Main menu

header

848 27 1de Gheorghe Zmaranda şi Daniel Alexandrescu

Trăim vremuri în care lumina și întunericul se împletesc într-un soi de urzeală care umbrește credința și speranța. Și totuși chiar și în aceste timpuri de restriște spirituală pâlpâie reminiscențe ale unui trecut plin de spiritualitate. După aproape 60 de ani în care oamenii de știință nu au mai descoperit niciun pergament în siturile arheologice de la Marea Moartă, deșertul a scos la iveală aproximativ 80 de noi fragmente de pergament, incluse de anul acesta în colecția celebră a manuscriselor de la Marea Moartă.

Porțiuni din „Binecuvântarea preoțească din Cartea Numerelor”

848 27 2Lumea modernă deține o comoară extraordinară prin pergamentele descoperite la Marea Moartă. Istoria lor ne arată că cercetătorii au adunat o colecție de 981 de manuscrise diferite, descoperite în 1946-1947 și în 1956 în 11 peșteri. Pergamentele de la Marea Moartă și Pergamentele din Peșterile Qumran sunt manuscrise religioase evreiești. Acestea au fost găsite în Peșterile Qumran din Deșertul Iudeei lângă Ein Feshkha, pe malul nordic al Mării Moarte, în Cisiordania și datează din ultimele trei secole î.Hr. și primul secol d.Hr. De altfel, multe dintre miile de fragmente ale acestei colecții au fost descoperite în zona Mării Moarte. Ele reprezintă rămășițele unor manuscrise mai mari deteriorate de cauze naturale sau prin interferențe umane. Majoritatea fragmentelor descoperite păstrează doar mici resturi de text, dar există totuși și un număr mic de manuscrise bine conservate, aproape intacte. Fragmentele bine conservate provin, în special, dintre cele găsite în Peșterile Qumran. În căutările lor, arheologii au descoperit texte biblice, spre exemplu, porțiuni din „Binecuvântarea preoțească din Cartea Numerelor”, păstrate în două amulete de argint în formă de sul și a căror cercetare a relevat faptul că sunt mai vechi decât sulurile de la Marea Moartă. Acestea au fost excavate în Ierusalim la Ketef Hinnom și au fost datate, de unii savanți, ca fiind originare anului 600 î.e.n. Majoritatea textelor care alcătuiesc colecția Manuscriselor de la Marea Moartă sunt scrise în ebraică, unele în aramaică, în diferite dialecte regionale, inclusiv nabateean (de exemplu, textul Fiului lui Dumnezeu), iar câteva în greacă. Suportul pe care au fost făcute este în special pergamentul, dar unele au fost scrise și pe papirus și un singur text este scris pe cupru.

Ascunse acum 1.900 de ani

848 27 3Colecția manuscriselor de la Marea Moartă a fost îmbogățită, așa cum spuneam, prin descoperirea celor aproximativ 80 de piese noi, mai exact fragmente de pergamente. Anunțul a fost făcut la începutul acestui an de Autoritatea pentru Antichități din Israel care a precizat și că noile fragmente conțin, de asemenea, text biblic. Acestea au fost găsite într-o peșteră din deșert și se crede că au fost ascunse „de refugiații evrei în timpul unei revolte evreiești împotriva Romei în urmă cu aproape 1.900 de ani”. Potrivit informațiilor aceleiași instituții, „pe fragmentele de pergament sunt vizibile linii de text grecesc din cărțile lui Zaharia și Nahum, iar datarea cu radiocarbon au demonstrat că sunt originare secolului al II-lea d.Hr.”. Experții au reușit să descifreze 11 rânduri de text din Zaharia, inclusiv următoarele versetele: „Acestea sunt lucrurile pe care trebuie să le faceți: spuneți-vă unii altora adevărul, faceți dreptate adevărată și perfectă la porțile voastre. Și nu vă faceți rău unul împotriva celuilalt și nu iubiți sperjurul, pentru că toate acestea sunt lucruri pe care le urăsc - declară Domnul”. Fragmentele au fost recuperate din Peștera Groazei din rezervația Nahal Hever localizată în Deșertul Iudeii, la aproximativ 80 de metri adâncime sub vârful stâncii și este prima descoperire de acest fel realizată în ultimii 60 de ani. Denumirea acestei peșteri are legătură cu cele 40 de schelete umane găsite acolo în timpul săpăturilor din anii 1960. Săpăturile au început în 2017, iar procesul de recuperare a pergamentelor a pus la încercare curajul și atenția echipei de arheologi prin faptul că explorarea peșterii a trebuit să se facă prin suspendarea de corzi.

ştiaţi că...

... Autoritatea pentru Antichități din Israel este custodele a aproximativ 15.000 de fragmente din suluri?

... Aproape toate sulurile de la Marea Moartă sunt deținute de statul Israel, însă proprietatea asupra sulurilor este contestată de Iordania și de Palestina?

... Condițiile aride ale Deșertului Iudeei au oferit un mediu unic pentru conservarea naturală a artefactelor și a materialelor organice care în mod obișnuit nu ar fi rezistat testului timpului?

... Ajutate de instrumente moderne, cum ar fi dronele, trei echipe formate din câte patru persoane au cartografiat fiecare zonă și au parcurs aproximativ 80 de kilometri de stâncă pe lungimea Mării Moarte?

Fragmentele conţin o diferenţă textuală, fără nicio paralelă cu alt manuscris

Printre fragmentele descoperite există unul în care este lizibilă o interpretare a Cărții celor Doisprezece Profeți minori scrisă în limba greacă. Cartea celor Doisprezece Profeți minori, cunoscută și sub numele „Profețiile Mici” reprezintă în fapt o colecție de 12 cărți. Acestea alcătuiesc ultima carte a Bibliei ebraice și reprezintă, de asemenea, ultimele 12 cărți din Vechiul Testament. În ceea ce privește analiza textelor descifrate pe fragmentele recent descoperite, Oren Ableman, cercetător la Autoritatea pentru Antichități din Israel a afirmat că a găsit în aceste fragmente o diferență textuală care nu are nicio paralelă cu niciun alt manuscris, fie el scris în ebraică sau greacă. Săpăturile realizate în sit au scos la iveală și alte relicve istorice precum monede rare de acum aproximativ 2.000 de ani, un coș realizat din stuf țesut, cu o vechime de 10.500 de ani potrivit datării cu radiocarbon și despre care cercetătorii cred că ar putea fi cel mai vechi din lume, dar și un schelet vechi de 6.000 de ani ce aparține unui copil mumificat.