de Ștefania Băcanu şi Flori Pintea
„Ce vrei să te faci când o să fii mare?”. O întrebare pe care ați auzit-o cu toții în copilărie. Ei bine, Brândușa Oancă a știut de mică ce vrea să devină la maturitate: artist păpușar! Avea doar 10 ani când a intrat prima dată în contact cu o păpușă de teatru și a fost vrăjită pe loc. Azi, la aproape 63 de ani, este animator păpuși, dar și maestru păpușar, cu zeci de povești și experiențe pe care ni le-a împărtășit și nouă și, în plus, pasiunea ei a fost promovată şi făcută cunoscută şi ca parte din Meserii Legendare, un proiect inițiat şi derulat de Centrul pentru Seniori al Municipiului București.
„La 10 ani, în sufletul meu s-a aprins o flacără mistuitoare”
- De unde pasiunea pentru păpuși?
- Eram micuță și atât de curioasă să văd cum se face o păpușă de mânuit… Și m-am dus la atelierul unde se construiau păpușile și stăteam și mă uitam la doamna de acolo… Și într-o zi m-a văzut și m-a întrebat dacă vreau să îmi fac și eu una. I-am spus un DA hotărât și mi-a arătat cum se face. Așa am intrat prima dată în contact cu o păpușă. Atunci, în sufletul meu s-a aprins o flacără mistuitoare, aveam 10 ani. Tot acolo se făceau și marionete, îmi plăceau la fel de mult. Ca o paranteză, cel mai mult mi-a plăcut să mânuiesc marionete, sunt absolut fascinante.
- Și la teatru cum ai ajuns?
- M-am dus și eu să mă înscriu la Teatru, Palatul Copiilor, se numea pe atunci. Și am intrat în culisele unui spectacol și veneau și cei de la teatrul de păpuși. Acolo, într-un cuier vechi erau atârnate marionetele. Le-am analizat și, la un moment dat, profesorul m-a întrebat dacă îmi place și dacă vreau să merg la teatrul de păpuși. Nu mă mai interesa teatrul clasic. Voiam teatrul de păpuși. Așa s-a produs declicul. Eram zi de zi acolo. Îmi făceam lecțiile de la școală, apoi mergeam la teatru, și am rămas acolo până-n clasa a IX-a. Cel mai important trofeu care mi-a marcat adolescența și care mi-a dat curaj să merg mai departe a fost Premiul I pe țară la Festivalul Național de Teatru de Păpuși de la Brașov, din 1979. Mai târziu, pe la 20 de ani, părinții fostului meu soț, mi-au propus să mă angajez la Studio Animafilm, pe un post diferit de ce îmi doream eu. Iar când am ajuns la discuții, i-am spus directoarei că vreau ceva legat de păpuși. Și așa am ajuns la Secție de Film de Animație cu Păpuși. Atunci am fost primită în Uniunea Cineaștilor, a cărei membră sunt și acum. Am lucrat aproape 20 de ani acolo. După Revoluție, am renunțat și am colaborat cu diverse studiouri particulare. Iar acum, merg în fiecare weekend la Opera Comică pentru Copii cu atelierul meu.
„Călușarii au fost la mare căutare la Viena”
- Pe lângă meseria de animator, tu ai și confecționat păpuși, nu?
- Da, în tot acest timp, separat, la mine acasă, este atelierul meu. Am transformat o cameră întreagă… Nu puteam să stau, mă mâncau degetele. Pierdeam o noapte întreagă ca să termin o păpușă, nici nu-mi dădeam seama cum treceau orele.
- Câte păpuși ai făcut în toți acești ani? Le mai știi numărul?
- Foarte multe… Cu multe dintre ele am participat la expoziții. Inclusiv la Centenar. Atunci, eu am fost invitată la o expoziție la Viena, unde a fost expusă mare parte dintre păpușile mele. Au fost foarte apreciate lucrările și noi, românii, în general. Am vândut toate păpușile atunci. Călușarii, de exemplu, au fost la mare căutare. Îmi place să le și dăruiesc. Îmi umple sufletul să îl văd pe omul ăla mulțumit, fericit.
- Mai sunt maeștrii păpușari?
- Am încercat să lucrez cu cineva, dar decât să le iau din nou la mână eu, mai bine nu. Un cap de păpușă, de exemplu, trebuie să îl umpli uniform, să nu se vadă goluri. Dacă nu știi să împingi uniform acel puf, nu iese nimic, și trebuie să refac eu. De mic trebuie să te orientezi spre meseria asta. Este un microb care, dacă-ți intră în sânge, nu mai scapi de el.
„Părul este din fire înnodate, cusute”
- Cum faci păpușile?
- Păpușile pe care le fac eu sunt unicat, pe schelet de sârmă. Fac scheletul încât să intre o parte în gât, apoi, mai răsucesc puțin și iese gâtul, apoi îl duc spre mâini, și partea răsucită o cobor între mâini și picioare, după care răsucesc separat picioarele. Pielea o fac din material și umplu pe lângă el, pe lângă sârmă. O prind la capete ca să nu iasă umplutura, apoi fac hainele. Le îmbrac, le fac pantofii, le cos și pe acestea, iar ultima operațiune este capul. Folosesc nasturi de diverse culori, cu diverse forme, marcăre textile, obrajii îi fac din fard, iar părul îl fac din fire înnodate, cusute.
- Cum alegi hăinuțele?
- Câte haine mi-am tăiat, nici nu ai idee! (râde) De regulă merg la mercerie și cumpăr de acolo tot ce-mi trebuie. Dar se întâmplă și să merg pe stradă și să văd materiale, fuste purtate de doamne care îmi plac și mă gândesc imediat că mi s-ar potrivi mie. (râde)
„De Paște am realizat miei și iepurași”
- Ce păpuși faci cel mai des?
- Pentru ateliere fac spiriduși, personaje din povești, căței, pisici, ce mi-a venit mie în imaginație și nu trebuie să respect culoarea tipică. Am făcut și pisici albastre, de exemplu. Am făcut iepurași de Paște, miel… Iar în iarnă m-am orientat spre personajele de sezon, am făcut unicorni, „familia ceapă”, „familia usturoi”, multe…
- Realizezi și la comandă?
- Da, sigur. De exemplu, o doamnă m-a rugat să îi fac un bucătar și o fetiță. De câte ori termin o păpușă, mă doare sufletul s-o dau, mă atașez foarte repede de ea. Pentru cine doreşte, mă poate contacta la numărul de telefon 0744.370.014 sau pe pagina de Facebook Brânduşa Dolls.
„Acum, confecţionez des tipare pentru ateliere“
- Marionete pe ațe mai faci?
- Una singură am mai făcut, un Pinocchio, care e la Opera Comică. Mai am acasă câteva încurcate, dar nu mă pot îndura de ele să le dau. De mânuit, până acum doi ani, am colaborat cu Teatrul Libelula, unde făceam tot, de la decor, lucrul cu păpuși, până la organizat petreceri. Acum, cel mai des fac tiparele păpușilor pentru ateliere, și pe cele unicat.