de Călin Popa şi Silviu Ghering
De secole, de când navighează, oamenii mărilor, generație după generație, au rămas într-o oarecare măsură superstițioși. Legendele și miturile valurilor abundă și toată această aură de mister se perpetuează - și azi există credințe în ființe supranaturale care cutreieră întinderile albastre și care abia așteaptă să le facă rău temerarilor marinari.
Klabautermann avertizează în legătură cu pericolele
Multe povești nautice fascinante despre ființe supranaturale rezistă de secole. Ideea existenței lui Klabautermann este o legendă pozitivă - o raritate, de altfel. Klabautermann este un spirit de apă util, provine din folclorul nord-european și este un mic marinar îmbrăcat în galben. Potrivit legendei, acest personaj ajută la repararea navei și la salvarea marinarilor aruncați peste bord. Klabautermann este adesea înfățișat purtând o țeavă și un ciocan, iar sunetul vocii sale zgomotoase sau bătăile instrumentelor puteau fi adesea auzite de marinari în timp ce creaturile explorau nava și rezolvau spărturile. Imagini cu Klabautermann au fost adesea sculptate pe nave, ca fiind aducătoare de noroc, pentru că această creatură poate avertiza echipajul cu privire la un pericol.
Davy Jones - coarne, coadă și dinți de rechin
Făcut celebru și de mitologie, și de seria „Pirații din Caraibe”, personajul malefic Davy Jones a fost descris în vechime ca o creatură cu coarne, coadă, ochi rotunzi, imenși, și mai multe rânduri de dinți, asemănători celor ai rechinilor. De asemenea, monstrul „expira” fum albastru și apărea la bordul navelor înainte de o furtună sau de un naufragiu. Originea personajului care încă mai stârnește fiori duce la un fost proprietar de pub din Londra, care se presupune că i-ar fi îmbătat pe marinari, i-ar fi încuiat într-un dulap, apoi i-ar fi vândut ca sclavi. Într-o zi, chiar a furat o navă și a devenit un pirat care a capturat echipaje, i-a decapitat pe cei mai mulți sau i-a încuiat pe alte nave, pe care le-a scufundat. Personajul Davy Jones este și azi simbolizat la momentul numit „trecerea liniei” (a Ecuatorului) și îl asistă pe Zeul Neptun în timpul petrecerii care urmează.
Mama Carey trage marinarii în mormânt
Legenda din jurul personajului Mama Carey vine din secolul al XVIII-lea. În furtună, creatura are puterea de a-i chema pe marinari, prin glasul ei ademenitor, direct în mormântul de apă. În toate poveștile care o înconjoară, Mama Carey umblă alături de păsări, care nu sunt altceva decât sufletele celor pe care i-a ucis și este un personaj teribil, care poate provoca furtuni și naufragii, trimițând cât mai multe spirite în adâncurile întunecate. Mitologia nordică descrie creatura ca pe o vrăjitoare care trăiește pe un aisberg și își pieptănă părul cu... oasele morților!
Selki, vrăjitoarele care sechestrează pământeni
Secole la rând, de fiecare dată când ajungeau la țărmuri pe care zăreau foci, marinarii se temeau că acestea sunt celebrele selki, femei splendide, ascunse în interiorul pieilor de animale, care îi ademeneau pentru a-i sechestra și a trăi cu ei. Creaturi mitice des prezente în legendele nautice nordice, selkii aveau obiceiul ca, după o vreme, să-i abandoneze pe marinarii captivi, care uneori rămâneau și cu copiii născuți de aceste creaturi, și să se întorcă în adâncuri. În același timp, există și povești cu selki bărbați, foști oameni blestemați pentru păcate de neînchipuit și care nu puteau face decât copii cu diverse diformități.
Sinistrul „Olandez zburător” a fost, de fapt, un... navigator?
Una dintre cele mai cunoscute legende nautice este cea a vasului-fantomă „Olandezul zburător”, navă misterioasă, cu o strălucire fantomatică, pe care marinarii au declarat că au văzut-o secole la rând și care a ajuns să fie asimilată cu o condamnare la moarte. Legenda își are originea în secolul al XVII-lea și vorbește despre un o corabie dispărută, care are un echipaj condamnat să nu atingă niciodată Pământul, rătăcind pe mări pentru totdeauna, ca pedeapsă pentru o faptă oribilă. Pe de altă parte, una dintre primele relatări scrise despre „Olandezul zburător” datează din 1790 și descrie un căpitan care încearcă să navigheze în jurul Capului Bunei Speranțe, printr-o furtună puternică. Echipajul a încercat să-l convingă pe căpitan să se întoarcă, dar acesta a jurat că va continua să navigheze până la țărm, chiar dacă ar dura „până la sfârșitul timpului”. Diavolul ar fi auzit această hotărâre și l-a blestemat pe căpitan să i se îndeplinească decizia. Dar un mit care a rezistat până în secolul al XX-lea vorbește despre celebrul olandez ca fiind în realitate un faimos navigator, Bernard Fokke, care se deplasa cu o asemenea viteză, încât părea supranatural și despre care marinarii, care nu puteau explica mișcările uluitoare ale navei pe care o conducea, credeau că a făcut un pact cu Satana.
Tatuajele pentru protecție divină
Parte importantă a culturii navale de-a lungul timpului, tatuajele s-au dovedit mai mult decât o simplă artă corporală pentru marinari, dovadă că există și astăzi. Primele tatuaje au apărut atunci când exploratorul James Cook a ajuns în Pacificul de Sud, în anii 1700, iar echipajul său a decis să-și facă tatuaje maori, ca suveniruri din călătorie. Norman Collins, cunoscut și sub numele de Sailor Jerry, a popularizat stilul clasic al tatuajelor Marinei americane în magazinul său din Hawaii, la mijlocul anilor 1900. Dar nu întâmplător: printre navigatori s-a crezut, de-a lungul vremurilor, că anumite simboluri și fraze conțin puteri de protecție. De pildă, dacă un marinar este aruncat peste bord, tatuajele cu animale de fermă ar putea păcăli destinul, care ar crede că un astfel de animal terestru se pierduse pe mare și că trebuie readus pe uscat. Practic, străvechea credință a speculat faptul că, după foarte multe naufragii, supraviețuitorii erau… animalele domestice din lădițele de lemn în care călătoreau.
Blestemul Chaleur
Un vechi mit marinăresc vorbește despre o femeie ucisă de pirați, care i-a blestemat: „Cât va fi lumea, să ardeți!”. Așa se face că numeroase mărturii ale marinarilor au descris o navă cu velele în flăcări, văzută chiar înainte de o furtună mortală. Există și o variantă care afirmă că un echipaj s-a temut atât de tare de o furtună, încât a recurs la un sacrificiu uman, ucigând un om despre care afirmau că aduce ghinion. Spiritul însetat de răzbunare al bărbatului le-a aprins asasinilor nava și i-a blestemat, astfel încât aceasta nu s-a mai stins niciodată.