Main menu

header

884 18 1de Roxana Istudor şi Silviu Ghering

O cercetare de dată recentă confirmă o veche tradiție asiatică referitoare la legătura dintre orientarea casei și a obiectelor și sănătatea și starea de bine. Pentru prima dată, un studiu științific atestă beneficiile conceptului numit „envirome”.

Impact asupra stresului și somnului

Orice persoană care are abilități de design interior în cadrul cărora ține cont de amplasarea locuinței și a obiectelor își poate îmbunătăți semnificativ sănătatea și starea generală de bine, arată rezultatele unei cercetări recente, derulate în cadrul Universității Internaționale Maharishi, din SUA. Specialiștii au analizat datele cumulate în 40 de ani de cercetare în practica arhitecturii Maharishi Vastu (MVA) și au descoperit că spațiul unde se află anumite obiecte în interiorul unei clădiri, precum și direcția în care sunt orientate pot avea impact asupra multor aspecte ale vieții de zi cu zi, de la stres la somn și până la sănătatea mintală. Sistemul Maharishi Vastu poate fi încorporat în aproape orice stil, de la clasic la contemporan. Elementele sale cheie se bazează pe impactul precis al Soarelui și al altor corpuri cerești și pe relația omului cu Polul Nord, Polul Sud și Ecuator. Aceste elemente aliniază inteligența unei persoane cu inteligența Cosmosului.

Energiile Soarelui, diferite pentru fiecare încăpere

884 18 2Cea mai puternică influență a legii naturale asupra Pământului vine de la Soare. Pe măsură ce traversează cerul, astrul zilei generează calități diferite de energie. Casele ar trebui proiectate astfel încât diferitele energii ale Soarelui să corespundă funcției și activității specifice fiecărei încăperi, iar în acest fel, legea naturală va susține fiecare aspect al activității zilnice. Există un loc ideal pentru sufragerie, bucătărie, camera de meditație, birou etc., în orice locuință. Când aceste legi ale naturii sunt aplicate în mod corespunzător, în camera de studiu este favorizată învățarea, în camera de zi intervine sentimentul de familie, iar în încăperea de meditație, mintea se va așeza în mod natural pentru a se bucura de beneficiile introspecției.

Plasarea corectă a patului scade tensiunea arterială și colesterolul

884 18 3Autorii studiului descriu MVA ca pe un sistem arhitectural holistic de wellness, care aliniază clădirile cu inteligența naturii. Rezultatul creează un mediu de viață echilibrat și integrat, care promovează bunăstarea generală a celor din interior. „Am fost surprinși să aflăm că ceva atât de vechi are atât de multe de spus despre modul în care clădirile ne pot îmbunătăți sănătatea și productivitatea”, spune specialistul Jon Lipman, director al Institutului pentru Arhitectură Vedică de la Universitatea Maharishi, într-un comunicat. Potrivit studiului, în cazul în care capul unei persoane care doarme este îndreptat spre est sau spre sud, scad frecvența cardiacă, tensiunea arterială și nivelul de colesterol. Soarele are calități diferite de energie pe măsură ce se mișcă pe cer. Clădirile care res- pectă principiile vechii tradiții sunt proiectate astfel încât diversele activități desfășurate în diferitele încăperi ale unei case să fie aliniate cu calitatea corespunzătoare a Soarelui.

Influențe de bun augur dinspre est și nord

884 18 4Orientarea unei clădiri are un impact dramatic și ușor de măsurat asupra calității vieții ocupanților săi. Energia Soarelui este cea mai hrănitoare atunci când astrul răsare. Clădirile orientate spre est aduc cele mai mari beneficii pentru sănătatea și succesul ocupanților lor. Argumentația acestui impact constă în faptul că atunci când cineva este orientat spre est, fiziologia creierului funcționează diferit decât atunci când este îndreptat spre nord, sud sau vest. Această tendință naturală a creierului de a funcționa cu referire la direcție urmează aceleași legi ale arhitecturii vedice Maharishi care ghidează dinamica structurală a creației, care stau la baza tuturor valorilor individuale și cosmice care susțin ordinea în Univers. Pe de altă parte, studiul american menționează că persoanele cu case care au intrare orientată spre sud prezintă o sănătate mintală mai precară și au mai multe probleme financiare, boli sau sentimente de teamă. Practic, din opt direcții posibile (cele patru direcții cardinale și cele patru diagonale), doar două - est și nord - produc influențe de bun augur. Aceasta înseamnă că în fiecare oraș existent de pe Pământ, cel puțin 75% din clădiri au o orientare nefavorabilă, generatoare de diverse probleme de sănătate sau de bunăstare, arată maharishivastu.org.

Poziționarea biroului spre răsărit accentuează coerența creierului

884 18 5Indiferent dacă este vorba despre muncă la birou sau acasă, cercetătorii americani punctează faptul că orientarea spre est în timpul lucrului generează o mai mare coerență a creierului și favorizează viteza îndeplinirii sarcinilor. Cercetătorii au constatat, de asemenea, că studii anterioare asupra MVA au evidențiat modul în care aspectul clădirilor influențează stresul și spo- rește confortul. Noua cercetare oferă mai multe dovezi și că locul în care sunt plasate bunurile din casă are impact asupra bunăstării fizice a persoanei care își petrece mai mare parte a timpului în acel loc. „Medicina modernă recunoaște acum efectele puternice ale mediului asupra sănătății. Acest concept include toate elementele naturale și create de om ale mediului de-a lungul vieții, în special mediul construit. Progresele ulterioare în neuroștiință vor oferi explicații fiziologice plauzibile pentru aceste efecte”, consideră expertul Robert Schneider, co-autor al studiului.

„Imobilele construite conform principiilor arhitecturii Maharishi Vastu funcționează ca elemente pozitive, care îmbunătățesc sănătatea mintală și fizică, precum și bunăstarea“ (Robert Schneider, Universitatea Maharishi, SUA)

Alinierea pereţilor cu direcţiile cardinale favorizează starea de spirit

884 18 6Arhitectura Maharishi Vastu este o renaștere a unui sistem arhitectural antic, din Asia de Sud. Principiile de design arhitectural, despre care cercetătorii au descoperit că pot aduce beneficii stării de spirit oamenilor care trăiesc sau lucrează într-o astfel de clădire, includ orientarea spre nord a intrării principale a clădirii, alinierea pereților cu direcțiile cardinale, planul de etaj cu funcții-cheie atribuite special, utilizarea materialelor naturale nontoxice, sporirea aerului proaspăt și reducerea radiațiilor electromagnetice.