de Ştefania Băcanu şi Tatiana Solomon
Roxana Ciuhulescu este o supravieţuitoare, chiar dacă a rezistat doar trei săptămâni în jungla din Republica Dominicană, la show-ul concurs „Survivor”, emisiune ce s-a difuzat la PRO TV şi a ţinut telespectatorii cu sufletul la gură până în marea finală. O accidentare urâtă, mai veche, i-a creat probleme şi nu a mai putut continua. Şi-ar fi dorit să rămână, în ciuda condiţiilor grele de care s-a lovit. Cum a trăit Roxana Ciuhulescu experienţa „Survivor” descoperiţi în rândurile de mai jos.
„Am luptat cu dorul de familia mea”
- Roxana, ţi-ai testat limitele la „Survivor”?
- Nu, din păcate, am stat prea puțin. Dar m-am bucurat de experiența aceasta din care am învățat multe lucruri. Mi-am dorit să rămân măcar şapte săptămâni în concurs, însă m-am întors acasă după doar trei. Am învățat să fac focul, să sparg nuca de cocos și să o prăjesc, să-mi fac habitat din frunze, să conviețuiesc alături de oameni mai puțin agreabili. Am învățat să accept, să fiu mai docilă, să mă bucur de natură și s-o respect mai mult.
- Ce probleme ai întâmpinat?
- Cel mai tare am luptat cu dorul de ai mei, durerea asta aproape că mă copleșise. Încercam să-mi umplu timpul, ca să n-am timp să mă gândesc acasă. Dar erau zile în care nu erau competiții și când nu aveai nimic de făcut. Acelea erau cele mai chinuitoare.
„Am fost departe de a fi o echipă unită și gata de a cuceri lumea”
- Ce s-a întâmplat acolo, te-ai accidentat?
- N-am avut un accident propriu-zis, pur și simplu genunchiul stâng începuse să mi se umfle, fără să trădeze o contuzie. Cum la început nu aveam dureri, am avut senzația că mă ciupise o insectă. Medicul echipei a constatat că făceam lichid la genunchi și a hotărât să mă trimită la spital. Acolo mi-a fost extras lichidul și administrate antiinflamatoare. Cu toate acestea, piciorul în continuare mi se umfla și începusem să am dureri, să nu mai pot călca pe el. Asta a dus la eliminarea mea. În România, în urma analizelor, a reieșit că am rupturi de ligamente și meniscuri.
- Tu eşti o sportivă, ai făcut performanţă, cu siguranţă ai mai întâmpinat momente grele...
- Am fost obișnuită să fac sport de performanță într-o echipă unită, într-o atmosfera ca de familie. Am avut aceleași așteptări și de la „Faimoși”, însă am rămas doar cu o dezamăgire. Noi am fost departe de a fi o echipă unită și gata de a cuceri lumea. Am râvnit la atmosfera din sânul echipei adverse, a „Războnicilor”, ei s-au apropiat de conceptul adevărat. Cred că nouă, „Faimoșilor”, ne-a dăunat statutul de faimoși, nu ne-am putut „dezbrăca” de „haina” de persoane publice.
„Soțul m-a «răpit» și m-a dus la munte, într-un loc feeric, doar noi doi”
- Ai repeta experienţa? Te-ai întoarce?
- La „Survivor” oricum m-am întors pentru finală. (râde) Abia așteptam să-mi reîntâlnesc coechipierii, chiar dacă nu cu toți am avut chimie. Experiența „Survivor” a fost fabuloasă și mi-aș dori s-o repet. Sper să-mi permită piciorul.
- Ce ai făcut după ce te-ai întors acasă?
- După întoarcerea în țară, soțul m-a „răpit” și m-a dus la munte, într-un loc feeric, doar noi doi, singuri, ca porumbeii. Aveam nevoie de timp doar pentru noi, să ne bucurăm unul de celălalt și să facem planuri pentru viitor. Deși m-am simțit puțin vinovată că n-am luat și copiii cu noi, așa cum o făceam de obicei, câteodată este bine pentru cuplu să mergi în doi.
„Îmi doresc să mă reîntorc în televiziune”
- Urmează o nouă experienţă? Ce limite vrei să-ţi mai testezi?
- Urmează ca împreună cu soțul meu și colegii din clubul nostru de off road CORB44 să organizăm etapa a 6-a din Campionatul Național de Off Road. Evenimentul va avea loc la Târgoviște, Şotânga, în perioada 8-11 septembrie și va aduce la start zeci de echipaje. CORB Adventure Days a devenit, de mulți ani, un eveniment de tradiție și ne bucurăm că an de an, avem susținerea partenerilor noștri. Iubim off road-ul și ne dedicăm acestui fenomen frumos al motorsportului. De asemenea, îmi doresc să mă reîntorc în televiziune, să fac tot ceea ce iubesc cel mai mult: auto și sport. Asta m-a consacrat și cred că acolo îmi este locul.
- De unde pasiunea pentru caii putere, pentru maşini?
- Pasiunea mi-a transmis-o bunicul meu, tataie Mitică. Când eram doar de-o șchioapă, el mă ținea pe genunchii lui când conducea. Mă lăsa să țin volanul și mă visam mare, conducând singură mașina. El avea grijă de mașina sa într-un fel anume. O curăța, o mângâia și vorbea cu ea, îi dădea suflet. Așa am început să îndrăgesc mașinile, mai ales că în vremea aceea, erau puține. Dacia 1300 a lui tataie era limuzina vremii. (râde)
„La început am fost trimisă la cratiță”
- Te simţi femeie într-o lume a bărbaţilor? Te-a avantajat acest statut sau din contră...?
- La început am fost trimisă la cratiță, însă, treptat, acei bărbați au început să se obișnuiască cu prezența mea. Știu că uneori am deranjat cu rezultatele mele, dar pe mine nu mă supără când un bărbat îmi dă lecții de gătit. Ba din contră, am tot respectul. Din capitolul sporturi extreme, toate au fost cu o doză de risc și mi le-am asumat de la început până la sfârșit. Nu îmi pare rău de nimic din ceea ce am făcut până acum. Iubesc adrenalina și mereu voi fi în căutare de noi experiențe.
- Soţul tău ţine pasul cu tine?
- Soțul meu mi-a fost mereu cel mai bun camarad și împreună am împărțit multe experiențe. E frumos când ambii parteneri împărtășesc aceleași pasiuni, exact așa ca noi. Împreună facem o grămadă de lucruri. Sunt și anumite momente când el încearcă să mă pondereze, deh, este mai matur și mai echilibrat. Noi suntem ca muntele cu marea.
„Puştoaica mea face echitaţie“
- Copiii moştenesc latura ta sportivă?
- Copiii vor moșteni ceea ce noi, ca părinți, vom educa. Și cum noi suntem foști sportivi de performanță, și ei au moștenit această latură. Fac ce văd la noi şi sperăm să fim exemple pozitive pentru ei. Și părinții noștri au fost sportivi de performanță, iar noi am moștenit dragostea pentru sport.
- Spre ce are înclinaţii fiica ta?
- Puștoaica mea a făcut 8 ani de balet, iar acum face echitație, este îndrăgostită de cai.
- Cum vă înţelegeţi?
- Adolescența este o perioadă tare delicată, cu multe schimbări și provocări, complicat de gestionat. Când eram la vârstă ei, nu aveam timp de nimic, cu atât mai mult să dau bătăi de cap mamei. Eu mă împărțeam între școală și sport de performanță, nu mai aveam timp de nimic altceva. În zilele noastre, tinerii au alte preocupări, social media le ocupă prea mult timp. Sunt zile în care se lasă cu luat telefonul, verificat lecții ca odinioară, pedepse de făcut curățenie etc. E dificilă munca de părinte. (râde)