de Ștefania Băcanu
La numai 18 ani, simpaticul Alessandro Mucea a impresionat o țară întreagă cu vocea lui specială, reușind să câștige trofeul primei ediții SuperStar, show-ul difuzat de Pro TV. Este blând, ușor timid, dar extrem de talentat. Nici el nu știe de unde a moștenit acest talent... S-a născut şi trăieşte în satul Cotu Vameș, din județul Neamț, a crescut într-o familie numeroasă, care i-a oferit tot ceea ce a avut nevoie. În plus, l-a „lovit” norocul să aibă dascăli pricepuți, care au văzut în el un autentic talent și nu s-au înșelat! După show, viața i s-a schimbat total lui Alessandro. Este recunoscut pe stradă, la liceu are un alt statut, dar, cel mai important, acum dispune de resurse ca să își susțină pasiunea. L-am întrerupt puțin de la învățat, activitate care îi ocupă cea mai mare parte din timp, fiindcă Bacalaureatul bate la ușă, și am vorbit despre superexperiența SuperStar, despre ce va face pe mai departe, dar și ce impact a avut marele premiu asupra sa.
„Profesorii mei de canto m-au susținut cel mai mult în acest proiect”
- Alessandro, cum ești după experiența SuperStar?
- Foarte fericit că am câștigat, dar recunosc faptul că îmi este greu la școală, fiindcă trebuie să recuperez. Am lipsit foarte mult și am rămas în urmă cu tot. Am pierdut multe ore, multe noțiuni pe care nu le știu și trebuie să mă pregătesc din greu...
- Cum ai ajuns să faci parte din acest show? Cine te-a îndrumat să îți încerci norocul la SuperStar?
- Prima dată, m-au sfătuit profesorii de canto. Practic, ei m-au susținut cel mai mult în acest proiect. Apoi, au fost și cei din familie, care m-au încurajat puternic și m-au motivat să particip.
- Dar ce a reprezentat pentru tine acest show?
- Experiența SuperStar a fost o incredibilă provocare, pentru că eu nu îmi dădeam mari șanse, cel puțin la început. Înainte de preselecția care a fost filmată, au mai fost două etape anterioare, prin aprilie, ce nu s-au înregistrat, și nu credeam că trec nici măcar de acestea. Cred că am avut noroc... Am reușit să îmi stăpânesc emoțiile la preselecții, dar au explodat în concursul propriu-zis.
„Îmi era teribil de frică de Carla’s Dreams!”
- Care era cea mai mare temere?
- Mi-era, pur şi simplu, teamă că o să îmi aleg piesele greșite, că o să mă copleșească emoțiile și că n-o să pot să mai cânt. Nu voiam să dezamăgesc. Iar legat de jurați, la început, îmi era foarte frică de Carla’s! (râde) Nici nu știam că va fi în juriu, a fost o uriaşă surpriză. L-am urmărit la X Factor și mi se părea dur. Dar, de fapt, el este sincer și direct și îmi place acest lucru. Câteodată este bine să fii așa, ca să nu dezamăgești apoi omul.
- Care a fost momentul în care ai simțit cu adevărat că o să câștigi marele trofeu?
- În finală, când am rămas doar cu Alexandru Precup. Atunci am simțit cel mai mult. Am evitat să mă las purtat de val, pentru că nu voiam să fiu dezamăgit.
- Cu care dintre jurați ți-ar plăcea să împarți scena, la un moment dat?
- Cu toți! Toți m-au susținut, toți m-au încurajat și mi-au zis să nu mai fiu atât de închis, să las frica deoparte, pentru că nu am absolut nimic de pierdut. Și pe scenă, chiar dacă prefer piesele lente, să fiu mai deschis, să transmit emoție și frumos.
„Mă pregătesc să susțin admiterea la Academia de Muzică din București”
- Cum ți-ai ales piesele pentru concurs?
- Mă sfătuiam cu oamenii din spatele concursului, cu profesorii mei de canto, chiar și cu familia, uneori.
- Acum ești clasa a XII-a, nu?
- Da, și anul acesta am examenul de Bacalaureat!
- Și te-ai orientat, ce vrei să faci după terminarea liceului?
- După ce termin cu BAC-ul, vreau să mă apuc serios să învăț teorie muzicală, ca să pot să susțin admiterea la Academia de Muzică din București. E visul meu!
- Deci, ești hotărât să urmezi o carieră muzicală...
- Da, normal, mai ales că am primit atâta susținere din partea oamenilor în tot acest timp, pe parcursul acestui incredibil concurs... Nu am cum să dau cu piciorul la ce am realizat şi am obţinut...
„Mă opreşte lumea la vreun magazin şi mă recunoaşte. E frumos sentimentul”
- Cum ai fost primit la liceu, după acest succes? Ce ți-au spus colegii, profesorii?
- M-au susținut, atât colegii, cât și cadrele didactice, m-au încurajat, iar la final, după ce am câștigat, când am ajuns la liceu și am intrat în clasă, m-au primit cu aplauze și cu felicitări... Cu o căldură fantastică... I-am simțit fericiți pentru mine.
- Ți s-a schimbat viața după SuperStar?
- S-a schimbat în sensul că am mai multe pe cap acum, sunt mai dezorientat decât de obicei, cu capul în nori. (râde)
- Te recunoaște lumea pe stradă? Ți-a crescut numărul de urmăritori pe rețelele de socializare?
- Da, pe Instagram, de exemplu, am juns la 8.000 de urmăritori, iar pe stradă, da, mă asaltează lumea. Dacă, de exemplu, mă opresc la vreun magazin, imediat mă recunosc oamenii, mă înconjoară și mă felicită pentru reușită.
„Am o iubită și îmi este foarte bine”
- Și îți place?
- Da, îmi place tare, normal. La început, mi se părea puțin ciudat, dar când văd că lumea mă încurajează în continuare și mă iubeşte, îmi place, e frumos sentimentul.
- Dar cu admiratoarele cum stai?
- Nu cine știe ce, că nu sunt nici eu băiatul ăla foarte vorbăreț, nu sunt genul care să relaționeze cu foarte multe fete. Nici dacă mă iau ele la vorbă, nu prea socializez. În plus, acum am o iubită și mi-e foarte bine. (surâde)
- Odată cu trofeul SuperStar a venit și iubita? Că, parcă, nu aveai pe parcursul concursului...
- În timpul concursului, cam pe la mijloc, s-a întâmplat, deci, undeva prin noiembrie a apărut iubirea. Este colegă de liceu, cu care vorbeam foarte mult și înainte de show. Ne și întâlneam, doar că nu s-a întâmplat nimic atunci. Chiar mi-a zis fratele meu că am primit tot pachetul. Și concurs câștigat, și iubită, și faimă, și bani, şi... tot!
„Am rămas în mână cu 900.000 de lei”
- Cât ai câștigat? Ce valoare are premiul?
- Premiul a fost de 200.000 de euro, dar eu am rămas în mână cu 900.000 de lei, pentru că 10% din câștig pleacă la Stat.
- Te-ai gândit ce vei face cu banii?
- Păi, prima achiziție sau prima investiție va fi un ministudio, ca să pot să înregistrez personal piese, să încerc să compun, să mai fac și cover-uri. Adică să încep să mă pregătesc cumva, mai profi, până ajung la București. Am pe cineva aici care mă va ajuta în acest sens.
- Alessando, tu ai crescut fără mamă?
- Am văzut că s-a speculat că am crescut fără mamă și că am o poveste impresionantă, dar nu este chiar așa... Eu am avut întotdeauna pe cineva lângă mine, nu am crescut singur, practic nu am fost abandonat. Am avut mereu pe cineva care să țină locul mamei, al tatălui, cu mama naturală vorbeam înainte destul de des... Chiar acum este în România și stă cu noi. Doar că, într-adevăr, relația cu mama este mai rece, nu este relația aia clasică, mai apropiată, care există între mamă naturală și copilul ei.
A dezvăluit adevărata relaţie pe care o are cu mama sa: „M-a lăsat la 6 luni şi a plecat în Italia”
- Ca să înțeleg eu, spune-mi cum a fost? Când și cum te-a lăsat mama ta?
- Eu m-am născut în Italia, la Roma, și când aveam vreo 6 luni, mama a revenit în România, cu tot cu mine, pentru că murise tata. Și fiindcă îi era greu să se descurce singură cu mine, mic fiind, m-a lăsat în România la părinții soției fratelui meu, adică, tot în familie, iar ea s-a întors la treabă în Italia. Mai am trei frați, în afară de cel cu care locuiesc. Suntem frați buni, dar ei sunt mult mai mari decât mine.
- Ok, dar în toți acești ani, ce relație ai avut cu mama ta?
- Vorbeam săptămânal, ea venea în fiecare vară acasă, doar că nu avem o relație așa strânsă. Mai repede eram apropiat de socrii fratelui meu, alături de care am crescut. Dar nu o să pot să spun niciodată că mama nu e mama sau, cum s-a tot scris, că am fost traumatizat. Nu a existat așa ceva! Am crescut normal...
- Dar ți-a lipsit prezența ei?
- Da și nu, pentru că am avut mereu pe cineva care să îi țină locul, care să mă învețe, să fie lângă mine. Am avut mereu de toate, nu mi-a lipsit absolut nimic. Aveam posibilități financiare, să nu creadă nimeni că am trăit cu lipsuri sau mai știu eu ce!
„Tata a murit devreme. Avea probleme la ficat, îi cam plăcea să bea”
- Când ai luat decizia să participi la SuperStar te-ai consultat și cu ea?
- În privința asta nu, pentru că ea are și o vârstă mai înaintată acum, 63 de ani.
- Dar cu tatăl tău ce s-a întâmplat?
- A murit la 50 de ani. Nu știu mare lucru despre el, doar că avea ceva probleme pe la ficat, pentru că îi plăcea să bea. În rest, nu știu... Am văzut două-trei poze și cam atât. Unul dintre frații mei îi moștenește pasiunea pentru mașini. Și tata era fascinat de bolizi...
- Mama ta s-a întors în țară după ce ai câștigat tu marele trofeu, sau cum?
- Nu, mama s-a întors în România de când a început pandemia de COVID-19.
- Și ce ți-a zis după ce ai câștigat? Sau nu era în temă cu parcursul tău?
- Știa despre ce era vorba, pentru că era acasă, vorbeam aproape zilnic, o sunam de la hotel și îi mai povesteam ce făceam la SuperStar.
- Tu de la cine ai moștenit vocea?
- În familia noastră nu este nimeni care să cânte cu vocea. Eu m-am apucat de cântat și am dorit să îmi perfecționez vocea după ce am văzut un băiat la Next Star care m-a inspirat tare... Eram prin clasa a V-a, dar printr-a IX-a am început la modul serios, după ce mi s-a schimbat vocea.
- Unde crezi că o să fii peste... patru ani, să zicem?
- Eu sper să fiu tot în zona muzicii, să nu mă las. Să le cânt oamenilor și să le placă, să-i fac fericiţi...
„Nu prea sunt eu cu învăţatul”. La ce tip de maşină visează
- Cum arată, de fapt, o zi din viața ta?
- Păi, mă trezesc cam pe la 6:30-7:00, dacă este zi de școală, dacă e weekend, dorm și până la 12:00 (râde), depinde
și de ora la care adorm. Normal, pe la 10:00-11:00 mă trezesc, dacă nu am nimic special de făcut. Dacă merg la liceu, mă duce fratele meu cu mașina. Sunt vreo 40 de minute de mers pe jos până la liceu. Lunea și miercurea, după cursuri, mai am și lecții de canto. Când am chef și nu mi-e lene - ceea ce se întâmplă foarte des - mai învăț, după-amiaza, atunci când ajung acasă. Nu prea sunt eu cu învățatul... Din fericire, mă mai ajut cu prietena mea, care este mai conștiincioasă și învăţ mult mai repede cu ea. Mă împinge foarte mult de la spate! În plus, m-am apucat și de școala de șoferi, pentru că vreau să îmi iau o mașină.
- Ce model îţi doreşti?
- Nu sunt înnebunit după mașini. Adusese fratele meu acasă un Smart, de exemplu, și mi-a plăcut. Important este să fie funcțională şi să-mi fac treaba cu ea. Nici prea ieftină, dar nici foarte scumpă, sofisticată. Dacă aș avea mulți bani, cât să o și întrețin, mi-aș dori Tesla. Este mașina care mă atrage. Dar acum nu este momentul pentru așa ceva, pentru că banii pe care i-am câștigat la SuperStar îmi sunt necesari pentru muzică. Nu vreau să îi cheltuiesc fără rost. Degeaba îmi iau acum o mașină scumpă, dacă nu am bani să o întrețin. Ştiţi vorba aceea... (râde)
„Am avut momente în care nu am crezut în Dumnezeu“
- Crezi în Dumnezeu?
- Eu, ca orientare, sunt ortodox, dar, chiar dacă la televizor par mai copil, în realitate sunt foarte rațional. Sincer, am avut câteva momente în care nu am crezut în Dumnezeu, în care am fost mai sceptic... Știu că există ceva, o entitate, dar nu sunt habotnic. În plus, nu cred în unele tradiții și obiceiuri pe care le avem noi în România.
- Obișnuiești să te rogi? Poate, în momentele tale mai grele să trimiți niște gânduri către Dumnezeu?
- Ba da, cum să nu, chiar și acum, chiar și în timpul emisiunii SuperStar. Deci, cred că există ceva, dar nu vreau să dau niciun nume. Sunt foarte multe religii, bârfe, discuții despre aceste orientări și nici nu mai știi ce să crezi. De aceea, prefer să nu îi dau niciun nume!
„Rezolv cubul Rubik în 17 secunde“
- Ce îți place să faci în afară de muzică?
- Îmi place să fotografiez, să editez, să surprind imagini inedite din natură. Și neapărat să ascult muzică atunci când fac poze. Ador să rezolv cubul Rubik. În ultimul timp l-am cam lăsat deoparte, dar recordul meu e de 17 secunde! Dacă aș învăța toți algoritmii, cred că se poate și mai repede. Cubul Rubik mă ajută să mă destresez, îmi mai ia gândurile... Rezolvarea lui nu-i așa grea cum pare. Doi-trei pași sunt mai intuitivi, în rest este vorba despre algoritmi, care îți vin natural, din reflex.
- Îți plac animalele?
- Da, am crescut cu multe animale, cu pisici, câini, vaci, am avut de toate la socrii fratelui meu.
- Știi să mulgi o vacă?
- Ah, nu, asta, nu. Nu am muls nimic niciodată. (râde senin)