Main menu

header

867 2 1de Silviu Ghering și Adrian Barna

Cotroceni este unul dintre cele mai vechi, mai aristocratice și mai fermecătoare cartiere din București. Străzile și casele din Cotroceni „respiră” istorie și măreție. Iar una dintre ele este un unicat arhitectonic care înfruntă timpul și timpurile de aproape o sută de ani.

Cadou pentru o mare artistă

Este vorba despre o casă monumentală în formă de pian, denumită, de altfel, „Casa pian”. Sau, mai prozaic, „Casa Pipoș - Cionca”, după numele soților care s-au bucurat primii de această clădire-bijuterie ridicată de arhitectul Victor Ștefănescu la intersecția „în X” a străzilor „Doctor Frederic Joliot-Curie” și „Profesor Doctor Victor Babeș”. Construcția a început în 1926 și a fost terminată în 1928. Horia Pipoș era inginer și economist cu studiile făcute la Viena, fost ofițer în Armata Română. Aurelia Cionca era o pianistă de succes, profesoară la Conservator și foarte apreciată de Casa Regală, pentru care dădea constant concerte speciale. Horia își iubea nespus soția și i-a construit special această casă în formă de pian, un vis pe care îl nutrea de când o ceruse în căsătorie.

Salonul de muzică era „inima” casei, care a găzduit mari personalități

Privită din stradă, casa pare o construcție obișnuită, ridicată în stil modernist, cu influențe art deco, are 200 de metri pătrați, îmbrăcată în iederă, cu subsol, parter și etaj. Dar este unica clădire de această formă din București. Stucaturile delicate de pe casă „îmbrățișează” jerbe de flori ,pietrificate”, gardul este decorat cu lire și note muzicale din fier forjat. Salonul de muzică era inima casei, încăpere cu o acustică perfectă, în care se țineau serate minunate, transformate adesea ad-hoc în adevărate recitaluri pianistice, la care participau invitați celebri, precum George Enescu, Bella Bartok, Arthur Rubinstein, Cella Delavrancea, Enrico Mainardi, Ion Voicu. Poze vechi de familie și tablouri cu dedicație acoperă și acum pereții încărcați de muzică și istorie.

Însăși Regina Maria venea să o asculte pe Aurelia Cionca „în particular“ mângâind clapele unui pian de concert „Grotrian Steinweg“, cumpărat de la Berlin