de Gheorghe Zmaranda
Suntem la ceas de mare sărbătoare. Lumina Sfânta a Învierii va alunga din nou tenebrele lumii în care trăim, va readuce speranța. Totul se va înnoi odată cu Sărbătorile Sfinte de Paști, iar asta se simte cel mai profund în satele românești. Sorin Onișor (medalion) este un fotograf care și-a dedicat tot timpul și inspirația ilustrării satului și locuitorilor lui. A fotografiat locuri din toată țara și spune că a descoperit în satele arhaice oameni extraordinari, îndumnezeiți, care trăiesc simplu, doar cu lucrurile esențiale de care au nevoie și care își pun viața sub semnul lui Dumnezeu.
„Acești bătrâni pe care i-am fotografiat sunt patriarhi ai neamului românesc”
- Ce înseamnă pentru dumneavoastră țăranul român și satul românesc, această entitate extraordinară?
- Mi-am dedicat întreaga viață satului românesc și de 15 ani îl ilustrez în fotografiile mele. M-am născut, am crescut și am învățat să fac toate lucrurile la țară. Apoi am devenit profesor și am ales să predau tot în mediul rural. Pentru mine satul este o familie mai mare. Dacă știi să trăiești în comunitatea rurală înțelegi că ea are infinit mai multe lucruri de oferit decât o comunitate urbană. În călătoriile mele fotografice am descoperit că oamenii de la țară, cu cât sunt mai departe de așa-zisa civilizație, în sate cât mai retrase, cu atât sunt mai buni. Ca fotograf, am ajuns în sate arhaice unde încă se mai ară cu plugul tras de cai, unde arhitectura caselor este autentică și după câteva ceasuri deveneam așa de apropiat de acești oameni simpli încât insistau să rămân la ei peste noapte, mă puneau la masa lor umilă și mă serveau cu ce aveau în gospodărie. Deși satele turistice s-au pervertit, să spunem, încă mai există țărani care nu depind de această civilizație, care au rostul lor, au grijă de animalele și grădina lor. Viața lor în mediul rural se scurge diferit în fiecare anotimp pe când oamenii de la oraș fac același lucru tot timpul, doar că vremea pe care o privesc pe geam se schimbă, plouă sau ninge. Dar ei fac același lucru, sunt într-un iureș.
- Folosiți des cuvântul patriarh atunci când faceți referire la oamenii din satul românesc. Ce semnificație are acest cuvânt pentru dumneavoastră?
- Țăranul român este un om aproape sfânt, aflat deasupra nimicurilor lumii, materialismului, egoismului, lăcomiei. În acești oameni am întâlnit smerenia, bunătatea, umilința, respectul, seriozitatea. Țăranii români, acești bătrâni pe care i-am fotografiat, sunt patriarhi ai neamului românesc. Ei sunt un exemplu în sensul acesta.
„Oamenii de la ţară au multă încredere în Dumnezeu”
- Creștinătatea se pregătește de o mare sărbătoare, Sfintele Paști. Cum este satul românesc în prag de sărbătoare?
- Sărbătorile Pascale alături de cele ale Crăciunului sunt cele mai importante sărbători ale creștinătății ortodoxe. La țară pregătirea începe cu postul Paștelui, cel mai lung de peste an, care este ținut de oamenii de aici cu toate rigorile lui. Ei țin acest post în mod conștient pentru marea sărbătoare, pentru a se putea spovedi și împărtăși. Omul modern nu ține post, este mai departe de natură, de tradiție, de acești bătrâni de prin sate, care încă mai păstrează ceva din cutumule vechi. Omul de la țară însă este smerit, mai modest și ține acest post, se pregătește pentru a lua lumina sfântă. Luna aprilie coincide la sat și cu venirea primăverii. Toată natura reînvie și reîncepe un nou ciclu anual. Tot ca o pregătire de dinainte de sărbătoare este faptul că oamenii își văruiesc casele pe afară, copacii din curți și grădini. Acum, în aprilie, începe o altfel de viață. Asta înseamnă satul românesc. Cât încă mai e.
- Care este relația oamenilor de la țară, ai țăranilor, cu Divinitatea?
- Oamenii de la sat au multă încredere în Dumnezeu, au o relație foarte strânsă cu el și cred foarte mult în religie. Mărturisesc că în acești doi ani de pandemie am umblat mult prin sate și am vorbit cu oamenii de aici despre pandemie. Mi-au spus că încearcă să respecte, firește, regulile, dar că munca lor trebuie să continue și că au încredere în Dumnezeu. Pe nedrept, țăranii români au fost abrutizați și considerați inculți.
- Bucovina este renumită pentru tradiția încondeierii ouălor. Va dăinui această formă de artă populară?
- Într-adevăr, este o tradiție bine împământenită. În Bucovina există două muzee ale ouălor încondeiate, unul la Moldovița și unul în comuna Vama. Aici se păstrează mii și mii de exemplare de ouă pictate și încrustate. Varietatea, numărul de modele și tipologii, compoziția de culori pe care le vezi pe exponate sunt absolut fantastice. Închipuiți-vă câtă migală și muncă presupune această îndeletnicire. În afară de aceste centre turistice, există și locuri unde tradiția se păstrează și se perpetuează. În 2022 încă se păstrează.
„Sper să resimt atmosfera unei Sărbători Pascale adevărate”
- Cum este noaptea de Înviere în mijlocul oamenilor de la țară?
- Trebuie să fii acolo ca să știi, să simți, să înțelegi. În ultimii doi ani Sărbătorile au fost diferite. În Săptămâna Mare la slujbă am fost doar eu, cârstnicul și preotul. Slujba a fost distribuită online prin grupurile de whatsapp. Părintele era singur în genunchi în fața altarului și se ruga ca această urgie, boală, care a dat lumea peste cap, să se încheie. Anul acesta voi merge de Paști în Delta Dunării, într-o comunitate de lipoveni unde tradițiile sunt respectate, slujbele de la biserică se desfășoară după un alt program decât al celor din marile orașe. Sper să resimt din nou atmosfera unei Sărbători Pascale adevărate. Cel mai bine ar fi ca omul modern să încerce să meargă din când în când în sate. Să încerce să se rupă de ritmul stresant al vieții, să nu meargă la biserica din oraș sau la vreun duhovnic renumit, ci să vină în sat. Ruperea de mediul acela și petrecerea unui anumit timp departe de lumea înlănțuită, cum îi spun eu, îi va permite să simtă un ritm al naturii, să audă un cântec al ciocârliei, să simtă parfumul arăturii proaspete, să audă talangile. Toate acestea, combinate cu lumina, nuanțele, parfumurile și sunetele dintr-un sat, reprezintă o experiență care te face să te apropii de Divinitate. Poate că nici eu nu sunt un credincios în adevăratul sens al cuvântului, dar sunt mai puțin ateu decât altădată, pentru că îmi dau seama că acolo undeva este ceva, un echilibru, o forță care este deasupra noastră. Nu suntem numai noi.
„Anii trec, gospodarii se duc în alte părţi...“
- Credeți că vor reuși acești patriarhi ai satului românesc, așa cum îi numiți, să transmită generațiilor viitoare aceste taine pe care le știu, această legătură pe care o au cu Dumnezeu?
- Nu, nu vor reuși, pentru că ei sunt prea puțini, iar ceilalți prea mulți. Nici sistemul, nici educația, nici conducătorii, nimeni nu vrea să se întâmple acest lucru. Pentru ca acest lucru să fie posibil trebuie să existe proiecte și demersuri pe termen lung în sensul ăsta. Anii trec, bătrânii se duc în alte părți, iar satele se vor depopula, mai ales dacă nu va exista o schimbare de mentalitate și dacă nu se vor întoarce mulți dintre cei care au plecat, dacă nu își vor reface gospodăriile.