de Ștefania Băcanu şi Silviu Ghering
Vasile Iurașcu (medalion), unul dintre primii piloți români care s-au format pe elicopter, a zburat pentru prima dată la manșa unuia în 1956. Au mai fost încă trei, dar s-au prăpădit. El este ultimul și, la 91 de ani, își amintește perfect toate misiunile la care a participat în cei 30 de ani de activitate, iar pasiunea lui face parte din „Meserii Legendare”, un proiect inițiat și derulat de Centrul pentru Seniori ai Municipiului București.
„Am absolvit Academia Militară de Aviație la 20 de ani, cu grad de locotenent”
- Pe scurt, cum ați ajuns primul pilot român?
- M-am născut la 21 iulie 1931 în județul Brăila, unde am făcut și primele patru clase. Apoi m-am mutat la Galați, în „leagănul aviației”, odată cu reforma învățământului, unde am dat de gustul aviației. Noi, elevii, am fost invitați să participăm la un curs pentru viitori aviatori. Se terminase războiul și era nevoie de forțe proaspete. Așa am intrat în domeniu, eu și cei din generația mea. Șase luni a durat cursul. Nu știam nimic despre avioane. Aveam 18 ani când am zburat prima dată… În Alexandria, pe un aerodrom, rămas din timpul războiului. Am dat examen la Școala Militară de Aviație, l-am luat, și după doi ani, în 1951, am absolvit cu gradul de locotenent, și pilot de vânătoare, la numai 20 de ani.
- De ce se spune că sunteți primul pilot român?
- Păi așa e… Fac parte din prima grupă de piloți români care s-au format pe elicoptere, eram vreo 20 atunci, dar în viață mai sunt doar eu. Nu spun că sunt primul, eu spun că sunt unul dintre primii patru piloți, care am absolvit în aceeași zi, formați pe elicopter. Toți ne-am pregătit în același timp, dar eu am făcut Facultatea de Arme, specialitatea Aviație, în cadrul Academiei Militare, cu drept de zbor pe timpul studiilor, și am continuat și după. Din promoţia mea de la şcoala de pilotaj sunt singurul care a ajuns si pilot de elicopter. Așa că, din cei patru, eu am pilotat aproape 25 de ani, până am ieșit la pensie.
„Am participat la construirea Transfăgărășanului”
- Cu ce grad v-ați pensionat?
- Colonel. Azi îi zice comandor de aviație.
- Cum au fost cei aproape 30 de ani de activitate? Ați participat la multe misiuni?
- Dar la ce nu am participat? De la salvarea oamenilor din munți, de pe ape, am fost la inundații, calamitățile care au fost, mitinguri, aplicații cu trupe ale forțelor aeriene, ale forțelor de uscat și navale, la construcția Transfăgărășanului, hidrocentrale… Am avut multe misiuni. Apăram granițele țării. În timpul Războiului Rece, când intra câte un avion neidentificat pe teritoriul României, noi mergeam după el. Am avut misiuni, dar nu a fost nevoie să tragem, toate s-au terminat cu bine. Din 1971 până în 1976 am fost pilot de elicopter prezidențial. Am transportat personalități, șefi de state, „rang de capete încoronate”, de la Ceaușescu la Indira Ghandi.
„M-am prăbuşit în Munţii Făgăraş...”
- Cum ați lucrat cu soții Ceaușescu?
- Am lucrat cu președintele aproape șapte ani. Eu nu puneam întrebări. Mi se spunea să merg acolo, acolo mergeam. Nu e ușor să ai încredere într-un om să te transporte, mai ales când ai funcția pe care o ai. Vorbeam cu soții Ceaușescu în limitele normale. De exemplu, dacă nu râde șeful, eu cum să râd? Stăteam la distanță, răspundeam doar cu „Da”, „Nu”… N-am avut incidente. Eram la Alexeni și am primit ordin să vin la București. De aici, ne-a luat o mașină de-a Securității și am mers la Scroviştea. Era în 1969. După trei zile, a venit Ceaușescu să-i prezint un elicopter. L-am salutat, am dat mâna și i-am prezentat aparatul. De atunci, n-am mai scăpat de el. Ne înjurau cei din garda lui. El mergea cu elicopterul și ei cu mașinile trebuia să se țină după noi, dublau coloana oficială. Au fost și cazuri când n-am putut duce la capăt misiunile. Nu-mi dădea parametrii buni sau era vremea rea. O dată l-am dat jos din elicopter…
- Care a fost cea mai frumoasă misiune?
- Toate au fost frumoase, chiar și aia în care m-am prăbuşit în Munții Făgăraș... Căutam Transfăgărășanul...
- Ați căzut cu elicopterul?!
- Da. Trebuia să găsesc o cale spre Transfăgărășan. Am dat peste un gol de aer, extrem de periculos... Am intrat în el, erau niște curenți foarte puternici și comenzile nu mă mai ascultau. S-au rupt elicele, au lovit niște stâlpi și ne-am răsturnat. Norocul meu a fost că am tăiat la timp combustibilul ca să nu ia foc elicopterul. Cea mai mare parte din elicopter era ruptă, nu mai puteam pleca...
„Mi s-a spus că m-am născut într-o cămașă de aur”
- V-a fost teamă?
- Atunci, nu. Am pilotat ca și cum urma să aterizez. Acum, am ceva frisoane din cauza meseriei... Pentru că, da, am avut și momente dificile, pe care nu le-am simțit neapărat atunci, dar le simt acum.
- Ce s-a întâmplat după?
- Am fost dus la anchetă, dar nu au venit specialiști de la noi, ci de la fabrica de elicoptere, unde fusese construit elicopterul cu pricina. Era în garanție. Și m-au întrebat așa: „Ai mamă?”. „Am!”. „Te-ai născut într-o cămașă de aur! Mă mir că ai scăpat”. De ce? Pentru că, alături, era o gaură de vreo 300 de metri și dacă rupeam pomul și cădeam acolo, nu mai scăpa nimeni. Apoi, am avut noroc, fiindcă nu s-a turtit botul, să rămân încarcerat, să nu mai pot ieși, cum i s-a întâmplat lui Adrian Iovan…
„Am fost instruiți să supraviețuim în orice situație”
- V-a fost vreodată frică de moarte?
- Niciodată! Păi, dacă ți-e frică, nu zbori. Nu trebuie să cazi în ispita avionului, el te pedepsește. Dacă tu ca pilot îți iei lumea în cap și îl nesocotești, el nu te iartă. Eu am fost smerit întotdeauna, chiar și după mii de ore de zbor. Moartea am scuipat-o între ochi. Noi am fost pregătiți să supraviețuim unei serii de întâmplări.
- Adică?
- Ce să facem în situaţii critice, dacă luăm foc, dacă se blochează un motor…
- Și ați luat vreodată foc în aer?
- Am avut indicatori că am incendiu la bord, dar nu m-am grăbit să iau măsuri. Am urmărit celelalte aspecte și am dus misiunea la bun sfârșit.
- Dacă ați da timpul înapoi, ați alege la fel?
- Da, fără doar și poate!
- Vă e dor să pilotați?
- Îmi este, dar toate au o limită. De 30 de ani, de când am ieșit la pensie, nu am mai pilotat. Nu mai are niciun rost. Îmi ajunge.
„Sunt şi un bun apicultor“
- V-ați pensionat la 50 de ani, destul de tânăr. Ce ați făcut după?
- Ce să fac, dacă nu am murit la 50 de ani? (râde) Am crescut nepoții, am avut și alte activități relaxante. Eu sunt și un bun apicultor.
- Câți copii aveți?
- O singură fată, dar am nepoți și strănepoți.
- Ați avut mare succes ca pilot. Cred că roiau fetele în jurul dumneavoastră…
- Am avut de toate. La tinerețe, le faci pe toate. La 25 de ani, faci dragoste și-n pom!