Main menu

header

Fiecare piatră este unică şi ne ajută să acumulăm energie pozitivă 

Vreţi să vă luaţi un cristal care să vi se potrivească perfect şi pe care să îl folosiţi atât ca bijuterie, cât şi ca talisman? Iată cum trebuie să alegeţi piatra ce vă este destinată, pentru a se crea o simbioză perfectă. Cristalele au fost folosite din vremuri de mult apuse pentru efectele lor protectoare şi curative. Principalele lor proprietăţi sunt: amplificarea calităţilor pozitive (curaj, încredere, creativitate, prietenie, calm etc.) şi eliminarea influenţelor negative (stres, teamă, depresie, furie, boală etc.). Aceste pietre încărcate cu energie pot fi purtate precum o bijuterie sau pot fi ţinute în casă sau la birou.

Ghidaţi-vă după instinct!
    Dar cum puteţi şti sigur că alegeţi cristalul potrivit? Cel mai bun mod de a şti că respectivul cristal este cel potrivit este de a vă asculta instinctul şi de a alege piatra ce vi se pare cea mai interesantă şi care vă atrage cel mai mult. Vă poate fi de real ajutor să o ţineţi în mână şi să vă concentraţi pe ceea ce simţiţi în acel moment. Luaţi o piatră după ce mai înainte vi s-a părut că parcă vă „face cu ochiul”, atingeţi-o şi apoi ţineţi-o în mâna stângă. Aceasta este considerată mâna care primeşte, iar cea dreaptă, mai puternică, oferă. Nu contează dacă sunteţi dreptaci sau stângaci, acest concept este valabil pentru toţi. Pe vremuri se spune că fiecare preot al unui oracol, prezicător, vrăjitoare, şaman etc. erau stângaci. De fapt, orice medic poate să ateste faptul că nervii mâinii stângi merg în alt loc decât cei de la mâna dreaptă, aşadar există o diferenţă atât din punct de vedere anatomic, cât şi metafizic. Acest lucru s-a transmis timp de mii de ani şi s-a impregnat în conştiinţa noastră colectivă.

Atenţie să nu fie ciobit!
    Lăsaţi piatra să se odihnească în chakra din palmă şi observaţi impresiile, culorile, sunetele şi sentimentele pe care vi le transmite. Trebuie să ştiţi că fiecare cristal este unic, având vibraţii proprii şi rezonând în mod diferit. Căutaţi-l pe acela cu care simţiţi că vă acordaţi, indiferent de mărimea sa, de formă, de culoare sau de calitate. Impresia pe care v-o face este cea mai importantă. Cristalul ar trebui să pară că are viaţă în palmă, să vibreze şi să radieze, să vă transmită o senzaţie de bine. Chiar dacă fiecare cristal are vibraţiile sale unice, când unul este ales, acesta începe să vibreze în armonie cu persoana care îl ţine. Un mic cristal de cuarţ, nu mai mare decât o unghie, poate avea efecte foarte puternice. Căutaţi culori plăcute şi forme simetrice, observaţi claritatea şi aveţi grijă să nu existe locuri ciobite. Se spune că un cristal este precum o pisică, pentru că îşi alege singur proprietarul.

Tehnică pentru verificarea energiei emise
    Iată o tehnică interesantă ce poate fi folosită pentru a verifica energia unui cristal. Aşteptaţi până vă simţiţi liniştiţi, relaxaţi şi concentraţi-vă, apoi ţineţi cristalul în mâna stângă câteva minute. Curbaţi-vă limba, astfel încât vârful ei să atingă mijlocul cerului gurii. Această zonă uneşte energia a două puncte importante în acupunctură şi măreşte sensibilitatea. Când atingeţi această porţiune a gurii şi ţineţi în mâna stângă cristalul veţi putea simţi cum acesta activează un organ, o chakra, sau chiar unele părţi ale corpului. Puteţi simţi o schimbare, o senzaţie de căldură sau un gen de gâdilătură în palmă: cristalul vă va „vorbi” în felul său.

Ametistul întăreşte voinţa
    Este o varietate comună de cuarţ despre care se zicea că protejează împotriva intoxicaţiilor şi că vindecă alcoolismul. Ametistul întăreşte voinţa şi echilibrează metabolismul, stimulând autodisciplina şi gândirea curată. Se foloseşte pentru tratarea insomniilor şi nevralgiilor. De asemenea, apără purtătorul de farmece. Este ideal pentru meditaţie.

Acvamarinul, prietenul călătorilor

Este o formă populară de beriliu, fiind asociat cu marea. Feriţi-vă de bârfe, nu vă implicaţi prea mult emoţional, păstraţi-vă mintea limpede şi gândurile clare. Acvamarinul ajută la întărirea încrederii în propriile forţe intelectuale, dezvoltă aptitudinile psihice şi permite o comunicare mai uşoară cu cei din jur. Este folositor celor care călătoresc mult.

Aventurinul vă echilibrează emoţional
    Această piatră este cunoscută ca fiind „Piatra Jucătorului”. Are o strălucire puternică. Se foloseşte la echilibrarea emoţională şi la alinarea problemelor legate de inimă. Acţionează eficient împotriva gripei, răcelilor şi în cazul leziunilor pielii. Aventurinul indică oportunitatea pentru a începe o nouă aventură sau pentru a face altfel lucrurile decât până acum.

Hematitul conferă bună dispoziţie
    Este un tip de cuarţ numit calcedonie, iar petele sale roşii sunt de fapt oxid de fier. Acesta insuflă perseverenţă şi curaj. Hematitul conferă o stare de bună dispoziţie, calm, forţă interioară şi dorinţă de reuşită. Se foloseşte împotriva sângerărilor, crampelor şi lipsei de energie. Purifică sângele, întăreşte sistemul imunitar şi ficatul şi protejează organismul de energiile de joasă vibraţie.

Agatul elimină durerile
Este un gen neobişnuit de cuarţ calcedonie. Semnifică tot ceea ce ţine de comunicare. Aşteptaţi-vă, aşadar, la un telefon sau la un e-mail care vă va aduce veşti. Agatul fortifică organele sexuale, elimină durerile, tratează epilepsia şi insomnia. Ajută la ameliorarea problemelor sentimentale şi îndepărtează energiile malefice.

Carneolul vă dă o sănătate de fier
    Este tot un tip de cuarţ calcedonie. Varianta portocalie mai este cunoscută şi ca sard sau sardius. Carneolul aduce vindecare şi o sănătate mai bună. Bucuraţi-vă mai mult de viaţă, iubiţi şi lăsaţi energia creativă să vă pătrundă în viaţă. Această piatră este un foarte bun calmant al inimii şi ajută la oprirea hemoragiilor. Este folosit de asemenea pentru rezolvarea problemelor legate de digestie şi ajută la mărirea puterii de concentrare.

Citrinul, antidot pentru indigestii  
Apare în mod natural foarte rar. De obicei este un ametist ce a fost tratat la căldură. Citrinul atrage prosperitatea şi încrederea. Aduce căldura soarelui în viaţa dumneavoastră, ca să nu mai menţionăm bogăţia materială. Această piatră este un antidot foarte bun în cazul indigestiilor şi al constipaţiilor, al problemelor la vezica urinară, rinichilor, ficatului şi pancreasului, al diabetului şi al depresiilor. Este o piatră ce ajută atunci când se doreşte rezolvarea unor probleme existenţiale, cum ar fi afacerile, educaţia, relaţiile interpersonale sau cele de natură familială.

Cristalul de cuarţ neutralizează radiaţiile
    Acesta este o formă pură de mineral de dioxid de silicon. Cristalul de cuarţ revitalizează organismul, neutralizează radiaţiile şi este folosit în tratarea afecţiunilor stomacului şi inimii. Întăreşte comunicarea cu supraconştientul, amplifică energia. Cu ajutorul lui veţi putea să vă concentraţi mai bine asupra scopurilor pe care le aveţi. Fiţi oneşti şi veţi putea atinge succesul. De asemenea, cristalul de cuarţ se utilizează şi la vizualizarea viitorului.

Jaspul tratează guta
    Este o formă microcristalină de cuarţ, ce ia culoarea rocii lângă care se află. Jaspul conţine de multe ori incluziuni de opal şi este o piatră preţioasă. În mod tradiţional se spune că protejează de şerpi şi de alte creaturi veninoase. El vă face să vă concentraţi mai mult asupra lucrurilor profunde şi dă o doză bună de realism. Pe plan fizic, jaspul stimulează apetitul, menţine funcţiile normale ale stomacului, intestinului, ficatului şi este utilizat în tratarea bolilor genitale, a gutei şi a problemelor urinare.

Labradoritul, ideal pentru meditaţie
    Această piatră este o varietate specială de minerale, cu o foarte frumoasă irizare. Se spune că labradoritul este unul dintre cele mai bune cristale pentru cei care doresc să mediteze, să se focalizeze asupra unui lucru sau să atingă un anumit ţel în viaţă. De altfel, labradoritul este numit „piatra magică”. Fiţi foarte atenţi la ceea ce vă doriţi, pentru că s-ar putea să obţineţi.
 
Lapis Lazuli vă purifică mental
    Lapis Lazuli este formată din lazurit albastru cu trăsături de dolomit alb, pirită aurie sau argintie şi sodalit albastru. Este o piatră opacă, intens albastră, culoarea sa fiind recunoscută din toate timpurile, ca un simbol al puterii regale. Se foloseşte ca purificator mental şi spiritual. Alungă durerile de cap, scade tensiunea arterială, febra, reduce durerile menstruale şi, încălzit, poate fi folosit în tratarea inflamaţiilor şi a umflăturilor. Lapis Lazuli vă cere să căutaţi adevărul şi să studiaţi sau să cercetaţi înainte de a acţiona. Ascultaţi-vă intuiţiile!

Malachitul vă protejează de vrăji
    Această piatră vă cere să lăsaţi trecutul în urmă. Treceţi peste bariere şi uitaţi de amintirile dureroase. Altfel nu vă veţi putea îndrepta către orizonturi mai bune. În Mediterana se crede că malachitul aduce protecţie împotriva Ochiului Răului. Protejează de farmece şi vrăji, alină durerile şi suferinţele la modul general. De asemenea, îmbunătăţeşte vederea, tratează afecţiuni ale pancreasului, splinei, stomacului, durerile de cap şi problemele emoţionale. Se recomandă plasarea malachitului pe zonele suferinde, pentru a prelua energiile negative.

Piatra lunii, aducătoare de noroc
     Datorită strălucirii sale uşor alb-bleu este asociată cu luna. Piatră sacră a norocului şi a emoţiilor, a iubirii şi a speranţei. Este simbol al celui de-al treilea ochi. Protejează noile începuturi, schimbările în viaţă, călătoriile, căsnicia, copiii, femeile, destinul, creşterea şi somnul. Este benefică mai ales femeilor, pentru aparatul digestiv, inimă, plămâni, piele, ochi şi asimilarea elementelor nutritive.

Obsidianul transformă energiile negative
    Este o sticlă naturală, formată din lavă vulcanică şi poate fi neagră, maro, cu nuanţe de alb sau de cafeniu sau de diverse alte culori. Ajută la concentrare, la descoperirea propriilor defecte şi a schimbărilor necesare pentru îndreptarea lor, la depăşirea blocajelor psihice, la înţelegerea problemelor personale, la acceptarea adevărului şi la transformările de natură spirituală. Este bun pentru meditaţie, rugăciune şi divinaţie. Aztecii considerau obsidianul drept o piatră divină, mai ales pentru că transformă energiile negative în unde pozitive.

Cuarţul roz şi pacea interioară
    Energia acestui cristal este deosebit de utilă pentru autodesăvârşire, autoiluminare şi pace interioară. El ajută, prin vibraţia sa roz, la calmare. Este piatra iubirii necondiţionate şi ajută la ameliorarea problemelor emoţionale şi la depăşirea traumelor din trecut.

Ochiul de tigru temperează excesele
    Se spune că ochii unui tigru pot vedea prin limitările iluzorii ale planului fizic, intrând în lumea miraculoasă a spiritelor. Piatra îi poate da utilizatorului capacitatea de a-l vedea pe Dumnezeu în toate formele materiale, dezvoltându-i în acelaşi timp puterea voinţei. Piatra este utilă persoanelor romantice, temperează excesele, având efect de relaxare şi de calmare.

Daniela Purgaru


Cuarţul fumuriu alungă teama Cuarţul fumuriu este foarte des folosit de persoanele care încearcă să evolueze în plan spiritual. Ajută la meditaţie şi la explicarea mai corectă a propriilor vise. Acţionează în favoarea eliminării tensiunilor şi a fricii, a tendinţei de a cheltui peste măsură.

Amazonitul fortifică inima Această piatră este un foarte frumos mineral de culoare albastru-verde. Este timpul să vă îmbarcaţi către noi aventuri şi să începeţi proiecte la care visaţi de mult. Ieşiţi din rutină şi exploraţi noi orizonturi, îndrăzniţi mai mult. Amazonitul este folosit pentru fortificarea inimii, mai ales după intervenţii chirurgicale sau accidente cerebrale, în tratarea afecţiunilor genitale şi ale gâtului. Înlătură durerile de cap şi migrenele.

Turcuazul aduce fericire
    Este considerat piatra fericirii în Orient. Se utilizează în tratarea afecţiunilor nasului, gâtului, plămânilor şi inimii. Are efect întăritor asupra corpului fizic, accelerează regenerarea ţesuturilor. Influenţa sa rezidă în echilibrarea tuturor centrilor energetici, a meridianelor, a corpurilor vibraţionale. De asemenea, turcoazul acţionează asupra dezvoltării conştiinţei superioare.

Topazul scade tensiunea arterială Arată că acum este momentul pentru a fi lider şi pentru a-i inspira pe ceilalţi. Este indicat să nu vă lăsaţi prinşi în capcana egoismului. Pe plan fizic scade tensiunea arterială, tratează insomnia, lipsa apetitului, astmul şi bolile de ficat.

Etapele purificării
    După ce vă alegeţi cristalul ce vi se potriveşte trebuie să mai parcurgeţi încă o etapă înainte de a-l folosi: purificarea. Dacă nu faceţi acest lucru, piatra nu va fi încărcată cu energie, iar efectele sale vor fi minime. Iată ce trebuie să faceţi: - îngropaţi-l în pământ o noapte. Astfel, cristalul va lua energia pământului. Excepţie face hematitul sau alte minerale bogate în fier, care ar putea fi afectate; - ţineţi-l în valurile mării sau în apă de izvor timp de o oră. Astfel, el va lua energia apei. Excepţie face selenitul, azuritul sau calcitul; - lăsaţi-l o noapte la lumina lunii pline şi 30 de minute ziua, la lumina soarelui. Astfel, piatra va lua energia luminii şi a căldurii naturale. Excepţie fac ametistul, cuarţul roz, celestitul albastru, citrinul, fluoritul, piatra lunii sau acvamarinul; De asemenea, rugăciunea cu piatra în mână îi conferă o încărcătură spirituală în plus. Acest ritual de purificare este bine să fie repetat cel puţin o dată pe an. Odată purificat nu mai lăsaţi pe nimeni să mai atingă acest cristal, deoarece el ia amprenta dumneavoastră energetică.