Main menu

header

905 28 1de Gheorghe Zmaranda

Cătălin Beldea (medalion) este organizator al spectacolelor de astronomie „AstroShow”, editor de astronomie și „vânător de eclipse” cu 13 expediții spre eclipse pe șase continente. Prin lentila echipamentelor sale de fotografiat a surprins în imagini un spectacol extraordinar de lumină și umbră. Fotogra- ful de eclipse vorbește despre toate aceste experiențe cu siguranța unui om care cunoaște aproape toate secretele științifice ale unui astfel de fenomen, dar în aceeași măsură cu entuziasmul unui om care vede pentru prima oară o eclipsă totală de Soare.

„Am călătorit oriunde s-a produs un astfel de eveniment astral pe cele șase continente”

905 28 2- Cum definiți dumneavoastră, altfel decât în mod științific, eclipsele de Soare?

- În cazul eclipselor de Soare lucrurile sunt simple și explicate științific. Luna intră în fața Soarelui, blocându-i discul parțial sau total. Eu, ca „vânător de eclipse”, am o altă viziune asupra acestui fenomen. Pentru mine, eclipsele înseamnă urmărirea umbrei Lunii pe Pământ. De fapt, asta se întâmplă. Fiecare corp ceresc din Sistemul Solar, fie că vorbim despre Lună, o planetă, sateliți, comete, asteroizi, toate lasă o umbră în spate pentru că sunt luminate de steaua centrală, adică de Soare. Luna lasă un con de umbră pentru că e sferică și dacă mergem fix în vârful conului de umbră vom observa o eclipsă totală de Soare. Conul de umbră există mereu, el se plimbă în jurul Pământului odată cu Luna, deci îl putem vizita oricând în viitor când va exista turism spațial. La fel putem face și în cazul planetei Mercur, spre exemplu, și ar fi mult mai spectaculoasă o eclipsă totală de acolo.

- În ce colțuri ale lumii v-au purtat eclipsele de Soare?

- Am călătorit oriunde s-a produs o eclipsă totală de Soare pe cele șase continente, iar din 2006 încoace nu am ratat niciuna. Anul trecut a fost cât pe ce să ajung și în Antarctica, dar până la urmă a fost o expediție aeriană, undeva pe lângă Antarctica, deasupra oceanului Antarctic. Unele expediții au fost aeriene, iar altele în mijlocul oceanului. Este cazul celei din 2010 pe care am observat-o din mijlocul Oceanului Pacific, de pe atolul Hao.

„Alegerea locului de observație este esențială”

905 28 3- În ce constă pregătirea pentru o astfel de expediție?

- Banda de totalitate are o lungime de 13.000 de km, deci aproape o treime din glob. Ea traversează zone vaste de ocean și de uscat, care poate fi deșert, lanțuri muntoase sau chiar orașe mari. Așa că alegerea locului de observație este esențială. Sunt câteva lucruri pe care le iau în considerație când pregătesc o călătorie de acest tip, respectiv situația politică și geopolitică a zonei pe care o aleg pentru observație, statistica norilor (aleg un loc cât mai arid, cu cât mai mult cer senin în statistici la ora eclipsei), buget.

- Câte eclipse de Soare ați văzut până acum?

- Am văzut vreo 20 de eclipse de Soare, dar expediții spre eclipse totale sunt doar 13, din care am reușit să observ doar 11. În 2009, în China, și în 2020, în Chile, am avut cer complet înnorat și am stat doar în umbra Lunii, fără să văd nicio secundă din fenomenul care se petrecea dincolo de pătura groasă a norilor.

„Sunt de mai multe tipuri: parțiale, inelare, totale și hibride”

- Cât de diferite sunt eclipsele solare? Există pentru fiecare dintre ele o particularitate?

- Eclipsele de Soare sunt de mai multe tipuri: parțiale, inelare, totale și hibride. Pe mine și pe toți iubitorii de eclipse ne interesează eclipsele totale de Soare. Hibridă, spre exemplu, înseamnă că eclipsa începe inelară, trece în fază de totală și se termină inelară. Dar pe toți ne interesează porțiunea de totală, nimeni nu merge să vadă o inelară, care e de fapt o parțială cu un design mai special. Dacă ne referim strict la eclipsele totale, ce anume le diferențiază și ce anume mă atrage să le văd, vă spun clar că ele sunt diferite ca amprentele unui om. Coroana solară se modifică zilnic, iar peste un an și jumătate poate arăta complet diferit. Protuberanțele apar și dispar de la marginea Soarelui, pot fi și de 30 de ori mai mari decât planeta noastră, așa că spectacolul nu lipsește și e diferit la fiecare totalitate.

- Care a fost cea mai spectaculoasă eclipsă pe care ați fotografiat-o?

- Următoarea e cea mai spectaculoasă. Cea mai frumoasă coroană solară pe care am văzut-o a fost în 2006 în Turcia, cea mai frumoasă protuberanță a fost în 2016 în Indonezia, cel mai greu și frumos proiect a fost zborul stratosferic din 2012 - Australia, iar cea mai mare aventură la propriu a fost zborul de deasupra Kenyei din 2013 când am văzut o eclipsă totală de Soare care a durat numai 10 secunde. Am fotografiat-o cu geamul complet deschis al avionului în care mă aflam, de la 3.000 de metri altitudine.

„Am fost primul român care a avut o imagine aleasă de NASA spre publicare”

- În ce măsură pot reda fotografiile dumneavoastră frumusețea eclipselor solare?

- Fotografiile sunt o încercare timidă de a reda cel mai spectaculos fenomen natural predictibil de pe planeta Pământ. Chiar dacă unele dintre fotografii au fost premiate internațional, eu consider că frumusețea și grandoarea acestui fenomen nu poate fi redată nicicum altfel decât să te afli în persoană în locul și la momentul oportun pentru a-l vedea cu ochii și simți cu toate celelalte simțuri de care dispui.

- Este adevărat că NASA a folosit imagini pe care le-ați surprins dumneavoastră?

- NASA are un website unde afișează cele mai bune astrofotografii din lume, iar eu am fost primul român care a avut o imagine aleasă de spre publicare, de la eclipsa din Siberia din 2008. Am publicat și în Sky and Telescope, cea mai prestigioasă revistă de astronomie din lume. Am câștigat și câteva premii internaționale, dar vă spun cinstit că nu acesta e scopul meu. Acestea sunt doar „de palmares”, cel mai important lucru este să reușești să ajungi la cât mai multe eclipse totale în siguranță și să publici articole prin care cât mai mulți oameni să își dea seama de frumusețea cerului, a științei.

„O eclipsă de Soare se vede timp de două-trei ore în fază parțială cu ochelari speciali și timp de câteva minute în fază de totalitate“

„Am văzut vreo 20 de eclipse de Soare, dar expediții spre eclipse totale sunt doar 13, din care am reușit să observ doar 11“

„Cartea «12 Umbre» este despre jumătate din viaţa mea petrecută urmărind eclipse“

905 28 4- Ați scris recent și o carte...

- Cartea „12 Umbre” este despre jumătate din viața mea, petrecută urmărind eclipse pe tot globul pămân- tesc. Este o carte de călătorie, un jurnal dacă vreți sau un periplu pe cele șase continente, în care puteți vedea toată pasiunea mea pusă în slujba astronomiei și a fenomenului de eclipsă. Vă veți întâlni cu oamenii pe care eu i-am întâlnit, veți afla obiceiurile băștinașilor, fie că vorbim despre polinezieni, fie despre siberieni sau despre new-york-ezi. Pe lângă cele 350 de pagini ale cărții, am pus și hărțile eclipselor și evident imagini cu acest fenomen rar.