de Silviu Ghering și Adrian Barna
La 22 de kilometri de Cristuru Secuiesc, pe DJ36, apoi la dreapta, pe DJ136B și pe DJ135, se află un sătuc nealterat de trecerea anilor, frumos ca în basmele copilăriei, Inlăceni. Parcă uitat de timp între dealurile Piatra lui Firtos, Piatra Şiclodului şi Piatra Cuşmedului.
În nicio casă nu se intră direct din curte, ci pe... la mezanin!
Vârsta celor 161 de case din Inlăceni se măsoară în secole, majoritatea fiind monumente de arhitectură rurală ridicate pe vremea când scândurile se îmbinau între ele cu şipci din lemn. Toate seamănă izbitor între ele. Construite din piatră şi din lemn, sunt văruite numai în alb sau azuriu, acoperite cu ţigle mici, fabricate pe vremuri în sat. În nicio casă nu se intră direct din curte, ci pe la mezanin, urcând pe o scară din lemn sau pe câteva trepte din piatră, parterul scund şi subsolul fiind destinate bucătăriei, cămării şi pivniţei. Cea mai veche a fost construită în 1742, 68 nu au fost renovate niciodată! Majoritatea păstrează uşile din lemn pictat şi ferestrele originale, precum şi mobilierul din interior, la fel de bătrân ca locuinţa.
Atenție pe unde vă plimbați, ca să nu vă... pierdeți!
Particularitatea care asigură Inlăceniului statutul de unicat în România este mulţimea străzilor şi uliţelor care împânzesc satul şi al căror număr îl depăşeşte pe cel al caselor. Dispuse oarecum concentric, se răsfiră către cele patru intrări în sat, traversând... curțile sătenilor. Sunt întortocheate, de unde şi numele de „satul labirint”. Mulți turiști au intrat în „labirint” și n-au mai găsit ieșirea decât cu ajutorul localnicilor! Inlăceni este dominat de biserica unitariană, construită din cărămizi de pe vremea romanilor, pe un străvechi lăcaş de cult ridicat în cinstea zeului Jupiter. Situată în centrul satului, este protejată de un zid masiv din piatră. Reconstruită de mai multe ori de-a lungul timpului, este o cronică ilustrată a satului, exemplificată, între altele, şi de tavanul casetat cu inscripţii în limba latină.