie și în business, atunci este cazul să investiți în brandul personal. Cum poate fi construit acesta pas cu pas, ne spune Amalia Sterescu (medalion), personal branding pioneer în România și career transformer (www.amaliasterescu.ro).

„Tu vei fi întotdeauna cel mai bun PR al tău”

- Ce reprezintă brandul personal?

- Brandul personal este abilitatea unui profesionist de a-și promova propria carieră, de a comunica coerent, online și față în față, ceea ce îl diferențiază ca profesionist/lider, în piața în care funcționează. Dacă ești angajat și ai performanțe, însă întotdeauna alții sunt cei care reușesc să obțină proiectele interesante sau promovarea visată de tine, poate că vei conștientiza că ai neglijat să fii propriul avocat al carierei tale. Din experiența mea și a clienților mei, tu vei fi întotdeauna cel mai bun PR/avocat al carierei tale! Dacă ești antreprenor și reputația ta este mult mai cunoscută decât brandul firmei tale, cu siguranță un proces de branding personal te poate ajuta să atragi mai mulți clienți și să-ți dezvolți afacerea. Dacă ești un profesionist în tranziție către alte companii sau către antreprenoriat, atunci e obligatoriu să te uiți cu un ochi critic la maniera ta de a-ți promova brandul personal/digital și să înveți să te promovezi corect într-o piață din ce în ce mai competitivă.

- Care sunt avantajele creării brandului personal?

- Există multiple beneficii pentru care merită să investești în brandul personal: vizibilitate crescută online/offline (creșterea avantajului tău competitiv ca profesionist), atragerea de noi clienți, expansiunea afacerii, oportunități de dezvoltare a propriei comunități online, accesarea de piețe noi prin creșterea vizibilității și recunoașterii ca profesionist. Poți avea și mai multe angajamente de public speaking.

„Un alt aspect important este rutina”

- Care sunt lucrurile cele mai importante pe care trebuie să le luăm în calcul când ne dorim să devenim branduri?

- Brandul personal ne ajută în accelerarea carierei în interiorul unei organizații, în a avea o tranziție mai facilă, în acumularea de capital de imagine independent de angajator. Este important să alegi canalele de comunicare cu care te simți confortabil: scris, vorbit în public, networking. Un brand personal se construiește consecvent, cu o execuție precisă a unei strategii. Este esențial să comunicăm nu doar prin canalele potrivite abilităților noastre, dar mai ales prin cele potrivite pentru cei care trebuie să afle despre brandul nostru. Un alt aspect important este rutina. Ai nevoie de o zi întreagă pe care să ți-o dedici unui program de și de strategie, să te asiguri că lucrurile merg în direcția corectă. De asemenea, sunt necesare măcar zece minute zilnic pentru execuție, dar și două ore o dată la două săptămâni, pentru o întâlnire cu tine, setată în calendar, pentru a vedea cum te poziționezi față de strategie și plan. Fără a identifica care sunt elementele care te diferențiază, valorile, obiectivul de carieră/business și nișa ta, corelate la orice efort de branding personal, vei întreține un demers inconsecvent, fără strategie.

„Era în care se punea mare accent pe vestimentație s-a cam dus”

845 18 2- Ce rol joacă vestimentația în formarea brandului personal?

- Brandingul personal se confundă adesea cu imaginea personală, cu vestimentația și coafura. Consider că era în care se pune a mare accent pe vestimentație s-a cam dus în mediul de business privat, în epoca COVID/post-COVID, mai ales în anumite industrii (IT, industrii creative și altele). Pentru cei care gestionează relația cu sistemul public, acolo vestimentația formală rămâne o obligație. Trebuie să reflecte stilul personal, să fie mereu îngrijită (chiar dacă porți un tricou) și trebuie să se adapteze contextului. Nu este în regulă atunci când îți expui în social media pozele în ținute sumare din concedii sau de la petreceri, unde poate ai degustat prea mult alcool. Imaginile pe care le postezi cu propria apariție nu trebuie să contravină mesajului principal al brandului tău personal. Trebuie să conștientizezi că investești în brandul personal ca într-o construcție menită să treacă testul timpului.

„Prea multă modestie strică”

- Unii dintre cei care își doresc să-și creeze un brand personal ar putea părea aroganți și lăudăroși. Cum pot evita acest lucru?

- Circa 80% dintre profesioniștii cu care am lucrat au pierdut oportunități în carieră, pentru că din modestie nu au știut să iasă în față la momentul potrivit, să comunice mai bine despre valoarea pe care o pot genera în business. Este total acceptabil în 2021 să ai un brand digital decent. Încearcă să comunici către cei care chiar trebuie să rămână informați. Ca profesionist care a pierdut multe oportunități de carieră la începutul experienței profesionale, din teama de a nu ieși prea mult în evidență, consider că prea multă modestie azi, într-o lume în care și eșecul este cosmetizat să pară un succes, strică. Doza corectă de bun-simț ține de fiecare și de obiectivul propus!

- Care sunt mijloacele de comunicare ale brandului personal?

- Dacă îți place să scrii, atunci alege să îți creezi propria platformă sau să devii contributor la diverse publicații de profil. Dacă te simți confortabil să vorbești în public, atunci expunerea ta la sute de oameni va face diferența! Dacă ești mai eficient în interacțiuni 1 la 1, atunci alege networkingul strategic, „Never eat alone” („Nu mânca niciodată singur”), cum spune Keith Ferrazzi, în ultima sa carte.

„Este nevoie de o strategie coerentă de social media”

- Cum poate fi construit brandul personal prin intermediul platformelor de socializare?

- Poate fi construit cu ajutorul unor specialiști, cu o strategie coerentă de social media, cu o permanentă analiză a impactului generat de informația comunicată. Ai nevoie să afli din practică care sunt canalele social media unde publicul tău te urmărește mai des, cum să îl implici în conversație și apoi cum să îl hrănești cu informații valoroase. Un brand personal puternic presupune o comunitate online puternică, multiculturală, internațională, un network strategic extins și bine gestionat, o strategie de comunicare coerentă bazată pe valorile personale, misiune și consecvență. Din spatele ecranelor, mulți introvertiți fac minuni prin scris, prin public speaking online sau prin interacțiuni 1 la 1. Acum șapte ani, când am demarat propriul business, rețeaua mea de contacte era de-a dreptul „antichizată”. Azi am peste 64.000 de followers și asta a fost posibil datorită motivației mele de a reuși să-mi dezvolt businessul și de a dărui.

„Orice profesionist își poate contura un brand personal, dacă are motivația necesară“

„Celebritatea nu este un obiectiv în sine“

- Brandul personal presupune celebritate?

- La un moment dat, a venit o doamnă la sediul meu cu dorința expresă de a o face faimoasă și i-am explicat că pentru asta există presa tabloidă. Faima e consecința lucrului bine făcut, a valorii pe care o poți genera prin competențele tale, în businessurile și viețile oamenilor. Celebritatea poate deveni implicită când strategia de branding personal dă roade, dar nu este un obiectiv în sine. Profesioniștii trebuie să parcurgă mai întâi o serie de exerciții individuale, cum ar fi propria analiză SWOT (analiză Puncte tari, Puncte slabe, Oportunități, Amenințări), analiza comunității brandului lor personal, definirea propriei misiuni sau analiza reputațională în piața/compania în care funcționează. Apoi, trebuie să aleagă anumite canale de comunicare, să se instruiască în social media sau să-și cosmetizeze profilurile pe anumite rețele. De cele mai multe ori, e nevoie de sesiuni foto-video și de coaching pe zona de rutină, în execuția planului de branding personal. Alteori, e nevoie de instruire în networking strategic, vorbit în public sau scriere creativă.