Main menu

header

897 28 1de Roxana Istudor şi Silviu Ghering

Vedete dintre cele mai cunoscute au afirmat că la un moment dat și-au imaginat că vor urma alte cariere. Amuzate sau nostalgice, celebritățile care și-ar fi dorit alt parcurs profesional surprind prin distanța dintre aceste vise și realitatea actualelor lor preocupări.

Margot Robbie, acrobat la trapez

Frumoasa actriță de origine australiană mărturisește că nu a avut în tinerețe nicio idee de a deveni o celebritate și cu atât mai puțin un star internațional care să joace alături de Brad Pitt și Leonardo DiCaprio, de pildă, în „A fost odată la Hollywood”. Vedeta a visat cândva să facă o carieră de acrobat și să evolueze la trapez, arată „The Independent”.

Jennifer Aniston, patron de centru de wellness

Îndrăgita actriță din „Prietenii tăi” și-a dorit întotdeauna să aibă un alt drum profesional, dar actoria și mai ales succesul internațional au ținut-o departe pe Jennifer Aniston de ceea ce-și dorește atât de mult: să conducă un centru de wellness. „Visul meu este să deschid un astfel de spațiu, în care toate clientele să beneficieze de tratamente faciale, să poată face mișcare, ore de meditație și să deguste soiuri inedite de cafea și variante sănătoase ale mâncărurilor preferate. Detaliile acestui vis se dezvoltă tot timpul în mintea mea”, detaliază Jen, în cadrul unui interviu acordat „Harper’s Bazaar”.

George Clooney, jucător de baseball

897 28 2Fermecătorul George Clooney, mult timp cel mai seducător burlac de la Hollywood și unul dintre cele mai mari staruri din Cetatea Filmului, și-a dorit foarte mult să fie jucător de baseball. În 1977, cel care avea să cucerească definitiv întreaga suflare feminină de pe planetă încă de la rolul din „ER” a dat probe la echipa Big Machine Reds, din Cincinnati. Testele nu l-au dus acolo unde își propusese, iar ceea ce a pierdut echipa de baseball a câștigat industria filmului. 

Eva Longoria, om de afaceri

O distanță foarte mare de realitatea carierei sale actuale se poate consemna în cazul frumoasei Eva Longoria, care se declară o mare pasionată de bugete și bilanțuri. Dacă nu ar fi devenit un star, Eva s-ar fi dedicat trup și suflet lumii corporatiste. „Iubesc tot ceea ce ține de business. Îmi plac la nebunie cotele și barometrele”, recunoaște actrița, citată de revista „People”, pentru care a mărturisit câtă plăcere i-a făcut postura de producător, care i-a permis să-și etaleze talentele de contabil.

Tom Cruise, preot

897 28 3Starul din „Misiune imposibilă”, unul dintre cei mai faimoși actori ai lumii și posesorul unui zâmbet celebru, Tom Cruise, ar fi putut avea un alt destin dacă și-ar fi urmat prima chemare, aceea de a deveni preot. Fost catolic fervent, băiat cuminte și supus regulilor, Tom a intrat la seminar și totul a mers bine până când a furat băutură, cu câțiva colegi, și a fost prins beat împreună cu aceștia. A trecut la actorie și la Biserica Scientologică.

Sofia Vergara, (aproape) dentist

Este greu de imaginat cum ar fi putut Sofia Vergara să fie un medic stomatolog oarecare și nu vedeta strălucitoare din „O familie modernă”. „Mi-am dorit foarte mult să devin medic, iar la un moment dat am studiat timp de doi ani stomatologia. Este o meserie foarte grea, care cere ani lungi de studiu. Nu am reușit să termin școala, dar a fost un vis cât se poate de palpabil”, își amintește Sofia.

Kim Kardashian, procuror criminalist

Deși cele două lucruri pe care afirmă că și le-ar fi dorit starleta Kim Kardashian nu sunt neapărat compatibile - să devină procuror criminalist și să ducă „o viață normală”, după cum a recunoscut pentru „Vogue Australia” - totuși, acestea sunt departe de întorsătura pe care a luat-o destinul celei care a pornit de la postura de stilist al lui Paris Hilton și a ajuns unul dintre cei mai cunoscuți influenceri ai lumii.  

Jennifer Lawrence, designer de interior

Una dintre cele mai bine cotate și plătite actrițe din lume, Jennifer Lawrence, și-a dorit o cu totul altă carieră cândva, la acel moment când fiecare tânăr stă la răscrucea dinaintea marilor decizii de profesie. „M-am gândit să devin designer de interior, cu atât mai mult cu cât mama era prietenă cu un astfel de creator”, își amintește Jennifer, citată de publicația „The Hollywood Reporter”.

Ed Sheeran, vânzător în supermarket

897 28 5Artistul care a cucerit întreaga lume în câțiva ani pornind de la mici înregistrări pe YouTube recunoaște că nu și-a terminat școala și că, dacă nu ar fi „explodat” în lumea muzicii, ar fi trebuit să se mulțumească cu un post de vânzător în supermarket. „Nu mi-am luat diplomele și n-aș fi mers niciodată la universitate. Pur și simplu nu am trecut examenele”, mărturisește Sheeran, care a vândut peste 150 de milioane de albume în toată lumea și este unul dintre cei mai bine vânduți artiști.

Angelina Jolie, legist

897 28 6Personalitate cu multe mistere și paradoxuri, Angelina Jolie afirmă că și-ar fi dorit să urmeze o carieră de legist sau să conducă o… casă funerară!!! Practic, una dintre cele mai faimoase actrițe ale lumii afirmă că i-ar fi plăcut să lucreze cu cadavre, predispoziție pe care și-a descoperit-o după moartea bunicului său și după ce a observat cum poate gestiona decesul unei persoane.

Paris Jackson, asistentă medicală

Deși a crescut într-o familie celebră și a avut tot ce-și putea dori, Paris Jackson afirmă că nu și-a dorit niciodată să se afle în centrul atenției publice, așa cum a fost celebrul său tată, marele artist al secolului XX Michael Jackson. „Mi-am dorit să fac o carieră în domeniul medical, să devin asistentă, eventual într-o clinică psihiatrică sau la cabinetul unui psiholog. Mai târziu, când am văzut ce pot face prin intermediul rețelelor de socializare, am decis că este mai bine să influențez mase mari de oameni în loc să-i ajut pe rând, unul câte unul”, detaliază Paris, pentru „People”.

Actor și muzician cunoscut pe toată planeta, Ice Cube are o diplomă de arhitect și, dacă nu ar fi fost un artist de talie planetară, și-ar fi dorit să ridice case

Zayn Malik, profesor de limba engleză

897 28 7Fost component al trupei One Direction și solist de succes, Zayn Malik nici nu se gândea, la un moment dat, că va deveni un star internațional în lumea muzicii. Visurile sale erau mult mai modeste și mai prozaice, artistul dorindu-și să devină profesor de limba engleză. „Cred că aș fi mers la universitate și mi-aș fi luat diploma de profesor. Apoi am visat să devin lector și să țin conferințe despre literatură. Iubesc poezia, în general creația prin scris, și cred că dacă nu aș fi făcut muzică, m-aș fi ocupat de acest domeniu”, mărturisește Zayn, citat de revista „VMan”.