de Valentin Țigău
Trădători executați, vrăjitoare arse pe rug, incendii devastatoare și legende incredibile - toate rotunjesc imaginea unei Sighișoare care este mai mult decât „loc al nașterii lui Vlad Țepeș, cel poreclit Dracula”. Tot de aici ar fi plecat primul român care a ajuns în America, acum trei secole, numărându-se printre fondatorii... francmasoneriei! Orașul de azi se hrănește dintr-un trecut medieval tenebros, pe care îl îmbracă în culori irizate. Oximoronică, cetatea aflată azi în Patrimoniul UNESCO ne întâmpină calmă și caldă, dar cu ziduri fanate de timp... Pe străzile ei pășim alături de un arhitect și un arheolog, încercând să aflăm ce trebuie să facem azi, pentru ca „mâine” să nu fie utopie.
Copiii care au fondat „cetatea de pe deal”
O cunoscută legendă spune că, în 1284, orașul german Hamelin fusese năpădit de șoareci. În plină disperare a locuitorilor săi, aici ajunge, într-o zi, un om îmbrăcat cu o manta multicoloră. El le pro- pune să-i scape de șoareci, în schimbul unei sume de bani. Așa că scoate un fluier și, pe măsură ce cânta, șoarecii, vrăjiţi, ieşeau din case aliniindu-se până la o apă în care s-au înecat. Misiunea fiind îndeplinită, omul își cere plata, dar, scăpați de șoareci, locuitorii îl refuză. Un pic mai târziu, îmbrăcat în costum de vânător, omul se-ntoarce și-ncepe să cânte iarăși pe străzi. De data aceasta, copiii, 130 la număr, îl urmează vrăjiți, până pe Muntele Koppelberg, unde dispar, cu toții, pentru totdeauna... Mi s-a întâmplat să aud de două ori într-o singură zi, la Sighișoara, această poveste dramatică, dar, căreia, localnicii i-au adaptat un final fericit: „Da!, acei copii au dispărut, într-adevăr, la Hamelin, dar numai ca s-apară, mai târziu... la Sighișoara, unde-au zidit cetatea de pe deal”. De fapt, istoria ne arată că Sighișoara medievală își datorează înflorirea sașilor veniți din Valonia, Saxonia sau Bavaria, să apere granițele unui regat care, dacă n-ar fi fost continuu amenințat de tătari și n-ar fi avut opoziția voievozilor români, s-ar fi întins până la gurile Dunării. Feudalii sași descoperă, în secolul al XII-lea, bogățiile Transilvaniei și se stabilesc, aici, pentru vreo 800 de ani. Pe urmă, ceea ce n-au cutezat secolele, a făcut Ceauşescu, „vânzându-i” înapoi în Germania. Dar, asta e o altă poveste!
„Orice pietricică a fost așezată cu temei”
Sașii au construit, la Sighișoara, durabil. Dr. ing. Szekeres Gero, expert în urbanistică din Târgu Mureș, ne spunea că orice pietricică era așezată cu temei pentru că de rezistența zidurilor depindea siguranța locuitorilor din cetate. Constructorii stăteau la loc de cinste și proveneau, neîndoielnic, din spațiul germanic. Atât de mare era importanța lor încât, se spune, zugravii cu var ajunseseră să fie plătiți în aur. Experiența constructorilor de biserici a fost transmisă și la construcțiile civile, astfel că, după marele incendiu din 1676, sașii renunță la casele din lemn și clădesc numai locuințe din piatră. Mai întâi, unele mici, semiîngropate, cu pivnița deschisă la stradă, apoi, din ce în ce mai elaborate. O plimbare prin Sighișoara de azi poate dezvălui o serie de adevăruri pe care le-ar putea împărtăși numai un edil al cetății. Ioan Fedor Pascu e de profesie arheolog și cunoaște Sighișoara pe dinafară și pe dinăuntru. De la el am aflat că există o strategie, un plan urbanistic, în special pentru zona istorică protejată cu valoare mondială, înscrisă în Patrimoniul UNESCO. Orașul e împărțit în trei unități teritoriale de referință: cetatea cuprinsă între ziduri, inelul verde care înconjoară cetatea și partea din orașul de jos care, și ea, ține de zona protejată. Fiecare unitate teritorială este subîmpărțită, la rândul ei, în zone istorice de referință.
„Ignoranța este principala boală cu care ne confruntăm”
Din punctul de vedere al însoțitorului nostru, în Sighișoara nu există clădiri aflate în paragină sau abandonate. În schimb, multe sunt ignorate. Și, când vorbim despre ignoranță, discutăm și despre responsabilitatea proprietarilor. Din păcate, la aproape fiecare clădire din perimetrul istoric al Sighișoarei există mai mult decât un proprietar. Problemele apar atunci când e vorba despre refacerea unei fațade care trebuie să integreze clădirea într-un tot unitar. Deseori, proprietarii nu sunt de acord în unanimitate cu privire la refacerea fațadei, cu toate că, prin lege, sunt obligați s-o facă, mai ales că aceeași lege îi scutește, tocmai din acest motiv, de plata impozitelor. În aceste condiții, primăria nu poate da un aviz „pe bucățele”. Pe urmă, sunt alte clădiri care au fost revendicate sau sunt în curs de revendicare și nimeni nu investește câtă vreme nu știe dacă locuința va fi a lui sau nu. Mai sunt unele care au fost revendicate, au fost câștigate în instanță, valoarea lor este destul de mare, dar proprietarul nu are posibilitatea ori nu are intenția să le refacă și atunci el se gândește că va vinde și, până nu vinde, iarăși nu investește nimic. Există de câţiva ani o hotărâre a Consiliului Local care dă dreptul să se aplice amenzi celor care nu-și întrețin faţadele. Metoda câștigă teren. „La Sighișoara - ne spune arheologul Ioan Fedor Pascu - cele mai mari probleme sunt, însă, la zidul de incintă (940 m lungime) și la Turnul Cositorarilor, care stau să cadă. La unele construcții istorice, dacă nu intervii în momentul respectiv, degradările se măresc exponențial, iar cheltuielile se multiplică. E un moment de cumpănă, când trebuie luată o decizie și acest moment înseamnă ACUM. Avem studiile de fezabilitate, documentațiile tehnice, tot ce trebuie, mai avem nevoie doar de bani. În ultimii zece ani, s-au folosit foarte multe fonduri pentru reabilitarea infrastructurii - tot ceea ce înseamnă înlocuire gaz, curent, cabluri subterane, iluminat arhitectural, refacerea pavajului. Totul, pe spezele oraşului. Prin beneficii și împrumuturi locale. Dar sunt zone în care așteptăm și implicarea altor foruri, a Guvernului, mai ales”. Firesc, spunem noi, pentru că Sighișoara e patrimoniu mondial!
Conservatorismul sașilor, învins într-un... duel!
Se spune, și poate că pe bună dreptate, că sașii din Sighișoara sunt cei mai conservatori din toată Transilvania, motiv pentru care cetatea s-a păstrat așa de bine. Iată, de exemplu, Mediașul - și-a dărâmat zidurile de apărare. Sighișoara, nu. Siguranța lor venea și din suma de privilegii pe care o aveau, ca grăniceri. Un turn ciudat străjuiește și azi intrarea în oraș dinspre Sibiu. Legenda spune că acesta e mausoleul unui pașă, înmormântat cu tot cu elefantul pe care stătea când a-ncercat, la jumătatea secolului al XV-lea, să cucerească cetatea. „Turnul din Chip”, cum i se spune, nu e, însă, altceva decât un simbol al libertății locuitorilor sași din Sighișoara. În 1934, alegerile locale au fost câștigate, prima dată în istoria orașului, de un primar român. Transferul de putere pe plan local a fost însoțit și de ultimul duel adevărat provocat de contradicția dintre primar și adjunctul său, sas, pe tema introducerii gazelor în oraș. S-au certat, s-au luat la palme și au ajuns la duel. Românul participase în Primul Război Mondial la Cavalerie și mânuia bine sabia, așa că l-a rănit pe adversarul sas. Așa s-a încheiat duelul, dar și conservatorismul secular al sașilor la Sighișoara. Ca dezvoltare urbană, singura intervenție majoră la Sighișoara e, totuși, cea de pe timpul lui Ceaușescu, în anii ’70-’80, în orașul de jos. Norocul a fost că, nici atunci, nu s-au găsit bani de ajuns. Azi, cele mai mari nenorociri ale Sighișoarei sunt traficul auto în cetate și în orașul de jos, unde lipsește o șosea de centură. La un moment dat, cea mai îngustă porțiune de drum european (de pe tot continentul!) trecea chiar pe sub cetate. Ar mai fi indiferența din partea autorităților centrale, care lasă adeseori proiectele doar pe seama forurilor locale.
Vara lui 2022 va marca, în Cetate, revenirea Festivalului „ProEtnica” (unul dintre cele mai mari din Europa dedicat minorităţilor etnice istorice), alături de „Sighişoara Medievală”, care nu şi-a încetat existenţa nici în pandemie.
Cetate locuită, nu muzeu
La Sighișoara, aproape toate casele de patrimoniu au un nume, de regulă al primului proprietar. O casă vopsită în verde poartă numele Carpius, altele - Johann, Wagner, Dudler, Fronius, Shuller... În general, sunt case care respectă arhitectura originală și sunt locuibile și multifuncționale. Unele au ajuns adevărate capodopere de restaurare, cum ar fi Casa Fronius și Casa Cositorarului. „Nu vrem - ne spune Ioan Fedor Pascu - să transformăm cetatea într-un muzeu în aer liber. Oamenii trebuie să locuiască aici. Am avut discuții cu privire la asta și am făcut un regulament de comerț stradal, prin care am interzis kitschurile...”. Omul ne mai spune că dacă s-ar rezolva problema zidului de incintă și cea a Turnului Cositorarilor, ar rămâne încă vreo câteva chestiuni importante, între care aleile de promenadă care înconjoară cetatea și redescoperirea bisericii misterioase de lângă Scara Școlarilor, a cărei navă e mai mică decât altarul poligonal. O biserică pentru care Ioan Fedor Pascu ar pune la bătaie întreaga lui echipă cu care a obținut, în 2004, la Sighișoara, Oscarul în Restaurare Monumentală. Pe Lista Patrimoniului Universal, în dreptul Sighișoarei scrie așa: „Rezervație de Arhitectură și Urbanism”. Este cel mai mare și mai complex sit românesc intrat în patrimoniul mondial, având o suprafață de 34 de hectare. Sute de clădiri, sute de revendicări... E totuși tare complicat... Nu poți lăsa un patrimoniu atât de mare numai pe spinarea Primăriei. Aflată mereu sub asediul timpului, Sighișoara n-a fost cucerită de oameni decât o dată, acum 400 de ani, prin trădare. Azi, ea ar trebui cucerită din nou, în numele și cu armele culturii. E o bătălie pe care dacă o vom pierde, ne vom fi golit una dintre lăzile de zestre pe care le lăsăm urmașilor.
Casa dragonului şi cea a cerbului
Multă lume caută, între casele Sighișoarei, pe cea în care se spune că s-a născut Vlad Țepeș. Istoricul Ioan Fedor Pascu are propria versiune despre această casă: „Toată vânzoleala s-a pornit în 1948, când un doctor a descoperit o frescă interioară și s-a zis că unul dintre personaje și singurul îmbrăcat în costum oriental ar putea fi Vlad Dracul, despre care se știa sigur că a trecut prin Sighișoara. Eu cred, mai degrabă, că personajul cu mustață, turban și costumație orientală din acel tablou e Ali Pașa, care a stat și el, în 1601, în Sighișoara. La fel, probabil, se întâmplă și cu nașterea lui Vlad. Se știe că tatăl lui a venit la Sighișoara prin februarie... E, oricum, o legendă care dă farmec locului și n-o poți scoate din ecuație cât timp nu treci în alt regim de apreciere. Sașilor nu le place deloc legenda asta cu Vlad Dracul, dar n-au ce face”. Lipită de Casa Vlad Dracul e așa-numita Casă cu Cerb. Din această casă a plecat, pe la 1700, primul român despre care se știe că a ajuns în Lumea Nouă, în Pennsylvania. În viața lui, a compus mai multe cântece religioase care se găsesc ușor în tot felul de culegeri americane din zilele noastre. Pe acest sighișorean îl chema Kelp și se spune că are, în Statele Unite, un izvor care îi poartă numele. După unii, Kelp ar fi fost chiar unul dintre părinții francmasoneriei americane, în rândurile căreia s-au regăsit numele unor președinți precum Washington și Lincoln...