de Simona Soare Ghișea şi Adrian Barna
Disconfortul pe care îl resimte un individ cu privire la anatomia sa sexuală poartă numele de disforie de gen sau incongruență de gen. Această situație determină persoana respectivă să dorească să aibă sexul opus, apelând la orice modalități de ajutor. Dacă în trecut disforia de gen era catalogată drept o afecțiune mintală, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a revenit asupra acestei decizii. Astfel, din 2019, persoanele cu disforie de gen nu mai intră în categoria celor care suferă de boli mintale. Cu toate acestea, ele se simt stigmatizate și sunt predispuse la tulburări psiho-emoționale.
Afectează toate aspectele vieții
Nu toate persoanele transgender se confruntă cu disforie de gen. Unele dintre acestea se simt în largul lor, fără să-și dorească intervenție medicală. Totuși, cele mai multe simt o nemulțumire profundă cu privire la neconcordanța între sexul biologic și genul dorit. Manifestările care indică o eventuală disforie de gen vor fi îndelung analizate de un specialist în sănătate mintală. La adolescenți și la adulți, simptomele includ: nepotrivirea între sexul biologic atribuit și cel exprimat, dorința puternică de a scăpa de caracterele sexuale ale genului atribuit, repulsia față de propriile organe genitale, dorința intensă de a fi tratat în conformitate cu sexul dorit. Tendința crescută de a avea caracterele sexuale ale sexului opus și convingerea persistentă că trăirile avute aparțin celuilalt gen sunt alte semne ale disforiei. În cazul adolescenților și adulților, cel puțin două dintre simptome ar trebui să persiste timp de minimum șase luni. În caz contrar, nu se consideră că aceștia se confruntă cu disforie de gen. La adolescenți și adulți, preocuparea referitoare la problemele legate de gen poate interfera cu activitățile de zi cu zi. Dificultățile în ceea ce privește relaționarea cu ceilalți sunt des întâlnite, acestea conducând la abandon școlar sau la șomaj. Transfobia (fobia față de persoanele transgender) reprezintă un factor ce determină suferințe emoționale intense pentru multe persoane din comunitatea trans. Potrivit studiilor, peste 70% dintre cei care au disforie de gen pot experimenta probleme de sănătate ca schizofrenia, anxietatea generalizată, depresia, tulburările alimentare, dependența de substanțe. Mai grav este că adolescenții și adulții cu disforie de gen sunt predispuși la tentative de suicid. De asemenea, tendința de suicid poate exista chiar și după ce persoana respectivă a recurs la intervenția chirurgicală pentru schimbarea de sex.
Transformările firești din perioada pubertății, motiv de suferință
În cazul copiilor, identificarea disforiei de gen presupune asocierea a minimum șase simptome sau afectarea semnificativă a funcționalității, timp de cel puțin șase luni. Manifestările copiilor sunt diferite față de cele ale adulților și se referă la dorința puternică de a avea genul opus, la preferința pentru hainele destinate celuilalt sex. De asemenea, acești copii preferă jocurile de rol în care pot fi imitate persoanele de sex opus, doresc să folosească jocuri și jucării specifice celuilalt sex. Respingerea lucrurilor destinate aceluiași sex, disprețul cu privire la anatomia avută, refuzul de a urina în poziția obișnuită, suferința atunci când se produc modificări în timpul pubertății, interesul pentru caracteristicile fizice ale sexului opus și dorința de a le avea reprezintă alte manifestări specifice copiilor cu disforie de gen. Unele dintre aceste comportamente apar între 2 și 4 ani, mai exact, la vârsta la care cei mici încep să-și arate interesul pentru activități specifice unui gen. Potrivit studiilor, mulți copii care s-au confruntat cu aceste simptome au avut tendința să-și schimbe sexul la maturitate. De obicei, copiii cu disforie de gen sunt tachinați sau hărțuiți la școală ori atunci când încearcă să se integreze într-un grup. Astfel, ei sunt, de cele mai multe ori, predispuși la tulburări de natură emoțională și comportamentală.
Voluntariatul și rugăciunea, potențiale soluții pentru tulburările emoționale
Specialiștii susțin că sprijinul social din partea persoanelor apropiate poate reprezenta un factor de protecție împotriva dezvoltării depresiei, anxietății, încercărilor de sinucidere sau comportamentelor cu risc ridicat. Întrucât cei cu disforie de gen sunt mai frecvent predispuși unor tulburări emoționale, ei trebuie să se odihnească suficient, să aibă o alimentație bogată în vitamine și minerale, să facă mișcare și să se relaxeze, practicând activitățile preferate. O altă posibilă soluție constă în căutarea unor grupuri de sprijin, care să-i ajute să se simtă mai puțin singuri. Dacă sunt implicate în activități de voluntariat, unele dintre persoanele cu disforie de gen se pot simți împlinite. Altele vor fi atrase de practicarea meditației, aceasta fiind o variantă de a găsi sprijin în comunitățile de spiritualitate. Există și persoane cu disforie de gen care apelează la rugăciune, mai ales atunci când apare anxietatea generalizată.
Psihoterapia îi ajută să facă față situațiilor dificile
Persoanele cu disforie de gen pot consulta un psihoterapeut, pentru a-și explora genul, pentru a discuta despre problemele de relaționare, despre anxieta- tea sau depresia cu care se confruntă frecvent. Scopul psihoterapiei cognitiv-comportamentale este de a ajuta indivizii transgender să se simtă confortabil în societate cu exprimarea identității lor de gen. În acest mod, poate fi diminuată suferința legată de diferența dintre identitatea de gen interioară și sexul atribuit la naștere ori caracteristicile fizice referitoare la acest aspect. Astfel, acești oameni ar putea găsi în interiorul lor forța necesară pentru a se integra în societate, având succes în relații și la locul de muncă, susțin psihoterapeuții.
Intervenţia chirurgicală, considerată metodă de tratament
Pentru cei care au disforie de gen sunt disponibile și tratamente medicale. Ei pot alege să apeleze la terapia hormonală. Acest lucru presupune că femeile pot lua testosteron pentru a stimula creșterea părului, dezvoltarea musculară și îngroșarea vocii. Bărbații pot lua estrogen pentru a stimula creșterea țesutului mamar, redistribuirea grăsimilor și modificarea aspectului feței. Suprimarea pubertății constituie o altă opțiune de tratament. Dacă un copil este diagnosticat cu disforie de gen, medicii au posibilitatea să folosească anumite medicamente prin care eliberarea de hormoni să fie oprită. Astfel, în lipsa anumitor hormoni, organismul rămâne neschimbat. Una dintre măsurile radicale la care se poate recurge este intervenția chirurgicală. Potrivit medicilor, operația de schimbare de sex reprezintă o modalitate prin care aceste persoane ar putea fi mulțumite cu viața lor. Totuși, intervenția chirurgicală implică numeroase riscuri, existând posibilitatea apariției unor complicații fatale. Din punct de vedere medical, vârsta de 16 ani reprezintă pragul de la care poate fi luată în considerare inițierea anumitor proceduri. Decizia referitoare la schimbarea de sex implică o abordare multidisciplinară, în care psihiatrul și neurologul au un cuvânt greu de spus, mai ales că în perioada specifică pubertății apar multe modificări de personalitate. Astfel, dorința de schimbare de sex este de multe ori pusă în discuție. Cu alte cuvinte, trebuie să existe o certitudine că persoana respectivă își dorește o schimbare de sex, întrucât o eventuală transformare ulterioară ar fi radicală, etapele chirurgicale fiind ireversibile.