de Silviu Ghering şi Adrian Barna
Tinovul Mare este cea mai mare rezervație de turbă din România și ocupă o suprafață de aproximativ 682 de hectare în Carpații Orientali, la poalele Călimanilor în Depresiunea Dornelor. Ce este o rezervație de turbă, prin ce este o atracție turistică? Ei bine, o turbărie este o... mlaștină! Dar o mlaștină specială...
Un sol foarte bogat în materie organică provenită de la plante
Tinovul, sau turbăria, este o zonă umedă în care se acumulează turba, un sol foarte bogat în materie organică provenită de la plante, slab sau deloc descompusă din cauza lipsei de oxigen. Apariția unei astfel de arii este determinată de o serie de factori printre care bilanțul dintre apă și climă, care trebuie să fie nul sau pozitiv, astfel încât solul să fie mereu inundat sau umed. De asemenea, un teren sub forma unei depresiuni reprezintă un alt factor propice pentru un tinov/o turbărie. Nu vă tentează la prima citire? Aveți încredere în recomandarea noastră. Natura din Tinovul Mare este superbă. Este o oază de relaxare totală, de frumos sălbatic, de floră și faună bogată și unică.
Cum ajungeți la... mlaștina „fermecată”
Venind pe E58 dinspre Vatra Dornei spre Bistrița (ce peisaje sunt pe parcurs vă lăsăm să vă minunați singuri), după vreo 20 de kilometri veți ajunge în localitatea Poiana Stampei. La indicatorul spre satul Dornișoara, faceți la stânga și mergeți cam 4 kilometri „tăt n’inte, tăt n’inte”, pe un drum pietruit, în stare bună, până la o mică intersecție. Acolo veți observa un panou informativ pe partea dreaptă, care „vestește” intrarea în rezervație.
Traseul prin pădurea de basm
Traversați linia ferată și intrați într-o pădure de pin şi de... basm, misterioasă și... tentantă! Provocatoare... Veți da de un podeț de lemn, urmați-l cu încredere, vă va purta prin toată rezervația. Traseul are 2 kilometri dus-întors și se parcurge în cel mai relaxant mod posibil. Drum bun!
Din loc în loc pe „traseul“ podețului sunt amenajate spații cu bănci și panouri informative care să vă dumirească mai bine cu privire la flora și fauna care există în Tinovul Mare