de Ștefania Băcanu şi Tatiana Solomon
Cine a spus că, dacă locuiți la bloc, nu vă puteți amenaja o terasă verde, plină de natural pe balcon sau chiar pe terasa imobilului, dacă aceasta este circulabilă? Mara Ciubotaru (medalion), arhitect în cadrul emisiunii „Visuri la cheie”, de la PROTV, a oferit câteva idei extrem de utile cu ajutorul cărora să vă puteți crea propriul colț verde la voi acasă.
„Accesorizarea este cheia”
- Că tot este sezonul estival, putem să ne amenajăm un spațiu verde, o terasă la bloc?
- Cu siguranță! Și chiar încurjez asta. Orice spațiu de vegetație, mic sau mare, dă o stare de bine și ne îmbunătățește calitatea vieții.
- Terasă închisă sau deschisă complet?
- Terasa complet închisă își pierde esența, nu mai oferă acel contact cu exteriorul. Dacă spațiul permite, recomand o zonă complet deschisă, legată de o parte închisă a terasei cu posibilitate de deschidere prin uși vitrate culisante.
- Ce variante avem pentru a ne bucura de cât mai mult verde?
- Plantele sunt un aspect important și primordial, dar detaliile fac diferența: ghirlande de lumini, felinare cu lumânări, un mic mobilier de terasă din materiale naturale sau culori neutre, o pardoseală tip deck sau un covor de exterior care imită iuta, perne și pufi. Accesorizarea este cheia.
„Stimulați-vă simțurile prin mici alei de pietriș mărunt”
- Dacă, de exemplu, locuim la ultimul etaj al unui bloc, ne putem amenaja un colț de natură pe acoperişul blocului?
- Ultimul etaj al unui bloc, dacă este circulabil, poate deveni o adevărată grădină senzorială. În funcție de dimensiunile spațiului, ne putem stimula simțurile prin elemente senzoriale: abundența de vegetație pentru vizual, mici alei de pietriș mărunt sau nisip pentru tactil, flori pentru olfactiv, și toate acestea pot deveni o oază pentru păsări care ne încântă auzul.
- Un balcon de 3-4 mp poate fi amenajat ca o terasă atractivă?
- Îmi vin în minte micile balcoane franțuzești, cochete și elegante... Dacă vorbim despre un balcon de 3-4 mp, gândiți-vă la eficientizare prin estetică: o banchetă rabatabilă din lemn sau o ladă de depozitare pentru șezut, un lambriu de lemn natur sau vopsit pentru zidăria din interiorul balconului, ghirlande luminoase și jardiniere cu plante verzi pe exterior. Covoare tip traversă din țesătură, dacă balconul e închis... Dacă, însă, e deschis, optați pentru o copertină retractabilă și traverse de exterior, chiar și un fotoliu suspendat.
„Folosiți nuanțe de alb murdar și bejuri”
- Ce cromatică folosim în astfel de situații?
- Dacă vreți un spațiu mare și luminos, folosiți nuanțe de alb murdar și bejuri. Dacă vă doriți ceva efervescent, mergeți pe tonuri de portocaliu stins și teracotă, cu bej și lemn natur. Pentru o oază de zen, apelaţi la tonuri de verde, suprapuse. Jucați-vă, în primul rând, cu cromatica plantelor, folosind o compoziție de ton pe ton din plante cu nuanțe de verde.
- De ce aspecte trebuie să ținem cont în amenajare?
- Vă gândiți, în primul rând, la aspectele tehnice: să fie circulabilă, să existe puncte de scurgere/canalizare a apei, să fie hidroizolată și să aibă o șapă cu înclinația potrivită, astfel încât să nu se formeze bălți. Alt aspect important este accesul la curentul electric. După bifarea acestor criterii, începeți cu pardoseala, unde recomand un deck pentru exterior/pardoseala flotantă. Pentru siguranță, trebuie să existe un parapet perimetral de 90 cm pe zonele unde nu există calcan. Acesta poate fi din zidărie sau din metal/sticlă.
„Eliminați obiectele mititele, uzate și cutiile de carton”
- Ce elemente nu trebuie să lipsească din peisajul unei terase?
- Plantele veșnic verzi, care pot fi plantate în ghivece. Aveți două opțiuni: cele care nu necesită protecție pe timp de iarnă și cele care au nevoie de adăpost în sezonul rece, într-un spațiu închis și luminos, cum ar fi măslinul, palmierul pitic, trandafirii. Apoi, o sursă de iluminat ambiental, un sistem de umbrire și un dispozitiv pentru muzica de fundal.
- Ce eliminăm?
- Fierul forjat, obiectele mici, uzate, cutiile de carton în care depozităm diverse lucruri pe care nu le folosim, culorile închise de lemn în combinații cu nuanțe aprinse, scaunele de plastic și umbrelele cu reclamă la înghețată sau bere.
„Este recomandat mobilierul impermeabil și rezistent la soare”
- Ce mobilier folosim?
- Este recomandat mobilierul de grădină sau de terasă, care este impermeabil și rezistent la soare. De obicei, sunt construite din fibre sintetice, cu modele din împletituri elegante care imită materiale naturale. Canapele și fotolii modulare, măsuțe de cafea, dar și o masă de dining de exterior. Pentru un plus de relaxare, puteți crea și o zonă de hamace, șezlonguri sau fotolii care atârnă. Și să nu uităm de umbră: copertine retractabile sau umbrele pe picior, elegante, din structură metalică și pânză.
- Și în materie de panouri?
- Dacă le folosiți pentru protecție, recomand zidărie, sticlă sau metal, iar pentru intimitate sau separare a două zone, puteți utiliza panouri din lemn, îmbrăcate în vegetație și chiar paravane din cadru de lemn cu pânză.
„Efectul de junglă urbană este obţinut prin plantele exotice cu frunze mari“
- Terasa amenajată ca o junglă urbană pare a fi la mare căutare...
- Efectul de junglă urbană este obținut prin plantele exotice, cu frunze mari, luxuriante și un verde vibrant. Palmierul evantai are un aer exotic, necesită lumină din abundență, dar este rezistent la frig și îngheț. Bananierul este ideal pentru a umple un colț cu verde exotic, are nevoie de lumină multă și rezistă până la 12 grade. O altă plantă este urechea elefantului, de talie medie, iubește umiditatea și zonele semiumbrite, poate rezista în exterior din primăvară până în toamnă. Plantele exotice, tropicale sunt obișnuite cu o climă caldă și, pentru a vă putea bucura de ele anual, vă recomand să aveți un spațiu suficient de mare și luminos la interior pentru a le aduce înăuntru în sezonul rece. Pentru a vă fi ușor, le puteți planta în ghivece mari, așezate pe platforme mobile, cu roți.