de Roxana Istudor şi Daniel Alexandrescu
Alarmat de dispariția arborilor din localitatea sa natală, conștient de efectele asupra mediului care deja se văd, un african și-a pus în minte să demareze plantarea a nu mai puțin de cinci milioane de arbori.
„I-au tăiat fără să sădească alții”
Un bărbat din sudul Senegalului și-a propus sarcina ambițioasă de a planta cinci milioane de copaci în următorii cinci ani. Adama Diémé s-a gândit la asta când s-a întors acasă, în regiunea Casamance, după câțiva ani de lucru în Europa. Revenit în locurile natale, omul a fost șocat de faptul că în satele care erau nu demult populate cu sute de copaci gigantici a mai rămas doar o mână de exemplare, și acelea răzlețe. „În unele sate, nu găsești niciun copac. I-au tăiat fără să sădească alții”, a declarat senegalezul pentru BBC. Concret, de-a lungul întinderii râului Casamance, copacii au fost doborâți pentru construirea de case. Alarmat, Diémé a decis să treacă la fapte și lucrează acum ca manager de proiect pentru o organizație nonguvernamentală spaniolă din Casamance și este, de asemenea, voluntar ca formator agricol, hotărât să schimbe totul.
„Dacă doriți un proiect bun, implicați femeile”
Fără mulți bani, dar cu o voință uimitoare, Diémé a început să strângă bani pentru a-și transforma visul în realitate. A lansat uriașa întreprindere cu 5.000 de dolari din propriul buzunar. Apoi s-a implicat în acțiuni ale comunităților din regiune, a vorbit neîncetat cu oamenii, a convins, a argumentat, a dat exemplu personal și a ajuns, în cele din urmă, la grupurile de femei, despre care știa că vor fi capabile să facă față provocării de a organiza plantarea în masă a răsadurilor. „Intri într-un sat și nu există femei, este un dezastru. Dacă mergi într-un sat cu multe femei, este paradisul - muncesc toată ziua, în fiecare zi. Dacă doriți să conduceți un proiect bun, implicați femeile”, spune Diémé.
Sunt răsădite 12 soiuri, de la palmieri și tamarind până la lămâi
Maniera de acțiune a bărbatului a dat roade. Femeile implicate în proiect au devenit fermieri la scară mică și au început să vândă produsele obținute pe piețele locale. „La început, nu știam cum să plantăm semințele și ce să facem pentru a crește recoltele. Acum nu suntem dependente de nimeni, avem un cont în bancă și nimeni nu ne poate spune ce putem sau nu putem face”, povestește una dintre femeile implicate în proiect. Pe lângă produția alimentară, fiecare comunitate decide ce arbori să planteze. Sunt răsădite în general 12 soiuri, de la palmieri și tamarind până la lămâi, în funcție de teren. În ultimii trei ani, peste 142.000 de puieți au fost îngrijiți și au prins rădăcini.
Atelier de croitorie pentru achiziţionarea de copaci
Deși pare că mai există un drum foarte lung până când senegalezul își va împlini visul, ajutoarele nu lipsesc. De pildă, partenera de proiect a lui Adama, Yolanda Pereñiguez, este croitoreasă și s-a gândit să realizeze un anumit tip de tricou, care se vinde cu 15 dolari și este realizat din pânză locală, cu imaginea unui baobab imprimată. Fiecare piesă vândută contribuie la achiziționarea a 15 puieți de copaci. „Aceste tricouri merg în toată lumea, în Europa și chiar în Canada, pentru a ajuta proiectul”, detaliază Yolanda, care contribuie la reîmpădurirea comunității sale dintr-un atelier minuscul, în care funcționează doar două mașini de cusut…