de Cătălina Tăgârță
Cine nu visează la o viață mai bună? În general, mulți asociază asta cu o condiție superioară din punct de vedere material, dar o viață mai bună înseamnă și să devii mai bun pe interior. Fiindcă, dacă nu îți crești nivelul de self-leadership poate vei obține anumite lucruri, anumite avantaje și chiar o poziție superioară la job, dar îți va fi greu să le menții. Potrivit legii pragului limitativ, activitatea sau jobul pe care îl avem nu poate depăși nivelul de leadership pe care îl avem noi înșine decât pentru perioade foarte scurte. După aceea, tendința este să revină sub limita nivelului personal de leadership. Acesta este un alt motiv pentru care este bine să ne dezvoltăm încontinuu din punct de vedere personal.
Suntem diferiți, unici
Pentru a începe să acționeze, oamenii așteaptă adesea să aibă o idee măreață, să împlinească o anumită vârstă, să câștige suficienți bani, să ajungă întâi la un anumit nivel profesional, să devină întâi cunoscuți, renumiți. Dar cum aceste lucruri întârzie de multe ori să apară, se complac în situația în care sunt și încep să uite ușor-ușor de visul lor. Renunță la a trăi o viață plină de semnificație. Și atunci, ce să fac?! Dacă și voi vă întrebați asta, răspunsul este foarte simplu: începeți să acționați din punctul și locul în care sunteți. Nu e nevoie să faceți neapărat ceva extraordinar pentru moment. John Maxwell spune: „Fă lucrurile obișnuite mai bine decât oricine altcineva și vei atinge excelența”. Cu alte cuvinte: fiți cei mai buni oameni din domeniul vostru sau la pasiunea voastră! Poate vă întrebați în continuare: „Și dacă nu reușesc?”. Ei bine, dacă nu reușiți, perseverați, nu renunțați! Important e să simțiți cum evoluați pe zi ce trece, cum deveniți mai buni decât ieri. Poate e totuși cineva acolo care poate mai mult, și e perfect în regulă să fie așa. E un singur loc numărul 1 în fiecare domeniu și nu poate fi ocupat decât de o singură persoană. Dar din fericire suntem diferiți, și unici. Așa că sigur aveți și voi ceva special, ceva doar al vostru.
Nu mai stați liniștiți în banca voastră
Adesea oamenii merg la job și așteaptă doar să mai treacă o zi, numără orele să ajungă mai repede acasă. Greșit. Presupunând că vă place ce faceți la job, la școală sau oriunde vă desfășurați activitatea în perioada asta, dați tot ce aveți mai bun din voi ca să vă autodepășiți. Poate sunteți departe acum de a fi cel mai bun, dar faceți în așa fel încât în fiecare zi să obțineți mici progrese, astfel încât într-o lună să deveniți deja o variantă mai bună a voastră, într-un an să vă puteți uita cu luneta la locul și felul în care erați în trecut și așa, ușor-ușor, veți reuși să avansați. Rețineți că: nu puteți avea un impact, indiferent de amploare, dacă stați liniștiți în banca voastră. Gândiți-vă la orice personalitate vreți, poate chiar și la o persoană cunoscută din sport, dacă doriți! Orice exemplu veți lua, analizați puțin și veți putea observa că nimeni nu a devenit cunoscut peste noapte, nimeni nu a câștigat un premiu doar stând și așteptând și pentru faptul că e „om bun”. La mijloc este vorba despre timp, dar mai ales despre efort. Nu vă așteptați să faceți lucruri ușoare și să obțineți titluri grele. Poate se întâmplă și asta, dar cu siguranță sunt excepții. Așadar, începeți prin a face lucrurile obișnuite cât puteți voi de bine. Apoi studiați diverse tehnici și oameni mai buni decât voi, vedeți ce fac ei diferit și îmbunătățiți-vă și voi! Dobândiți în permanență noi abilități și cunoștințe și practicați! Nu vă așteptați să fie ușor. Drumul spre o viață mai bună poate fi pavat cu provocări, dar arta cere sacrificii, nu?! Ca și motivație, e bine să aveți mereu în vedere asta: nu se știe niciodată când o activitate pe care voi o faceți bine în mod obișnuit, de rutină, poate fi considerată de cineva un lucru măreț.
Găsiți-vă propriul ritm
Parker Palmer, un cunoscut filozof și autor, citat de John Maxwell, scria: „Libertatea noastră reală vine din conștientizarea faptului că nu trebuie să salvăm lumea, ci să facem o diferență în bine în locul în care trăim”. Așadar, dați-vă voie să începeți călătoria din locul în care sunteți! Inspirați-vă de la cei din jur, însă străduiți-vă să vă găsiți propriul ritm și să includeți noile acțiuni în programul zilnic astfel încât acestea să vă încarce cu energie, să vă ofere satisfacție și să vă ducă spre rezultatele dorite fără să ajungeți la epuizare. Mulți începători cad în capcana imitării, încep să îi copieze pe cei pe care îi iau drept model, însă ajung să își piardă identitatea, să obosească și uneori chiar să meargă într-o direcție care nu îi reprezintă. E în regulă să ieșiți din zona de confort pentru a acționa, e normal să apară provocări cu rolul de a vă crește, de a vă ajuta să avansați. Însă fiți atenți la semnale. Între provocările care duc către misiunea și visul vostru și cele care vă pot face să o apucați pe un alt drum poate fi o linie destul de fină, uneori insesizabilă. De aceea e necesar ca, atunci când vă setați un obiectiv, să vă puneți pe traseul către el, din loc în loc, câte un rezultat intermediar, care vă poate ajuta să măsurați în orice moment unde vă aflați și vă împiedică să bâjbâiți și să deviați de la drum. Rămâneți erou în propria poveste!
Uitați de cuvântul „încerc”
Fiți atenți la ceea ce vă spuneți și, mai ales, la cuvintele pe care le folosiți! Înțeleptul Solomon spunea: „Cuvintele ucid, cuvintele dau viață; ele fie otrăvesc, fie duc la succes - tu alegi”. Așadar, dacă vreți să faceți o diferență în viața voastră e nevoie să îmbrățișați anumite cuvinte și să le respingeți pe altele. Îmi amintesc când, într-o sesiune, trainerul a spus ceva de genul: „Atunci când zici «încerc» nu ești ferm, nu ești convins că vei acționa. Când folosești cuvântul «încerc» efectiv te învârți în cerc, fiindcă nu e atât de important pentru tine dacă vei reuși sau nu”. De aceea e important să folosim cuvinte prin care efectiv ne asumăm ceea ce spunem că vom face. Spre exemplu: voi face, pot să…, doresc să… și da. Renunțați la: nu pot, nu vreau, e greu și nu!
Zilnic ceva nou sau ceva în plus
În loc să așteptați să faceți direct ceva măreț, cu care să impresionați, cum ar fi să alegeți să faceți ceva mic zi de zi, care să vă propulseze către acel ceva măreț, într-o bună zi? Cum ar fi dacă în fiecare zi v-ați gândi: care este acel lucru mărunt pe care îl pot face astăzi, dar care îmi poate aduce beneficii mai târziu? Făcând în fiecare zi ceva nou sau ceva în plus veți avansa, veți deveni din ce în ce mai buni. Mămicile cu care lucrez se plâng adesea că ai lor copii nu le ascultă, că fac tantrumuri sau că nu învață cum și-ar dori (ele). Ar vrea să îmbunătățească relația cu ei peste noapte, dacă se poate, să schimbe totul astfel încât să arate din exterior ca un tablou frumos, așa cum văd probabil la alții, însă cele mai multe ajung la concluzia - așa cum a fost și cazul meu - că nu copiii sunt cei care trebuie să se schimbe. Ci ele, mamele, trebuie să crească, să se dezvolte, să treacă la un alt nivel de conștientizare. Fiindcă cei mici sunt reflexia noastră, ei oglindesc comportamentul nostru, ajung să folosească până și cuvintele noastre. De aceea e important să conștientizăm că, devenind mai buni, nu doar că putem spera la rezultate mai bune în viitor, dar inevitabil se îmbunătățesc și relațiile cu cei din jur.