de Carmen Ciripoiu şi Silviu Ghering

17 iunie 2022 va rămâne întru eternitate una dintre cele mai triste zile din istoria teatrului și filmului românesc. Au plecat spre stele doi actori minunați. Alexandru Lulescu și Valentin Uritescu au ieșit din scenă cu nesfârșite aplauze și multă, multă recunoștință. Au simțit că moartea îi pândește la colț, dar au reușit să-și facă rolul până la capăt. Poate niciodată o persoană nu realizează mai sfâșietor trecerea timpului ca atunci când doi monștri sacri, s-au petrecut, unul după altul, într-o nefericită cadență. Iar odată cu ei s-au sfărâmat și bucăți din viață, pe care nimeni nu le va putea readuce... De acum, vor primi aplauze Sus, în înaltul Cerului.

Cel mai longeviv actor al Teatrului de Revistă

Alexandru Lulescu i-a învățat pe români să iubească arta actorului. Iar asta le va rămâne pentru totdeauna în suflet! A fost contemporan cu celebrii comedianți plecați într-o lume mai bună Puiu Călinescu, Jean Constantin, Radu Zaharescu, Nae Lăzărescu, Stela Popescu și, nu în ultimul rând, Nicu Constantin, cu care a făcut cuplu mai bine de 20 de ani. În ceea ce-l privește pe Alexandru Arșinel, i-a fost naș de cununie și i-a botezat și fiica. Și-a dorit să reziste „până la 90 de ani și după”. Și Dumnezeu i-a îndeplinit dorința... După 60 de ani pe scenă, a plecat să-i facă și pe îngeri să râdă. S-a stins ca o lumânare, într-un centru de îngrijire, în urma unui accident cerebral. De acum, își va juca perenul rol magistral din ceruri. În octombrie anul trecut, cel mai longeviv actor al Teatrului de Revistă a primit ultimele aplauze, fiind omagiat pe scena Teatrului „Constantin Tănase”, în prima ediție a Galelor Savoy. Ultimele spectacole în care a putut fi aplaudat în picioare au fost „Hai, zâmbește!”, „Lasă  supărarea-n hol!”, „Aer Bun! De Savoy!”, „Hai, Hai România!” şi  „Cu mască sau fără mască, oamenii vor să zâmbească!”.

A făcut stand-up comedy înainte ca acest gen... să apară

În perioada anilor 1960-1970, Lulescu a făcut un tip de comedie pe care lumea l-a adorat, dar nimeni nu a putut să îl definească exact. Stand-up comedy de astăzi... După 1989, însă, a apărut din ce în ce mai puțin pe sticlă. Și nu pentru că tinerii nu aveau nevoie de umorul lui, așa cum singur a spus-o. Poate fiindcă... așa a fost să fie. „Nu cred că e vorba despre o schimbare. Foarte mult tineret vine la Teatrul de Revistă. Ei, tinerii, deschid aplauzele. Sunt receptivi la glumele și poantele bune și la jocul nostru. Iar la televizor, nu mai ai loc, că tineretul se impune. Pe undeva e rândul lor”, s-a destăinuit Lulescu.

„Cavalerii râsului” s-au despărţit după 20 de ani de succese!

Și tot după Revoluție s-a destrămat și cuplul de pomină Alexandru Lulescu - Nicu Constantin. N-a știut niciodată să spună care a fost motivul real, ci a glumit în stilu-i caracteristic: „Pentru că așa am simțit. Ne-am separat fiindcă am găsit femeile, copiii și problemele…”. Dar asta nu înseamnă că în sufletul lui n-a rămas un gol imens, pe care nimeni nu a mai putut să-l umple de atunci. „Sigur că sufletește îmi lipsește. Nu e ușor să pierzi un partener de cuplu cu care ai avut succes 20 de ani”, își amintea Lulescu.

Poveste savuroasă cu miliţieni, cătuşe şi generali

Supranumiți „Regii umorului” sau „Cavalerii râsului”, Lulescu și Nicu Constantin au strâns nenumărate amintiri. Dar cea mai frumoasă, pe care a mărturisit că nu o poate uita, a rămas cea legată de „miliție”. S-a întâmplat undeva, prin anii ’70, când i-au chemat „milițienii”, la restaurantul „Caru’ cu Bere”, de ziua lor. „Era aproape și de teatru și de sediul Miliției. Vizavi… Pe drum mi-a venit ideea să ne punem cătușe și să ne bage în scenă, cu milițieni, ca pe niște arestați, iar noi să le spunem generalilor: «La mulți ani! Noi am venit aici de bună voie și nesiliți de nimeni!». Și să le arătăm cătușele... Când i-am spus ofițerului de serviciu că suntem actori i-a tras ăla una lu’ Nicu de i-au pornit ștergătoarele de parbriz la ochelari! Și ne-a mai luat și la bătaie când i-am spus că adresa noastră e la teatru. Că noi acolo dormeam, în cabine, că n-aveam case. Era o viață frumoasă. Tinerețea e plăcută pentru toți, dar și la bătrânețe ne descurcăm”, a povestit Alexandru Lulescu.

Alexandru Lulescu a fost decorat de Nicolae Ceaușescu cu Meritul Cultural Clasa I, apoi de Ion Iliescu cu „Ordinul Cultural“ în grad de Cavaler. „Nici una, nici alta, nu mi-au adus niciun folos! Beneficiul a fost moral“

„Am avut privilegiul să-l văd pe Nenea Lulu în galeria marilor actori de comedie încă de când eram un copil de 9-10 ani. Prietenia noastră a devenit foarte puternică de prin 2010, ne vizitam cu familiile și ajunsese să mă considere ca pe fiul său. El n-a avut băiat, a avut doar o fată. Mi-au dat lacrimile când mi-a spus prima dată că se simte ca și tatăl meu, mai ales că mie mi-a lipsit tatăl în viață... Îmi amintesc că la «O premieră furtunoasă» eram la un moment dat trei actori pe scenă, el, Valentin Teodosiu și eu. Nea Vali este genul de actor extrem de riguros, făcea aceeași mișcare scenică, fără nicio improvizație. El povestea ceva despre un elefant și Nenea Lulu trebuia să-i pună o întrebare, simplă: «Care elefant?». Ei bine, niciodată nu spunea «elefant», ba «mamut», ba «pachiderm», ba «gigant»... Și-l termina pe nea Vali, că nu-i dădea cuvântul-cheie, elefant... Și ieșea din scenă lac de sudoare și nervos. «Mă omori, nea Lulu, cu șopârlele astea. Nu poți pronunța elefant?!». Și Nenea Lulu îi răspundea poznaş «Măi, Vali, aici e pe comedie și la comedie e mare... comedie!». Era mare iubitor de Eminescu, mi-a recitat odată «Scrisoarea a III-a» da capo al fine“ (Nae Alexandru, actor la Teatru „Constantin Tănase“)

„Nea Lulu era o îmbinare perfectă între căldura umană și strictețea, rigurozitatea profesională. Avea umorul în genă. Era OM, scrie cu majuscule. Cu câteva zile înainte să facă AVC-ul fatal m-a sunat. Parcă avea, așa, o grabă... «Te-am sunat numai să te întreb ce faci, ești bine? Atâta voiam să te-ntreb, ce faci»... parcă era grăbit. «Nea Lulu, am vorbit și ieri, sunt bine», «Da, mă, știu, dar voiam să te mai aud, să te întreb ce faci». Ceva era acolo... o presimțire, poate. Asta mi-a rămas în minte și-mi va rămâne mult timp... Ca și prietenia lui. Dumnezeu să-l odihnească!“ (Cristi Simion, actor la Teatru „Constantin Tănase“)

Părintele Cărămizaru: „Tata Lulu avea sufletul poleit cu aur“

Iubitor de Dumnezeu, Lulescu s-a împrietenit cu mulți ani în urmă cu părintele paroh al Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din București, Emil Nedelea Cărămizaru, pe care l-a numit „părințelul meu drag”. Dumnezeu a rânduit ca sfinția sa să fie cel care i-a dat și ultima împărtășanie, cu puțin timp înainte de a trece la dreapta Domnului. Au fost atât de apropiați, încât părintele Cărămizaru este și nașul nepoțelei sale, pe care a adorat-o. „Venea la biserică cu o bucurie de nedescris, alături de soție, fiica, ginerele și micuța pe care am botezat-o. A rânduit Bunul Dumnezeu, ca pe 16 iunie să-i dau Sfânta și Dumnezeiasca Împărtășanie, venerabilului meu prieten și fiu duhovnicesc, marele actor Alexandru Lulescu. Tata Lulu, așa cum îi spuneam, avea sufletul poleit cu aur, zâmbetul de-a pururi pe buze, iar chipul plin de bunătate… De cel puțin două ori pe săptămână mă suna să mă întrebe de vorbă. Acum, la vremea unei temporare despărțiri, îi promit lui Tata Lulu că nu o să-l uit niciodată și că va fi de-a pururi în smeritele mele rugăciuni. Drum bun spre Împărăția lui Dumnezeu, Tata Lulu!”, a mărturisit părintele Cărămizaru.