Main menu

header

922 28 1de Gheorghe Zmaranda

Vremea de afară încă ne îndeamnă să savurăm o ceșcuță cu ceai. Însă nu orice fel de ceai, ci unul care se transformă într-o operă de artă. Ceaiurile care înfloresc nu sunt atât de comune, au prețuri mai ridicate decât cele obișnuite, dar oferă un spectacol extraordinar. Splendoare într-o ceșcuţă cu ceai.

Arătau bogăția și statutul proprietarului

922 28 2În vreme ce datarea în timp a apariției ceaiului înflorit este incertă, originea lui este clară. Acesta își are originile în Provincia Yunnan din sud-estul Chinei, recunoscută și ca fiind locul de proveniență pentru mai multe tipuri diferite de ceai. Cele mai cunoscute două versiuni ale istoriei ceaiului spun că ceaiul care înflorește a fost pentru prima oară realizat în urmă cu cât câteva secole la curtea regală a Chinei sau că este realizat mult mai recent. Potrivit acestei ultime teorii, blooming tea este creația unei doamne din Fujian, China. În anii 1990, Yun Xue Tong a trebuit să găsească o soluție pentru a crește veniturile afacerii sale cu vânzarea ceaiului. Inspirată de faptul că la acea vreme cele mai apreciate ceaiuri erau cele de flori, aceasta s-a gândit că trebuie să facă ceva spectaculos, un produs tradițional, dar inovativ în același timp  și așa ar fi apărut ceaiul care înflorește. Există însă și istorici care susțin că povestea ceaiului care înflorește începe încă din secolul al X-lea la curtea regală din China. În acele timpuri, despre care se spune de fapt că ar fi marcat începutul acestei arte, ceaiurile care înfloresc erau folosite mai degrabă cu scopul de a crea un decor inedit, de a surprinde și, mai mult decât atât, erau un simbol care arătau statutul și bogăția celui care îl oferea. Arta realizării ceaiurilor le revenea artizanilor și fiecare bilă de ceai era făcută manual. Cert este că, indiferent de veridicitatea fiecărei variante, ceaiul care înflorește a schimbat istoria acestei industrii și a conferit preparării ceaiurilor, o activitate obișnuită, o notă artistică. Ceaiurile care înfloresc sunt o operă de artă. 

Se realizează artizanal

Așa cum am menționat, fiecare bilă de ceai care înflorește când este introdusă în apă este realizată artizanal, iar pentru realizarea ei se folosesc în special frunze de Camelia sinensis prinse în jurul unei flori uscate, de obicei trandafir, gălbenele sau iasomie. Ceaiul care înflorește este însă de fiecare dată o surpriză, așa că floarea care se deschide în ceainic poate fi o crizantemă, iasomie, crin, hibiscus, amarant. Totul depinde de creativitatea și măiestria artizanului și fiecare dintre aceste flori are o culoare, miros și calități estetice unice, plus că sunt un rezervor de mai multe vitamine unice, minerale și compuși de detoxifiere care stimulează imunitatea, care se adaugă la natura vindecătoare a frunzelor de ceai. Camellia Sinensis, cunoscută popular drept arborele de ceai, este originară din Asia  subcontinentul Indian. Frunzele sale de un verde lucios, cu margini zimțate sunt folosite în diferite formule pentru a obține ceaiuri sau preparate adjuvante sau terapeutice. Din arborele de ceai, această licoare se preparară în diferite moduri. Spectacolul ceaiului care înflorește durează chiar și zeci de minute, răstimp în care floarea rămâne integră. Compoziția rezultată de frunze verzi și o floare colorată poate fi admirată zeci de minute. Există posibilitatea de a păstra floarea formată în ceainic și după consumarea ceaiului dacă este luată cu grijă și pusă în apă rece. Culorile ei se vor păstra câteva zile.

Sunt deshidratate astfel încât să îşi păstreze proprietăţile terapeutice

Cu o istorie mai recentă în producerea ceaiurilor care înfloresc, Taiwan este astăzi recunoscut pentru calitatea acestor produse. Pentru a menține cât mai ridicat standardul acestei calități, frunzele folosite pentru împachetarea florilor uscate sunt foarte atent selecționate, iar în fabricile de procesare acestea sunt deshidratate astfel încât să își păstreze proprietățile terapeutice. Ceaiurile înflorite taiwaneze sunt întotdeauna pline de arome. Potrivit informațiilor Teasbay, ceea ce face aceste ceaiuri atât de speciale este modul în care sunt realizate. Fabricile de ceai folosesc mașini care pot comprima 2.000 de bucăți de ceai înflorite într-un pachet care cântărește doar 3 kilograme. Deși sună impresionant, frunzele de ceai înflorite tind să-și piardă o parte din arome după câteva luni, motiv pentru care consumatorii de ceai care cunosc secretele preparării lui păstrează ingredientele în recipiente ermetice. Potrivit aceleiași surse, „ceaiul care înflorește este mult mai ușor de păstrat și de întreținut decât alte tipuri de ceai. Frunzele sunt compactate sub formă de bilă, ceea ce înseamnă că pot fi depozitate aproape oriunde fără să apară probleme. Singurul dezavantaj al procesului este faptul că ceaiul înflorit este puțin mai scump decât alte tipuri de ceai, în mare parte din cauza costurilor de producție crescute și prețurilor mari de transport, dar și ceaiul înflorit tinde să-și piardă aromele relativ repede”.

ştiaţi că...

... în ceea ce privește prepararea, este recomandat să se folosească apă cu o temperatură între 95°C și 100°C, iar deschiderea completă a florii de ceai va avea loc între trei şi cinci minute?

... ceaiurile care înfloresc au nevoie de toată atenția artizanului pentru că un singur element atașat greșit de către acesta poate compromite deschiderea florii? Un indiciu că acesta a fost greșit realizat este că bila nu se scufundă, ci plutește, iar asta determină o deshidere imparțială sau mai puțin spectaculoasă a florii

... este ideal ca prepararea ceaiurilor care înfloresc să se facă în ceainice de sticlă sau din alte materiale transparente, astfel încât florile să poată fi văzute clar? Dintr-o bilă de ceai se pot servi mai multe porții

... bilele compacte de blooming tea se deschid ușor odată ce intră în contact cu apa caldă sau fierbinte? Frunzele își vor elibera aroma încet