de Andrei Dicu şi Silviu Ghering

La 15 septembrie 2009, Nicu Constantin, una dintre figurile emblematice ale comediei românești, ne spunea „Adio”. A fost, poate, singura sa glumă proastă, pentru că, la numai 71 de ani, ar fi putut să ne mai bucure cu șarmul său inegalabil. Nicu Constantin trăiește, însă, peste ani, iar viața lui din spatele cortinei este mereu un izvor de surprize plăcute.

S-a născut într-o familie greco-albaneză cu 8 copii

Născut la 31 iulie 1938, la Carmen Sylva, actualmente Eforie Sud, Nicu Constantin a provenit dintr-o familie albaneză, iar mama sa era grecoaică, venită în România pentru studii. De meserie constructor, tatăl său, Tudor Constantin, s-a implicat activ în dezvoltarea orașului Eforie Sud, unde a ridicat o mulțime de case. Tudor și Ecaterina Constantin au avut șapte copii, Petre, Constanța, Tefta, Gheorghe, Constantin, Nicu și Lică, iar la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial l-au înfiat pe Ștefan, un băiat din Republica Moldova. Din nefericire, fratele adoptiv al lui Nicu Constantin a avut o soartă dură. Dorindu-și să scape de sărăcia de acasă, s-a angajat ca muncitor pe petrolierul „Independența”, vas care s-a scufundat în Bosfor.

Vânzător de creveți, sacagiu și suflet caritabil pentru amărâți

Pentru că familia lui se confrunta cu o mulțime de lipsuri, Nicu Constantin a fost nevoit să muncească de mic. A fost vânzător de lapte, de creveți, răcoritoare, ziare, ajutor la bostănăria turcului Cadri, sacagiu, iar aceste slujbe îi aduceau bani buni, mai ales în perioada sezonului estival. Suflet cald, Nicu a început să realizeze că în micuțul orășel de la marginea mării existau familii care o duceau mult mai rău decât el. În consecință, a început să cumpere alimente și tot felul de alte bunuri, pe care le ducea oamenilor nevoiași. La vârsta de 12 ani i-a dat ghes, pentru întâia oară, gândul de a urca pe scenă. La vremea aceea a avut norocul să fie prezent la un festival de muzică și de teatru din Eforie Sud. Atunci i-a văzut, pentru prima oară, pe George Vraca, Gică Petrescu, Sergiu Malagamba, Niculae Bassu Tasian, Ștefănescu-Goangă, Arta Florescu, Nae Roman, Bimbo Mărculescu, care au devenit un fel de zei pentru tânărul crescut la malul mării. La început, ajutat de sora sa mai mare, a învățat poezii lungi, pentru a-și impresiona părinții în momentul în care aceștia urmau să se prezinte, „la țol festiv”, la serbările școlare de final de an. Și totuși, chiar dacă a simțit că are o înclinație către lumea teatrului, Nicu Constantin a urmat povața tatălui său și s-a înscris la Școala de Construcții din Brașov. 

Evident, costurile erau destul de mari pentru o asemenea distanță, iar familia nu-și permitea să-i achite lunar tânărului cazarea, mâncarea și transportul, astfel că Nicu a fost transferat la Școala Medie de Marină din Constanța. Acolo a făcut parte din „Trio Scaramuța”, un grup umoristic ce a susținut mici reprezentații în care satiriza atitudinea profesorilor față de elevi. Unul dintre aceste spectacole se numea „Mâine vom fi la mare”, iar protagoniștii ironizau conducerea școlii. Momentul artistic a fost completat de Nicu Constantin, tânărul oferind publicului compoziția proprie „Melodia constănțeană”.

Iluminarea a venit la București

După ce și-a încheiat socotelile cu școala din Constanța, în 1954, puștiul a ajuns la București, unde a urmat cursurile liceului „Matei Basarab”, iar în paralel a lucrat ca electrician. În centrul peregrinărilor sale prin oraș se afla Școala Populară de Arte, unde, din clasa profesorului Frunzetti, Nicu Constantin a acumulat o mulțime de informații legate de istoria teatrului și de literatură. De altfel, la un moment dat, avea să declare: „Dacă nu ai cultura marilor poeți, marilor scriitori, marilor dramaturgi... că poporul ăsta a dat atât de mult, n-ai nimic”. În Capitală, o cunoștință a familiei i-a promis un loc la circ, după ce tânărul actor sperase să se angajeze la Ansamblul de Estradă al Armatei. Acolo, însă, nu-i fusese permis să lucreze, din pricina faptului că era minor. Astfel, nu i-a rămas decât să se angajeze la întreprinderea „Electromontaj”, pe post de electrician. Totuși, destinul a făcut să-l întâlnească, la București, pe fostul său profesor de la Marină, Andrei Muller, alături de care a închegat o brigadă artistică de întreprindere, intitulată „Scurtcircuit”.

Debut la TV alături de Margareta Pâslaru și succesul cu „Holteiul”

A venit, însă, anul 1959 și, odată cu el, prima „lovitură”. Atunci a „dat piept” cu primul succes din viitoarea sa carieră de actor. A fost momentul în care a apărut la TVR, alături de Margareta Pâslaru, într-o emisiune dedicată special tinerilor artiști anonimi. Ei bine, „anonimul” Nicu Constantin a interpretat schetch-ul „Holteiul”, de George Mihalache, iar publicul larg a fost impresionat. „Un actor trebuie să fie impecabil, pentru că el reprezintă cultura. Iar cultura înseamnă educație. Scena te obligă la acest lucru”, avea să afirme, mai târziu, actorul. Anul următor, Nicu Constantin și-a încercat norocul la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”. Deși pe listă apăreau 250 de candidați, erau disponibile doar două locuri. Tânărul nostru aspirant a fost, însă, unul dintre norocoșii care au dobândit un loc de muncă în echipa teatrului, pe care l-a păstrat până în anul 2000, când a ieșit la pensie. În acest timp, Nicu Constantin a adunat peste 9.000 de reprezentații pe scena teatrului de revistă, timp în care nu a neglijat aparițiile TV și nici cinematografia.

Un divorț... „cu cântec”, dar salvarea a venit de la Măndița

În anul 1967, Nicu Constantin s-a căsătorit cu Florența, prima sa soție, care i-a dăruit un băiețel, Răzvan. Din păcate, după 15 ani de mariaj, cei doi au divorțat. Și acolo, lucrurile s-au petrecut... „cu cântec”. „Pe vremea aceea, venea des la noi un tip care avea o patiserie vizavi și ne servea la masă. Deseori ne cumpăra și bere. Pentru el a făcut prima mea nevastă o pasiune galopantă și negândită... A fost un eveniment greu, dar civilizat, pentru că ne-am spus «la revedere» și am divorțat”, a mai povestit artistul. Pe a doua soție, Măndița, Nicu Constantin a întâlnit-o, pentru întâia oară, în anul 1979. Maestrul nu s-a sfiit să dezvăluie și detaliile acestei relații: „Dacă nu o aveam pe Măndița, un om cu spirit gospodăresc, care știe să drămuiască banii cu chibzuință, un om cumpătat, liniștit și cu grijă de mine, nu cred că puteam să-mi revin ușor după acel upercut al Florenței, care mă doborâse fulgerător la pământ. Ei îi datorez revenirea mea din deruta care m-a făcut să mă pierd în mine”. Nicu Constantin are un fiu, Răzvan, care a încercat să-i calce pe urme. Totuși, profesorii acestuia de actorie susțin că „juniorul” nu se ridică, în niciun caz, la valoarea tatălui său.

„Lasă supărarea-n hol”, când apare... Nicu Constantin

Printre cele peste 9.000 de reprezentații susținute de Nicu Constantin pe scena Teatrului „Constantin Tănase”, în 40 de ani de activitate, se numără spectacolele „Pagini alese din revista de altădată”, „Revista dragostei”, „La Grădina Cărăbuș”, „Colibri music-hall”, „Nu aduce ziua ce aduce noaptea”, „Jos pălăria”, „Vino să ne vezi diseară”, „Costică, ne vede lumea!”, „Uite că nu tac!”, „Lasă supărarea-n hol”, „Grand Music - Hall de Bucarest”, „Nimic despre elefanți”, „Cafeaua cu lapte de adio”, „Salutări de la Vasile”, „Mi se pare că mă-nsor” și „Savoy, Savoy”. În anul 1966, Nicu Constantin a debutat în film, în producția „Împușcături pe portativ”. Ulterior, a fost distribuit într-o mulțime de roluri, pe marele și pe micul ecran, reprezentative fiind: „Vin cicliștii” (1968), în regia lui Aurel Mihăleș, unde a jucat alături de Anna Szeles, Mircea Albulescu și Ștefan Tapalagă, „Septembrie” (1978), regizat de Timotei Ursu, cu Anda Onesa și Geo Costiniu, drama „Ora zero” (1979), regia Nicolae Corjos, alături de Ștefan Mihăilescu Brăila și Tamara Crețulescu, „Alo, aterizează străbunica” (1981), regia Nicolae Corjos, din distribuție făcând parte Sebastian Papaiani și Mimi Enăceanu, și „Grăbește-te încet” (1981), regia Geo Saizescu, alături de Jean Constantin și de Dem Rădulescu. După Revoluție, s-a făcut remarcat în „Harababura” (1990), regia Geo Saizescu, unde a jucat alături de Dem Rădulescu și de Ileana Stana Ionescu, „Ministerul Comediei” (1999), în regia lui Horațiu Mălăele, cu Florin Călinescu și Alexandru Arșinel, și în „The Prophecy: Forsaken” (2005), regizat de Joel Soisson, unde a jucat alături de Jason Scott Lee și de Cristi Iacob. De-a lungul prestigioasei sale cariere, Nicu Constantin a jucat în 30 de filme, în peste 600 de emisiuni radio și în peste 300 de producții pe micul ecran.

A compus texte pentru scenă, dar și pentru cântece

Nici radioul nu i-a fost străin, drept dovadă stă faptul că Nicu Constantin a devenit una dintre vedetele emisiunii „Unda veselă”, colaborare pusă în practică de regizorul Ion Vova, cel de care avea să-l lege o trainică prietenie. Puțină lume știe că, în perioada 1979-1982, îndrăgitul actor a jucat pe scena Teatrului de Operetă, cucerind publicul mai ales cu rolul din „Vânzătorul de păsări”, de Carl Zeller. De altfel, Nicu Constantin a compus texte pentru scenă, dar și pentru cântece. Mai mult, a lansat și câteva albume, care s-au vândut ca pâinea caldă: „Nicu... vede tot”, „Uite-l pe nea Nicu” și „Nicu Constantin... o viață de artist”. Așa cum era firesc, distincțiile nu l-au ocolit. La 7 februarie 2004, președintele Ion Iliescu i-a conferit „Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer”, Categoria D - Arta Spectacolului, iar, un an mai târziu, în cadrul Galei UNITER, a primit premiul special pentru Teatru de Revistă. În 2006, Nicu Constantin a fost recompensat cu Premiul UNITER pentru întreaga activitate.

Ultima zi de naștere, la Terapie Intensivă

Din păcate, orice are un sfârșit... În ultima perioadă a vieții, Nicu Constantin se simțea foarte rău. La 11 mai 2009, a fost internat în spital, din pricina unor afecțiuni pulmonare, și conectat la aparate. După câteva săptămâni de spitalizare, medicii sperau că momentul critic a fost depășit. Actorul începuse să respire fără aparate, iar personalul medical nădăjduia să-l scoată cât mai repede de la terapie intensivă și să-l mute într-un salon. Situația, însă, s-a agravat. Actorul și-a petrecut ziua de naștere (31 iulie) tot la secția Terapie Intensivă, însă, cu o voință extraordinară, a reușit să stea câteva ore deconectat de la aparate. După patru luni de stat în spital, la 15 septembrie, în jurul orei 16:45, al doilea stop cardiorespirator survenit în acea zi i-a oprit definitiv bătăile inimii. Înainte de clipa fatidică s-a petrecut un moment tragicomic. Se pare că, în ultimele clipe de viață, muribunzii dau semne de bruscă însănătoșire. Așadar, după primul infarct, survenit la ora 14:00, Nicu Constantin s-a trezit, a respirat liber și, glumind, le-a spus celor din jur: „Credeați că am murit?”. Din contră, cu toții erau convinși că a scăpat... Numai că, după aproape încă trei ore, Nicu Constantin a închis ochii pentru ultima oară.

Tristețile ascunse ale unui comic vestit

Când îl vedeai pe Nicu Constantin, râdeai înainte ca el să deschidă gura. Și totuși, spre final, trebuie spus că Nicu Constantin nu a fost nicidecum un „comediant”. Discutăm despre un artist care, la umbra glumei, chiar a bancurilor, ascundea o profunzime, dar și o tristețe aparte, cauzată de lipsa de cultură care, din păcate, ne înconjoară. „Ceea ce se întâmplă astăzi în cultura românească este o poluare a gramaticii limbii române: vulgaritate, dezmăț... Ori, așa ceva nu-și are locul pe scenă... Poate în spatele blocului, în cartier. Poluarea asta culturală de azi e destul de vizibilă. Tot timpul cu «bă», cu «fă», cu «hă»... Nu mai există un DEX al limbii române pe scenă, cu formule de politețe, decât cu «proasto», «haladito», «handicapato» etc.”, avea să declare într-un interviu, în anul 2009.

30 de filme, peste 600 de emisiuni radio și mai mult de 300 de producții pe micul ecran însumează cariera carismaticului actor

„Mie nu-mi stă bine trist şi nici să întristez pe alţii... d-aia port ochelarii ăştia...“

„Un actor trebuie să fie impecabil, pentru că el reprezintă cultura. Scena te obligă la acest lucru“ (Nicu Constantin)

Tizul Jean Constantin i-a fost aproape, pe ultimul drum

Nicu Constantin a fost înmormântat în orașul natal, Eforie Sud. La slujba oficiată de Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a participat și „tizul” Jean Constantin, născut, de asemenea, pe Litoral. În fața a peste 100 de persoane, Jean Constantin și Tudorel Filimon au rememorat amintiri din perioadele turneelor estivale, care adunau, în fiecare an, mii de spectatori pe Litoralul românesc. De asemenea, la cimitirul din localitate, suporterii echipei Rapid au afișat un banner pe care stătea scris: „Rapidiștii nu te vor uita!”, pentru că Nicu Constantin a fost unul dintre cei mai cunoscuți suporteri ai echipei „feroviare”.

„Dacă nu ai cultura marilor poeți, marilor scriitori, marilor dramaturgi, n-ai nimic“ (Nicu Constantin)

9.000 de reprezentații a adunat artistul pe scena Teatrului „Constantin Tănase”

„Am vorbit cu Ceauşescu o dată şi am avut o senzaţie de groază“

O altă perioadă mai puțin cunoscută din viața artistului a fost aceea în care a făcut politică, din proprie inițiativă, pe vremea comunismului. Deși inițial a vrut să respecte dorința tatălui său, de a sta departe de această tentație, Nicu Constantin s-a lăsat dus de val. La vârsta de 22 de ani a devenit secretar al UTM, în Teatrul „Constantin Tănase”. Întâmplarea a fost să-l cunoască inclusiv pe șeful statului, dar amintirile legate de „tovarășu” i-au lăsat un gust amar: „O singură dată am vorbit cu Ceaușescu, dar am trăit o senzație de groază când m-am apropiat de el. Era o repulsie care mă determina să tremur în fața lui. Când am cântat «C-o pilă» în fața lui, la Snagov, tremuram tot. Ceaușescu nu a înțeles că nu cânt despre o «copilă», ci despre... o pilă, și a ales chiar el cântecul”...