de Andrei Dicu şi Sorin Dumitrescu
SUA a devenit țara în care o mulțime de condamnațila moarte au fost exoneraţi, după ani grei de pușcărie. Din anul 1972 și până în zilele noastre, 182 dintre condamnații la pedeapsa capitală au fost declarați nevinovați. Poveștile celor scăpați de execuție sunt terifiante, dar alții încă așteaptă în celule...
2.700 de exonerări, începând cu anul 1989
În ultimii 30 de ani, fundații și grupuri precum Innocence Project au demonstrat cât de periculos de sensibil poate deveni sistemul de justiție american, în special în cazurile încheiate cu decizia pedepsei capitale. Testele ADN și analiza acțiunilor poliției, procurorilor și apărătorilor din oficiu au contribuit la exonerarea a 182 de persoane condamnate la moarte, din anul 1972, până în 2020, și au dus la un total de 2.700 de exonerări în diverse cazuri, din 1989 până în zilele noastre. Postul de televiziune National Geographic Channel a realizat o anchetă pe marginea acestui subiect, iar majoritatea foștilor condamnați la moarte cu care au discutat reporterii fac parte din organizația Witness to Innocence (n.r. - WTI, Martor al Nevinovăției). Înființată în anul 2005, în Philadelphia, WTI este o organizație non-profit, care are ca scop principal abolirea pedepsei cu moartea, în SUA, prin schimbarea curentului de opinie față de moralitatea pedepsei capitale. Se pare că, în ultimii 15 ani, eforturile WTI de a aborda Congresul American, organele legislative statale, consilierii de politici publice și mediul academic au contribuit la abolirea pedepsei cu moartea în mai multe state, deși ea rămâne în vigoare în alte 28, la nivel federal, dar și în Armata SUA.
22 de minori, executați în perioada 2000-2005
Anul trecut, în SUA au fost executate 17 persoane, dintre care 10 de către guvernul federal. A fost pentru prima oară când numărul de deținuți executați de guvernul federal a fost mai mare decât cel al execuțiilor din toate statele la un loc. Potrivit Centrului de Informare pentru Pedeapsa cu Moartea (CIPM), în perioada 2000-2005, când Curtea Supremă a SUA a decis că executarea delincvenților minori încălca prevederile Constituției, legate de pedepsele crude și neobișnuite, națiunea americană a executat 22 de persoane care fuseseră condamnate pentru o crimă comisă înainte de a împlini vârsta de 18 ani. Decizia Curții Supreme punea capăt unei întregi istorii de delincvenți juvenili executați, începută cu mult timp înainte de apariția SUA. Primul caz cunoscut în care un infractor minor a fost executat în coloniile britanice a fost cel din anul 1642, din Plymouth, unde Thomas Granger, un tânăr în vârstă de 17 ani, a fost spânzurat, după ce fusese acuzat de sodomie cu vitele. În prima perioadă de după fondarea SUA, chiar și copiii mai mici erau supuși celor mai dure pedepse judiciare. Hannah Ocuish, o amerindiană de 12 ani, a fost spânzurată pentru omor, în New London, Connecticut, în 1786. În cea mai mare parte a ultimilor 200 de ani, vârsta nu a fost luată în considerare la pronunțarea sentințelor. Minorii și adulții erau judecați, condamnați și executați în funcție de crimele comise, nu de gradul de maturitate. Dosarele disponibile nu citează cu regularitate vârsta persoanelor executate până în jurul anului 1900. Până în 1987, când Curtea Supremă a SUA a acceptat pentru prima oară să analizeze constituționalitatea pedepsei capitale pentru minori, fuseseră documentate 287 de execuții de minori.
Stresul posttraumatic, chinuitor după eliberare
Din reportajul difuzat de postul TV citat reiese faptul că viețile acestor oameni, foști condamnați la moarte pe nedrept, sunt la fel de terifiante și de năucitoare precum povara de a se ști nevinovați. Stresul posttraumatic trăit de un condamnat pe nedrept, care a așteptat să fie executat, nu dispare pur și simplu pentru că statul l-a eliberat, i-a prezentat scuze și chiar i-a oferit compensații financiare, ceea ce... adesea nu se întâmplă. Orice nevinovat condamnat la moarte devine martorul perfect împotriva a ceea ce mulți consideră ca fiind un act barbar și imoral, anume, menținerea pedepsei capitale.
Derrick Jamison, salvat cu 90 de minute înaintea execuției
Există o mulțime de cazuri șocante. Derrick Jamison a fost arestat, în 1984, pentru jefuirea și uciderea unui barman din Cincinnati. A fost condamnat pe baza depoziției false a unuia dintre adevărații făptași, care a obținut astfel o sentință redusă. Execuția lui Derrick a fost programată și amânată de șase ori. Ultima amânare a venit cu 90 de minute înainte de ora la care trebuia să moară. În anul 2000, un judecător a solicitat un nou proces. Condamnarea a fost anulată și toate acuzațiile au fost retrase, cinci ani mai târziu. Acum, în vârstă de 60 de ani, Jamison îi educă pe alții, le explică defectele sistemului de justiție american și îi încurajează să-l schimbe.
Albert Burrell, victima abuzului procurorilor
Albert Burrell, din Comitatul Union - Los Angeles, a așteptat execuția în închisoare, timp de 13 ani, până când a fost exonerat, în 2001. Burrell, acum în vârstă de 66 de ani, mai avea doar 17 zile până la execuție, când avocatul i-a obținut o amânare, în 1996. Condamnarea pentru crimă cu premeditare, într-un caz de dublă omucidere, a fost anulată după ce un judecător a stabilit că procurorii induseseră în eroare juriul și nu prezentaseră dovezi exonerante. După ce statul a conchis că nu există probe credibile care să-l asocieze pe Burrell de crime, a fost eliberat.
Ron Keine, eliberat după ce arma crimei a fost găsită la un vagabond
Ron Keine, din Bernalilo (New Mexico), a fost exonerat, în anul 1976, după ce a făcut 2 ani de închisoare, așteptând să fie condus la scaunul electric. În prezent, în vârstă de 73 de ani, Ron a fost unul dintre cei patru bărbați acuzați pe nedrept și condamnați la moarte pentru răpirea, violarea și uciderea unui student de la Universitatea din New Mexico, în 1974. Publicația „Detroit News” a descoperit că procurorii obținuseră cu forța depoziția unui martor-cheie, ulterior retractată. Keine a fost eliberat după ce arma crimei a fost găsită la un vagabond care a recunoscut crima. Un procuror a fost exclus din barou și trei detectivi au fost concediați.
Sociologul Michael Radelet: „Sperjurul, cea mai răspândită practică în obținerea condamnărilor abuzive”
Michael Radelet, specialist în studiul pedepsei cu moartea și sociolog la Universitatea din Colorado - Boulder, a precizat: „Există o gamă largă de erori care pot duce la condamnări pe nedrept, în cazuri capitale. Polițiștii pot obține false confesiuni prin uz de forță sau prin alte mijloace. Procurorii trec uneori sub tăcere dovezi exonerante. Există situații în care martorii oculari identifică suspecții cu bune intenții, dar greșesc. Cea mai răspândită practică este sperjurul în rândul martorilor acuzării”. Peste 70% dintre țările lumii au renunțat la pedeapsa cu moartea, fie prin lege, fie în practică. Printre locurile unde Amnesty International a înregistrat execuții recente, SUA - având cea mai mare rată de încarcerare din lume - se află printre cele doar 13 țări în care au avut loc execuții anual, în ultimii cinci ani. Susținerea pedepsei capitale a scăzut dramatic în rândurile americanilor, din 1996 încoace, când 78% din populație susținea aplicarea pedepsei capitale pentru cei vinovați de moarte de om. Potrivit Centrului de Cercetare Pew, în anul 2018, susținerea ajunsese la 54%. În SUA au avut loc peste 2.700 de exonerări de la pedeapsa capitală, după 1989, primul an în care testele ADN au devenit un factor, conform Registrului Național al SUA pentru exonerări.
Kirk Bloodsworth, primul american exonerat pe baza testelor ADN
În anul 1993, Kirk Bloodsworth a devenit primul american exonerat de pedeapsa cu moartea pe baza testelor ADN. Bloodsworth fusese arestat în 1984, acuzat că o violase și o ucisese pe Dawn Hamilton, o fetiță de 9 ani, lângă orașul Baltimore din Maryland. Poliția l-a luat în vizor pe Bloodsworth, care tocmai se mutase în zonă, după ce la TV fusese prezentat un portret-robot al suspectului. Bloodsworth semăna prea puțin cu suspectul din portretul-robot și nu existau dovezi materiale care să stabilească legătura între el și crimă. Mai mult, nu avea nici cazier. Și totuși, a fost acuzat și condamnat la moarte, în principal pe baza depozițiilor a patru martori, între care doi copii de 8 și, respectiv, 10 ani, care au spus că l-au văzut lângă locul crimei. Potrivit CIPM, identificarea greșită a suspecților de către martori este un factor important în multe condamnări nedrepte. Însă, i s-a acordat șansa unui al doilea proces, după aproape doi ani, deoarece la recurs s-a demonstrat că procurorii tăinuiseră dovezi potențial exonerante. Mai exact, poliția identificase și un alt suspect, dar nu reușise să meargă pe fir. Încă o dată, Bloodsworth a fost declarat vinovat. Un alt judecător, care a formulat sentința, i-a înlocuit pedeapsa capitală cu o dublă condamnare pe viață. „Gazați-l și terminați-l!, scandau oamenii din sala de judecată. Aveam zile în care îmi pierdeam orice speranță. Mă gândeam că o să-mi petrec tot restul vieții în închisoare”, a spus Bloodsworth.
Adevăratul ucigaș, prins abia după 10 ani
Cartea din 1989, „The Bleeding” (n.r. - „Sângerarea”), descrie știința pe atunci emergentă a testelor ADN și cum fusese folosită în premieră de oamenii legii ca să exonereze suspecți și să rezolve un caz de crimă cu viol. Bloodsworth a întrebat dacă probele ADN puteau fi analizate pentru a demonstra că el nu s-a aflat la locul crimei. I s-a spus că dovezile fuseseră distruse din greșeală. Nu era adevărat, iar hainele, inclusiv lenjeria intimă a fetiței, au fost găsite, ulterior, la tribunal. Procurorii, convinși că au un caz solid, au fost de acord să trimită obiectele la analizat. La analiză s-au găsit mostre de ADN utilizabile, și niciuna nu provenea de la Bloodsworth. Omul a fost eliberat și, după alte șase luni, în decembrie 1993, guvernatorul statului Maryland i-a acordat grațierea completă. A trebuit să mai treacă aproape un deceniu, până la acuzarea adevăratului ucigaș. ADN-ul îi aparținea unui bărbat pe nume Kimberly Shay Ruffner, eliberat cu două săptămâni înainte de uciderea fetiței. O perioadă, Ruffner (condamnat la 45 de ani de închisoare pentru tentativă de viol și omor, la scurt timp după arestarea lui Bloodsworth) și Bloodsworth s-au aflat în aceeași închisoare. Ruffner a recunoscut că a ucis-o pe Hamilton și a primit o condamnare pe viață.
Sabrina Butler a scăpat de acuzația de pruncucidere grație unei vecine
Ultimul caz prezentat este cel al Sabrinei Butler, o mamă singură, în vârstă de 18 ani. Când a descoperit că Walter, fiul său, în vârstă de 9 luni, nu mai respira, i-a aplicat procedura de resuscitare de urgență. Văzând că bebelușul nu-și revine, l-a dus, de urgență, la un spital din Columbus, unde a fost declarat „decedat” de la sosire. În mai puțin de 24 de ore, tânăra a fost acuzată de omor. Walter avea leziuni interne grave, dar mama copilului a spus că acestea se datorau încercărilor de resuscitare. Poliția n-a crezut-o, iar după câteva ore de interogatoriu fără un avocat, a declarat că și-a lovit băiatul în burtă, pentru că nu se mai oprea din plâns. A fost acuzată, condamnată pentru omor și i s-a dat pedeapsa capitală. Al doilea proces, cu avocați pro bono, a dus la exonerarea ei, după ce o vecină a depus mărturie că Butler încercase cu disperare să-și resusciteze copilul.
Kwame Ajamu, din Ohio, exonerat de crimă după 39 de ani
Cel mai cunoscut asemenea caz este cel al lui Kwame Ajamu, un bărbat în vârstă de 63 de ani, care locuiește într-o suburbie a orașului Cleveland, din statul Ohio. Ajamu a fost condamnat la moarte, în anul 1975, pentru uciderea lui Harold Franks, un comis voiajor care livra mandate poștale în zona estică a orașului. Când a fost condamnat, Ajamu avea doar 17 ani și fusese declarat vinovat pe baza depoziției unui băiat de 13 ani, care a spus că l-a văzut atacându-l pe comisul voiajor într-o intersecție, împreună cu un alt complice. Nu exista nicio dovadă, medico-legală sau fizică, prin care să se stabilească legătura dintre Ajamu și crimă. Tânărul nu avea cazier, iar un alt martor a declarat că Ajamu nu se afla la locul crimei atunci când Franks a fost ucis. Și totuși, la câteva luni de la arestare, liceanul a fost condamnat la moarte. După 39 de ani, s-a adeverit faptul că băiatul care depusese mărturie împotriva lui încercase să-și retracteze declarația, însă detectivii de la Omucideri i-au spus că îi vor aresta părinții și îi vor acuza de sperjur, dacă își schimbă depoziția. Ajamu a fost eliberat condiționat în 2003, după 28 de ani de închisoare, dar statul Ohio avea să-l declare nevinovat abia peste alți 11 ani, când declarația falsă a băiatului și comportamentul necorespunzător al polițiștilor au fost dezvăluite într-o audiere, la tribunal.
Călugăriţa Helen Prejean: „Un tip de tortură pe care Curtea Supremă refuză să o califice drept încălcare a Constituţiei“
Puțini opozanți ai pedepsei capitale rezumă mai clar pledoaria contra execuțiilor sponsorizate de stat (n.r. - spre deosebire de SUA, în China familia condamnatului este obligată să achite prețul glonțului...) decât Sora Helen Prejean, cofondatoare a WTI. De altfel, ea este cea care a scris bestsellerul „Dead Man Walking” (n.r. - „Culoarul morții”), care a inspirat filmul cu același titlu, din 1995, cu Sean Penn și Susan Sarandon în rolurile principale. Călugărița a povestit cum ostilitatea sa față de pedeapsa cu moartea a devenit o problemă personală, după ce și-a amintit ce spaimă i-a provocat o banală intervenție stomatologică. „Trebuia să-mi fac o obturație de canal, într-o luni dimineață. Toată săptămâna de dinainte am visat asta. Pe măsură ce se apropia ziua programării, deveneam tot mai nervoasă. Imaginează-ți cum e să ai programată întâlnirea cu moartea. Toți cei șase oameni pe care i-am condus pe ultimul drum au avut același coșmar. Gardienii îi târau afară din celulă. Ei țipau și se zbăteau. Apoi se trezeau și își dădeau seama că sunt tot în celulă și că fusese un vis. Dar știau prea bine că într-o zi chiar vor veni după ei și atunci nu va fi vis. Asta e tortură. Un tip de tortură pe care Curtea Supremă încă refuză să o califice drept încălcare a Constituției, care interzice pedepsele crude și neobișnuite”.