de Roxana-Ioana Ancuța

Laura Maria Yara (foto) trăiește într-un paradis... pe pământ. Fost director de PR la un mare post de radio din România, Laura a plecat din țară în căutarea unei vieţi simple pe care a găsit-o tocmai în Brazilia. Trăiește între junglă și ocean, în natură, într-un loc unde este mereu vară, alături de copiii ei, Sasha (12 ani) și Munay (6 ani), și Martin, bărbatul care i-a devenit partener de viață în 2014. Descoperiţi viața unei românce în Itacare-Serra Grande, Bahia, Brazilia.

„Îmi era dor de simplu, de autentic, de sens…”

- Dragă Laura, ne povestești, te rog, care a fost momentul în care ai realizat că vrei să pleci din România?

- Eram prin vara lui 2008, aflată deja de vreo doi ani în procesul de trezire spirituală și de reamintire a adevărului sufletului meu... Nu mai făcea nimic sens pentru mine - jobul, rutina de zi cu zi, cluburile, ieșirile în oraș, vedeam așa de clar toată falsitatea din jur și din mine însămi. Îmi era dor de simplu, de autentic, de sens, ceva în mine striga, se zbătea și cerea natură și a trăi în serviciu… Atunci a apărut invitația de a pleca pentru nouă luni în Norvegia, undeva în munți, la o școală care pregătea voluntari pentru misiuni umanitare în Africa și India. Am stat de vorbă cu partenerul meu de atunci și am aplicat împreună pentru școala asta. Aveam 32 de ani, eram consultant în PR și Promovare pentru un important trust de radio din România, unde am fost director de PR timp de opt ani. Așa că ne-am depus demisiile și pe 1 ianuarie 2009 am plecat cu mașina în Norvegia, la școala de voluntari, dar trei luni mai târziu am rămas însărcinată cu Sasha și era clar că nu mai aveam cum să mă duc în Africa sau în India cu un bebe nou-născut sau în ultima lună de sarcină, așa că am schimbat planurile. Am căutat pe internet comunități spirituale în țări în care este mereu vară. Și a apărut ca primă opțiune Piracanga - o comunitate în curs de formare în Bahia, Brazilia, un loc absolut fascinant ca și natură, frumusețe, energie, o combinație de junglă și Ocean, unde este... mereu vară. Le-am trimis mail, mi-au răspuns în câteva ore cu toate detaliile. Am plecat în Brazilia în iunie 2009, cu vreo 3.000 de euro, banii obținuți pe motocicleta lui Florian, cu gândul să nasc și să petrecem în Bahia primii doi ani din viața lui Sasha. Și pe urmă mai vedem. Au trecut 13 ani de atunci și tot în Bahia sunt.

- Un parcurs foarte îndrăzneț... A fost o decizie grea? 

- A fost o decizie ușoară, curgătoare, ca atunci când așa este menit să fie și totul curge fără efort și fără piedici. Singura parte dificilă a fost despărțirea de părinți și de familie.

„Trăiam afară 24 de ore din 24, cu furnici, țânțari și insecte”

- Cum a fost adaptarea la noul stil de viață?

- Am ajuns cu o burtică de 4 luni și jumătate într-o comunitate în formare, aflată pe malul Oceanului Atlantic, având în față marea și un râu, iar în spate, jungla, la 12 kilometri de cel mai apropiat orășel, pe un drum complet distrus, plin de gropi și bălți. Case micuțe, simple, în cea mai mare parte deschise, mulți țânțari, insecte de tot felul, oameni din patru colțuri ale lumii, vorbind o grămadă de limbi. Am fost fascinată de toate acestea și de faptul că trăiam afară 24 de ore din 24, cu furnici, țânțari și insecte, tot Paradis era. Trăiam în mijlocul naturii, cu oameni mișto și deschiși la minte! În Piracanga am stat aproximativ trei ani, iar când am decis să plecăm, am făcut-o din mai multe motive. Așa că ne-am mutat într-un alt paradis, de data asta în pădure, unde am locuit încă doi ani, tot în Bahia, dar la vreo 30 de kilometri de Piracanga. Când Sasha avea 4 ani, eu și Florian ne-am despărțit, și la câteva luni după aceea m-am mutat în apropierea unui sătuc de vreo 5.000 de locuitori, Serra Grande, Bahia, care are și ocean, și pădure. L-am cunoscut pe Martin, actualul meu partener, care este argentinian, avem împreună încă un băiețel, pe Munay, și locuim la ferma noastră aflată la 20 de kilometri de Serra Grande.

- Ce este reprezentativ pentru stilul de viață pe care îl ai?

- Trăiesc tot afară, în casa noastră din ferma de la marginea junglei Atlantice, construită de Martin scândură cu scândură, din lemn căzut în pădure. Casa are trei pereți, în rest este complet deschisă. Apa pe care o bem vine din izvorul de lângă casă, avem energie electrică de la stat, căutăm să plantăm și să îngrijim ceea ce era deja plantat când am venit noi pe bucățica asta de pământ. Mergem la plajă, ne vedem cu prietenii, gătim mâncare sănătoasă în fiecare zi, facem ceremonii și lucrăm cu oameni și cu vindecarea. Copiii merg la școală... Trăim simplu. Avem tot ce ne trebuie, din abundență, și trăim în pace. Căutăm să ne educăm permanent și să dăm și copiilor noștri acest exemplu, al limitării consumului. Să avem ceea ce ne este cu adevărat necesar și să discernem ce este capriciu, dependență, viciu și consumism. Trăim cu Mama Pământ. Cu Ea, căutând să iubim și să respectăm fiecare ființă vie, indiferent de forma, culoarea sau mărimea pe care o are. Resturile de mâncare devin compost, care, apoi, este îngrășământ natural pentru plante. Toaleta este ecologică - reciclăm în îngrășământ natural tot ceea ce eliminăm. Căutăm mereu să ne amintim cine suntem, de ce suntem aici. Să iubim, să fim onești, să iertăm, să ne rezolvăm conflictele și să ne acceptăm diferențele, pe măsură ce ele apar.

„Sunt terapeut holistic și acompaniez femeile în procesul lor de trezire a propriului pântec”

- Lucrezi?

- Am lucrat tot timpul. Sunt terapeut holistic și, îmi place mie să zic, mistic, acompaniez femeile în procesul lor de trezire a propriului pântec și a reîntoarcerii la adevărata magie a femeii.

- Mi-ai spus că viața ta se desfășoară între două case: ferma din mijlocul naturii și căsuța de pe plajă...

- Casa noastră este aceea din pădure. De câteva luni am închiriat una la plajă, un pic mai aproape de oraș și cu ieșire rapidă la asfalt, unde stăm de luni până vineri, ca să ne fie mai ușor cu dusul copiilor la școală, iar vinerea mergem acasă, la pădure.

- Îți lipsește ceva din stilul de viață pe care îl aveai înainte?

- Ieșirea la croissant cu cappuccino cu fetele în parc duminica dimineața, munții și pădurea de foioase. Mi-e dor de zăpadă și mi-e dor să schiez. Îmi lipsesc părinții și sora mea, şi câteva prietene foarte dragi. În rest... strict ca și stil de viață... nimic. Casa mea este Mama Pământ. Stilul meu de viață este Ea. Ce să îmi lipsească, dintre betoane și blocuri și ore în șir de stat în mașină blocată în trafic?

„Am învăţat să am răbdare şi încredere“

- Care este cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o în viață?

- Învăț încă. În fiecare zi. Să am răbdare. Să am încredere, să nu mă mai îndoiesc de Iubirea și de Înțelepciunea și susținerea Vieții. Să cer ajutor. Să îmi țin inima deschisă, oricât ar fi de greu. Să iert. Să mă iert. Să fiu smerită. Să îmi pun tălpile goale și palmele pe Pamânt, să tac, să ascult, să cer ghidare și să o urmez.