de Ștefania Băcanu şi Adrian Barna
Sebastian Paul (foto) este cizmar, și-a ales o treabă migăloasă, frumoasă și mai ales necesară. Din păcate, însă, astfel de meșeriași sunt tot mai greu de găsit. El este în industria încălțămintei de 25 de ani, iar de 15 ani recondiționează articole din piele și confecționează, la cerere, pantofi pentru bărbați. Stă cinci zile la o pereche, dar produsul final este absolut minunat. Parcă n-ai vrea să-l mai dai jos din picior. L-am vizitat la atelierul din zona Cotroceni și ne-a povestit despre arta acestui meșteșug și ce implică o recondiționare.
„Aș putea să recondiționez orice articol din piele”
- De când lucrați încălțăminte?
- Lucrez de 25 de ani în industria încălțămintei. La început, am fost producător, făceam produse pe care le vindeam în București şi în țară, dar era foarte greu cu distribuția și vânzarea. Așa că, am renunțat și, de vreo 15 ani, sunt pe reparații și comandă individuală, personalizată.
- Ce reparații faceți?
- Orice înseamnă reparație la o pereche de încălțăminte, pantofi, cizme, sandale, tălpi, schimbat calapod, branțuri, fermoare, întins calapod, clinuri la cizme, strâmtat… Aș putea să recondiționez orice articol din piele de care omul are nevoie, pentru că asta mi-e menirea.
„Pe vremuri, ni se spunea ciubotari”
- Spuneați că lucrați și la comandă…
- Da, fac și comandă personalizată doar pentru bărbați, însemnând că vine clientul, îi iau măsura piciorului, stabilim o fișă de comandă pe care să scrie toate detaliile. Așa se făcea înainte încălțăminea. Acum, cred că mai suntem câțiva în țară… Foarte puțini comparativ cu ce ar trebui să fie.
- Practic, faceți mai mult decât un cizmar clasic…
- Unii se numesc cizmari, alții se dau ei mari că sunt designeri… Pe vremuri, bătrânilor care se îndeletniceau cu reparațiile încălțămintei, li se spunea ciubotari. Mulți ne încadrează din pătura de jos a societății, dar au fost cizmari care au ajuns și președinți de stat.
„Pictez și vopsesc pantofii manual”
- De unde pasiunea aceasta?
- Am avut un bunic, era tot cizmar și, de mic am văzut la el scule, îi urmăream activitatea… Nu am băgat așa mult la cap atunci, dar, uite că, la un moment dat, m-am gândit că trebuie să fac ceva cu viața mea, să nu trăiesc degeaba pe pământul ăsta și am ales cizmăria… Sunt foarte mulțumit de alegerea pe care am făcut-o, pentru că din asta trăiesc și am o mare plăcere să fac această meserie. Nu merge nimeni în mâini, merge în picioare, și atunci când se toceşte sau se strică încălțămintea, apelați la mine.
- Ce materiale folosiți?
- La materiale stăm mai prost, pentru că sunt câțiva oameni, doi-trei, care au depozite în București, de unde ne procurăm materia primă: tălpi, prenandez, accesorii, tot ce avem nevoie pentru reparații și comandă.
- Vă ocupați și de vopsitorie?
- Eu pictez pantofii manual, îi patinez, pot să îi și vopsesc (în general, se vopsește pielea tăbăcită mineral sau crastul - o piele fără vopsea pe ea).
„Crocodilul și pitonul se lucrează foarte greu”
- Care este cea mai scumpă piele?
- Păi, pielea exotică, de crocodil, de piton… Se lucrează foarte greu, pentru că, având solzi, trebuie să știi să o meșterești, să o cașezi cu o pânză specială. E mai greu la cusut, la îndoit, la finisat.
- Iar talpa? Care e cea mai bună?
- Talpa cel mai greu de lucrat manual este cea de piele, talpa de talpă, cum se spunea pe vremuri… Este o plăcere să o lucrezi, dar nu prea mai găsești oameni care să se chinuie să mai facă pantofi cu talpă de talpă, pentru că acum sunt cele turnate din cauciuc sau plastic, ce se lipesc imediat și gata. Dar cine se respectă și cine cunoaște calitatea, alege talpa de talpă.
- Cât durează să faceți o pereche de pantofi?
- Având în vedere că sunt mai multe etape, croit, cusut, tălpuit, apoi finisat, cred că cinci zile lucrătoare, dacă vorbim despre pantofi cu talpă de talpă, făcuți de mine, fără alt ajutor.
„Plasticul, cârpa nu sunt sănătoase pentru picior”
- E nevoie și de talent în această meserie?
- Trebuie să gândești, în primul rând. Dacă iei un lucru pe care trebuie să îl repari, trebuie să gândești manopera întreagă, cum va arăta la final. Nu sunt de acord cu peticeala. La mine se face calitate, nu peticeală.
- Spuneați că nu prea mai sunt cizmari. De ce?
- Noi suntem ultima generație. Meseria de cizmar este pe cale de dispariție, pentru că nu mai sunt școli. Nici ucenici nu sunt, am căutat, dar nu vin. Da, pot învăța, dar nu îi ajută statul. Vor rămâne cele din malluri, niște tentative de cizmării, dar nu vor știi decât să bată câte un cui și cam atât. În plus, chiriile și costurile sunt destul de ridicate și dacă nu este spațiul tău, nu poți face față întregul an să acoperi costurile. Spun asta, pentru că, în acest domeniu, șase luni merg, șase nu merg, nici reparațiile, nici vânzările. Atât e sezonul. Și ai nu ai, trebuie să plătești chiria, iar omu’, dacă nu a încasat, din ce să plătească? Eu am cumpărat acest spațiu în care am investit și pe care l-am transformat într-un atelier, mult mai mult decât o cizmărie clasică, cu toate condițiile și cu un spațiu de prezentare special.
- Deci, o cizmărie atipică...
- Da, așa ar trebui să fie toate, dar cizmarul, în general, este sărac.
- Cât de important este materialul pentru sănătatea piciorului?
- Este foarte important! Plasticul, cârpa nu sunt sănătoase pentru picior, pentru piele, pentru unghii... De aceea apar ciupercile și alte afecțiuni, de la plastic. De aceea, eu recomand 100% piele naturală, atât exterior, cât și interior.
„Am materiale de primă calitate“
- Ce lucrați în afară de încălțăminte?
- Confecționăm și curele de damă și de bărbat, le scurtăm, le modificăm, le reparăm. Practic, lucrăm pe orice articol de piele, geci, genți, dar doar piele. Lucrăm orice din piele, inlusiv o lesă pe câine sau o husă de telefon. Readucem la viață orice articol din piele. Am utilaje moderne care mă ajută în muncă, materialele sunt de primă calitate. Deci am tot ce trebuie, mai puțin cizmari, meseriași care să mă ajute. Iar acest aspect îmi îngrăunează foarte mult munca.