de Gheorghe Zmaranda şi Silviu Ghering

Vă puteți închipui atunci când treceți de porțile cetăților din timpuri istorice câtă emoție s-a strecurat în zidurile lor? Câte lacrimi de bucurie sau tristeţe, câte iubiri au înflorit ori s-au stins aici? La umbra acestor fortificații s-a împletit într-un amalgam incredibil istoria țării noastre cu povestea individuală a fiecărui om care a trăit între zidurile lor. Cetatea Neamț, una dintre cele mai importante fortificații medievale din Moldova, trebuie să fi văzut atât de multe povești și frâmântări. Începând cu cele ale domnitorilor care au stăpânit-o și până la cel mai umil al cetății.

Teorii cu privire la perioada construcției ei

Istoria nu este foarte darnică atunci când vine vorba despre informațiile legate de începutul construcției Cetății Neamț, așa că multe dintre teoriile inițiale legate de originea sa temporală, emise de istorici și filologi de renume precum A.D. Xenopol, B.P. Hașdeu, au ținut cont de diferite criterii. Una dintre aceste teorii se bazează, spre exemplu, pe o informație din Bula Papală din anul 1232, în care se menționa că între 1211 și 1225 cavalerii teutoni s-au stabilit în Țara Bârsei. Cunoscuți pentru seriozitatea și ingeniozitatea inginerească, se crede că aceștia au construit pe versantul estic al Carpaților un Castrum Muntissimum. Mai târziu, istoricii au acreditat ideea că ar fi vorba de fapt despre Cetatea Neamț. Misterul construirii cetății a început să fie risipit în momentul în care săpăturile arheologice făcute aici au arătat că, de fapt, construcția sa poate fi plasată în a doua parte a domniei lui Petru I Mușat, adică între anii 1375 și 1391. Acest lucru a fost posibil prin realizarea unor cercetări ale stratului cel mai de jos de locuire al cetății. Astfel s-a stabilit că acesta prezintă caracteristici asemănătoare celor descoperite la cetatea de scaun de la Suceava. De altfel, Cetatea Neamț este consemnată prima oară în documente oficiale în anul 1395, atunci când regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, înainte de a fi înfrânt de oștile lui Ștefan I Mușat la Hindău, emite un act de cancelarie „Ante Castrum Nempch”. Cert este că pentru acea vreme cetatea era o construcție de amploare ce nu putea fi susținută decât de voievozii cu stare ai vremii.

Amplasarea strategică și zidurile puternice au făcut-o greu de „luat”

„Neamțul, cetate așezată pe râul cu același nume, care este zidită pe un munte foarte înalt și este atât de întărit din fire, încât pare să înfrunte orice atac vrăjmaș a fost de multe ori atacată, dar n-a fost cucerită decât de două ori: o dată de turci, sub domnia lui Soliman, și o dată în vremurile noastre de Ioan Sobieski”. Ca, de altfel, aproape toate cetățile vremurilor trecute și Cetatea Neamț a fost privilegiată prin locul pe care a fost ridicată. Pentru a asigura vizibilitate absolută din toate unghiurile fortificației, aceasta a fost construită aproape de vârful cel mai înalt al Culmii Pleșului. Astfel cetatea a devenit un far care veghea constant la drumul care trecea peste munte în Transilvania, de la Târgu Neamț spre Pipirig, precum și asupra văilor râurilor Moldova și Siret. Amplasarea strategică și trăinicia construcției au făcut din Cetatea Neamț o fortificație aproape imposibil de cucerit. Asalturile asupra ei nu au fost deloc puține, pentru că cetatea avea în acea perioadă a Moldovei o importanță politică și economică deosebită. Costache Negruzzi descrie o bătălie celebră care a avut loc la Cetatea Neamț în nuvela „Sobieski și românii”. Lupta descrisă de autor are loc în anul 1691, atunci când regele polonez Sobieski se oprește din drumul său spre casă, după o bătălie cu turcii, pentru că vrea să cucerească această cetate impunătoare. Spuneam că amplasarea și zidurile puternice au făcut-o aproape imbatabilă pentru că, deși armata poloneză s-a luptat practic cu doar 19 soldați moldoveni, bătălia a durat patru zile.

Ulterior, au fost construite patru bastioane ale curții exterioare și podul în formă de arc, sprijinit pe 11 piloni de piatră

Cetatea atinge apogeul în secolul al XV-lea, sub ocrotirea domnitorului Ștefan cel Mare, care cere să fie fortificată prin înălțarea zidurilor cu aproximativ 6-7 m și prin construirea unor creneluri și ferestre înguste care să le permită soldaților din interior să supravegheze împrejurimile fără să se expună vreunui pericol și să aibă posibilitatea să atace asupritorii fără a ieși de sub ocrotirea zidurilor. De altfel, sub domnia lui Ștefan cel Mare, domnitor care s-a dovedit a fi un conducător militar de excepție și un organizator pe măsură, au fost fortificate aproape toate cetățile Moldovei și au fost construite unele noi. Astfel Moldova s-a aflat la adăpostul unei adevărate rețele de fortificații defensive. În ceea ce privește cetatea Neamț, acesta a cerut să fie construite cele patru bastioane ale curții exterioare și podul în formă de arc, sprijinit pe 11 piloni de piatră. Toate îmbunătățirile și noile construcții au ajutat cetatea să reziste ofensivei lansate de sultanul Mohamed al II-lea, după lupta de la Valea Alba - Războieni în anul 1476. În cele din urmă fortificațiile din Moldova încep să piardă în fața ofensivelor pentru că tehnica de luptă se schimbă. Destinul lor se transformă de la a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Nici Cetatea Neamțului nu este ocolită de acest fenomen și se supune vrerii conducătorilor care s-au adăpostit între zidurile ei. Astfel, Alexandru Lăpușneanu ordonă dărâmarea unor ziduri interioare care sunt reclădite ulterior de Ieremia Movilă. Chipul ei se schimbă, dar noblețea și istoria fulminantă pe care le poartă cu sine rămân. Anul 1600 rămâne în istorie ca anul în care Mihai Viteazul și armata sa pătrunde pe porțile Cetății Neamțului.

În secolul al XXI-lea, pe urmele domnitorilor români

Zidurile milenare ale cetății încă vibrează în ritmul vremurilor pe care le-a trăit. A rămas la fel de semeață în vârful cel mai înalt al Culmii Pleșului. Porțile ei se deschid azi nu pentru a primi armate și conducători destoinici, ci turiști curioși să pășească pe urmele domnitorilor români. Pentru a reconstitui atmosfera din apogeul cetății, aceasta a fost reabilitată între anii 2007 și 2009. Pe lângă lucrările efectuate la cetate, restaurarea întregului ansamblu arhitectonic, a fost modernizat drumul de acces, s-au făcut locuri de parcare și a fost creată o rețea de canalizare și alimentare cu apă.