Main menu

header

875 30 1de Irina Țolea şi Claudia Mîţoi

De 60 de ani, în peste 100 de țări, artiștii și publicul sărbătoresc, pe 27 martie, Ziua Mondială a Teatrului. În vremuri de restriște, această sărbătoare este un bun prilej pentru a aminti omenirii de rolul major pe care-l are teatru în dezvoltarea umanității și transmiterea valorilor. În instituțiile de cultură autohtone această zi specială este marcată printr-o serie de producții în premieră, dintre care în continuare vă recomandăm câteva evenimente remarcabile.

„M-am întors”, spectacol-conferință marca Dan Puric, la Teatrul Național din Capitală

875 30 2Pe scena Teatrului Național din București, Ziua Mondială a Teatrului este celebrată printr-un eveniment de excepție. Pe 27 martie, de la ora 11:00, la Sala Studio, are loc o reprezentație specială a spectacolului-conferință „M-am întors”, realizat de actorul, regizorul și eseistul Dan Puric, care invită publicul la o evadare din realitatea dură și apăsătoare în spațiul mult mai primitor și generos din Templul Thaliei. Într-o formulă inedită, sub forma unui one-man show, Dan Puric se întoarce pe scenă pentru a aminti spectatorilor de magia emoțiilor creatoare, de „bucuria de a fi om”, de momentele pline de umor, dar mai ales despre marile valori ale teatrului românesc. În aceeași zi, la Sala Media a Naționalului bucureștean (ora 18:30), are loc recitalul de muzică și poezie „Cuvântul care mă însoțește”, susținut de actrița Irina Movilă și violoncelistul Andrei Cavassi, un spectacol ale cărui încasări vor fi donate pentru sprijinirea refugiaților ucraineni.

O carieră de peste 50 de ani, celebrată la ARCUB: expoziția „Stilul Doina Levintza”

În săptămâna în care este aniversată Ziua Mondială a Teatrului, Centrul Cultural al Municipiului București invită publicul să descopere universul artistic al celei mai cunoscutei creatoare de costume și decoruri de teatru din România. Între 25 martie și 28 aprilie la ARCUB - Gabroveni puteți vizita expoziția „Stilul Doina Levintza”, un eveniment care celebrează întreaga carieră a creatoarei care a făcut istorie în modă, teatru, film și televiziune. Expoziția găzduiește peste 50 de creații semnate Doina Levintza, de la costume de teatru și film, la tapiserii și obiecte de colecție, unele prezentate în premieră publicului larg. În peste 50 de ani de carieră Doina Levința a definit sute de personaje de teatru, televiziune și cinema, colaborând cu reprezentanții elitei scenei și filmului românesc între care Liviu Ciulei, Andrei Șerban, Sergiu Nicolaescu, Lucian Pintilie, Nae Caranfil, Valeria Seciu, Mariana Mihuț, Victor Rebengiuc, Forry Etterle, Gina Patrichi, Mircea Albulescu, Toma Caragiu și mulți alții. De numele său se leagă succesul a peste 100 de prezentări de modă susținute la București, Monte Carlo, Paris, Londra, Geneva, Madrid, Japonia și China, Doina Levintza fiind de altfel și prima creatoare de modă din Europa de Est care și-a prezentat colecțiile la New York Fashion Week.

Năstrușnicele gafe ale lui Eros: „A XII-a noapte”, în premieră la Teatrul Mic

Teatrul Mic din Capitală întâmpină sărbătoarea mondială a teatrului cu premiera spectacolului „A XII-a noapte”, de Wiliam Shakespeare. Montarea propusă de regizoarea Nona Ciobanu exploatează iscusit farsa confuziei identității și acele transformări nebănuite ale indivizilor pe care numai dragostea le poate inspira. Într-un joc plin de umor și energie, protagoniști versatili din trei generații ai Teatrului Mic (Alina Rotaru, Cezar Grumăzescu, Valentina Popa, Alexandru Voicu, Oana Albu, Radu Zetu, Marian Olteanu, Andrei Brădean, Oana Pușcatu) aduc în fața spectatorului celebra poveste a nopții în care energii din întregul univers se întâlnesc, lumea se dă peste cap într-un haos desăvârșit, amplificat de comploturi, travestiți și pătimașe jocuri ale seducției. Prima reprezentație a spectacolului „A XII-a noapte” are loc pe 26 martie, de la ora 19:00, la Sala Atelier.

Mihai Mălaimare, invitat de onoare la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu

Săptămână plină de evenimente se anunță și la Sibiu unde echipa Teatrului Național „Radu Stanca” a pregătit iubitorilor de teatru noi surprize. Astfel, pe 26 și 27 martie, de la ora 19:00, la Sala Mare, au loc primele reprezentații ale spectacolului „Echilibru fragil”, în regia Marianei Cămărășan. Textul puternic și fermecător al lui Edward Albee (distins cu Premiul Pulitzer în 1967), vorbește despre neliniștea, teama, resemnarea, dorința de viață și dragoste a fiecărui individ și despre arta de a trăi alături de celălalt. Tot la Sala Mare, în această saptămână, au loc trei evenimente, cu acces gratuit, avându-l ca invitat de onoare pe maestrul Mihai Mălaimare, fondatorul singurului teatru de gest, pantomimă și expresie culturală din România. Pe 28 martie, începând cu ora 18:00, puteți participa la conferința „Constantin Chiriac în dialog cu Mihai Mălaimare”, o lansare de carte și one-man show-ul „Actorul”, semnat de același Mihai Mălaimare, pe un text de Mircea Dinescu, un fermecător elogiu adus slujitorului scenei. Accesul la evenimentele din 28 martie se face în baza rezervărilor la agenția de bilete sau pe www.tnrs.ro.

„Rața sălbatică”: despre prețul adevărului, la Teatrul Național din Târgu Mureș

La Târgu Mureș echipa Teatrului Național marchează Ziua Mondială a Teatrului cu o premieră a Companiei „Tompa Miklos”. Pe 27 martie, de la ora 18:00, la Sala Mare, are loc prima reprezentație a piesei „Rața sălbatică”, de Henrik Ibsen, în regia lui Keresztes Attila. Piesa vorbește despre valori morale, conflictul dintre generații și mai ales despre adevăr și prețul asumării acestuia. Echilibrul și armonia familiei Ekdal sunt spulberate de un element „incert” din trecut, ce afectează în lanț toate personajele. Capul familiei, un fotograf modest, află că fiica pe care o adoră, s-ar putea să fie rodul unei aventuri a soției sale, Gina, cu bogatul domn Werle, fost partener de afaceri al tatălui său. Informația generează conflicte profunde și trăiri dramatice dezvăluite meticulos în jocul intens al protagoniștilor János Henn, Balázs Benő Fehér, István Nagy, László Zsolt Bartha, Boglárka-Katalin Simon, Evelin Nagy, Ildikó P. Béres, András Korpos și Gábor Tollas. Apelând la metafora raței sălbatice rănite, simbol al libertății totale, condamnată, însă, să trăiască într-un pod, autorul adâncește dilema morală a personajelor nevoite să aleagă între un sfârșit marcat de libertatea adevărului sau o supraviețuire dureroasă, ascunsă sub un morman de minciuni convenabile. Următoarele reprezentații sunt programate pe 28 martie și 11 aprilie.