de Ştefania Băcanu şi Claudia Mîţoi
Pe 24 iunie, de Sânziene, este sărbătoarea universală a iei, piesa principală a costumului popular românesc, croită în formă de cruce, dintr-o singură bucată de pânză, pe care sunt cusute diferite modele tradiţionale, în culori vii sau simplu, alb şi negru. Despre această co- moară vestimentară ne-a vorbit designerul internaţional, Adrian Oianu, care a interpretat componente din portul tradiţional românesc, aşa cum s-a întâmplat şi cu ia.
„Îmbină rolul de armură spirituală cu cel de element de artă vizuală”
- Pentru că zilele acestea sărbătorim „Ziua Universală a Iei”, piesa principală a costumului național românesc, spuneți-ne ce reprezintă aceasta pentru Adrian Oianu?
- Pentru mine ia se aşază la baza conceptului de romanitate. În ie se îmbină rolul de armură spirituală, încărcată de simboluri ale protecţiei, cum este ochiul, cu cel de element de artă vizuală. Adesea, privind o cămaşă tradiţională veche, mă gândesc că cea care a trudit la aceasta, putea fi un designer de modă extraordinar, datorită ochiului capabil să combine şi să armonizeze culori, texturi, finisaje.
- Este un element care și-a pierdut din valoare, pe alocuri?
- Categoric, nu! Este expresia creativităţii unui popor, a limbajului sau esteticului. Străinii care o admiră nu fac altceva decât să confirme acest lucru, iar marile case de design ce îşi iau repere estetice din ie/cojoc/bundiţă nu sunt decât ecouri în spaţiu şi timp ale valorii culturale a iei româneşti.
„Iubesc albul, dar în creaţiile mele se regăseşte întregul spectru cromatic”
- Cum ați reinterpretat-o dumneavoastră?
- Eu fac design contemporan din vremurile în care componenta tradiţională nu era percepută ca fiiind ceva cool. Astfel, am pornit prin a o integra într-o piesă de streetstyle, „Tricoul Românesc”, care se bucură încă de un mare succes la public. Parcurgând cu grijă următorarele etape, am explorat dimensiunea artistică a portului popular, stilizând pe rând mâneca iei clasice, volanele cămăşilor maramureşene, sau nojiţele de la gât, integrându-le în piese contemporane, actuale, pe care să le putem îmbrăca în anul 2022, într-un firesc estetic cu accente identitare, fără să părem „costumaţi”. Am reinterpretat ia cu admiraţie şi smerenie în faţa eului creator al poporului meu.
- Ce materiale, ce culori folosiți?
- Iubesc albul, culoarea de origine a romanităţii, dar în creaţiile Adrian Oianu se regăseşte întregul spectru cromatic. Pentru Ia Urbană, de exemplu, am ales, adesea, alb-vişiniu, alb-albastru sau alb-negru, pentru a o reda cât mai aproape de imaginea sa ancestrală. În pasteluri, dar şi în nuanţe puternice, se conturează aproape fiecare colecţie de rochii pentru sezonul de primăvară-vară. În ceea ce priveşte materialul, criteriul este calitatea.
„Îmbrăcaţi-o cu respect la ocazii speciale!”
- În viziunea dumneavoastră, ia tradițională poate fi purtată la orice ocazie?
- Voi spune ceva neaşteptat. Personal, nu sunt fanul purtării iilor vechi cu orice ocazie. Iubesc portul tradiţional şi tocmai din acest motiv, consider că îşi are locul în lada de zestre, şi nu în vestimentaţia de zi cu zi, riscând, astfel, să fie deteriorat după ce a traversat decenii în şir în care s-a păstrat impecabil. Chiar şi străbunicii noştri purtau aceste cămăşi în zile de duminică sau de sărbători. Aşadar, aceasta se cade a fi îmbrăcată cu respectul cuvenit la ocazii speciale, aşadar, cum este, evident, „Ziua Universală a Iei”. Îmi amintesc cu drag când, fiind la Paris, am ajuns la Centrul Pompidou şi chiar acolo unde stă scris „Atelier Brâncuşi”, am văzut o doamnă îmbrăcată într-o ie cu poale. Mi-a umplut sufletul de bucurie identitară.
- Aveți un model nou pentru 2022?
- Mă bucur să vă dezvălui că în 2022 au apărut deja în colecţia de primăvară, două noi protagoniste, „Hangiţa” şi „Cărciumăriţa”. Figuri feminine cu rol important în literatura noastră, sunt ospitaliere, harnice, au intuiţie şi fler, fiind gata să îşi ajute oaspeţii aflaţi la ananghie. Sunt frumoase, dar au un tip de frumuseţe la care aspiră doar cel care le portretizează, şi sunt femei întreprinzătoare, ceva rarisim în vremurile respective. Iar această colecţie este un elogiu adus lor, căci din fericire, regăsim aceste trăsături din plin şi la româncele de azi. Modelele sunt duioase, subliniind feminitatea şi încadrând perfect chipul celei care le îmbracă.
„Femeile care o poartă evocă duioşia, amintirile din copilărie şi duminicile scăldate în soare”
- Se păstrează emblema zonei din care fac parte?
- Cu siguranţă, este important să respectăm specificul regional. Spre deosebire de Muntenia, în Bucovina ramurile pe mânecă sunt oblice.
- Cum este, cum arată o femeie care poartă ia tradițională? Nu ne duce cu gândul la glie, la țăranul autentic?
- Într-adevăr, femeile care poartă ie evocă duioşia, amintirile din copilărie, nopţile de Înviere mirosind a liliac şi duminicile scăldate în soare. Evocă, mai presus de toate, Sânzienele şi ne îmbie să ne punem şi noi cununi din flori culese în aceeaşi zi. Româncele care iubesc ia sunt, de obicei, aceleaşi care adoră natura, evadează în Delta Dunării sau în Transilvania, îşi împletesc părul şi au zâmbetul cald şi privirea aceea împlinită. Atunci când oamenii se apropie, observând şi complimentându-le cămaşa tradiţională, ei, de fapt, le mulţumesc, cumva, pentru bucuria estetică pe care ne-o fac tuturor. Iar eu le mulţumesc şi pentru că apreciază ele însele aceste comori.
„Jacheta maramureşană este asociată cămăşilor victoriene“
- Cum au îmbrăţişat străinii acest design vestimentar?
- Sunt foarte receptivi. Majoritatea se bucură să poarte un item care este reinterpretat după o ie maramureşană, de exemplu, care, deşi nu este „a lor”, poate căpăta oricând valenţe nebănuite. Jacheta maramureşană este asociată în mod previzibil cu cămăşile victoriene. Limbajul estetic transcede, deci, culturi şi epoci.