de Silviu Ghering și Adrian Barna
Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” a lansat un proiect de mare interes, un nou tip de școală, Nordic Elite School, inspirat din modelul finlandez de educație. „Botezul” a avut loc pe 20 martie, dată aleasă deloc întâmplător, pentru că este „Ziua Internațională a Fericirii”. Ori țelul proiectului Nord Elite School tocmai acesta este: elevi fericiți, îndrumați și educați de dascăli fericiți pentru fericirea părinților. Ca și finlandezii, considerați de statisticile mondiale cei mai fericiți oameni din lume! Revista TAIFASURI a fost prezentă la „locul faptei” și a cules informații pentru cititorii săi direct de la cea mai autorizată sursă, doamna președintă a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”, profesor doctor Corina Dumitrescu. Atenție! Dacă aveți copii de vârstă școlară, citiți aceste pagini ca să nu ratați o oportunitate unică de a-i înscrie în cea mai modernă școală din România, Nord Elite School, doar deocamdată, cu clasele 0-8. Cel mai bine este, însă, pentru lămurirea dumneavoastră totală, să dăm cuvântul celor mai îndreptățiți oameni să vă explice beneficiile acestei școli a viitorului, în frunte cu prof. dr. Corina Dumitrescu.
„Vom avea clase cu un număr mic de elevi, maximum 20”
- Cum v-a venit, doamnă președintă, acest gând, această idee a unei școli diferite de cea existentă în România de ani și ani întregi?
- Viziunea o am cam de 30 de ani, întrucât mi-am dorit la momentul fondării Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” (n.r. - 1990) să avem un sistem educațional integrat, adică grădiniță, școală primară, gimnaziu, liceu și universitate. Am așteptat mai bine de 30 de ani ca din nou astrele să se alinieze și să pot... de fapt să putem, împreună cu o echipă remarcabilă, coordonată de domnul director de proiect Radu Szekely, să demarăm această școală, după modelul finlandez, pentru că ne interesează, în primul rând, ca elevii să aibă o stare de bine, să fie fericiți la școală, să fie respectați și iubiți de către învățători și profesori. Vom avea clase cu un număr mic de elevi, maximum 20, tocmai pentru ca învățătorul, profesorul să se poată apleca asupra fiecărui elev în parte, să-i cultive înclinațiile, talentele și să-l ajute particularizat în devenirea sa intelectual.
- Ce înseamnă, mai exact, acest model finlandez?
- Modelul finlandez înseamnă tocmai această abordare în funcție de datele personale, datele spirituale, intelectuale ale fiecărui copil în relația cu învățătorul, cu profesorul său. Nu se urmărește standardizarea, uniformizarea tuturor copiilor, nu se urmăresc neapărat rezultate care adesea s-au dovedit a fi cantitative, ci se urmărește explorarea și exploatarea acelui nestemat din spiritul și din sufletul fiecărui copil. Și este foarte important să se știe faptul că această educație nordică nu este nouă în spațiul Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”. Am avut îndrăzneala, împreună cu doamna Mihaela Geoană, acum patru ani, să înființăm Grădinița Centrul Educațional Nordic, o reușită, un succes, care ne-a dat aripi să privim mai sus, la o școală primară, la un gimnaziu, și de ce nu?, în perspectivă, și la un liceu. Învățământul superior, facultatea, universitatea o avem.
„Vrem empatie, toleranță, răbdare și dorința de a se împlini spiritual atât a elevului, cât și a învățătorului”
- Este o „minune”... sau, mai corect spus, de ce este o „minune” acest sistem finlandez de educație?
- Nu este vorba despre o minune în privința sistemului finlandez. Este vorba, însă, despre responsabilitate, despre loialitate față de școală și față de copii, despre spirit de echipă între școală și părinți, despre ambiția de a afirma personalitatea fiecărui copil și împlinirea acesteia. Și, atunci, s-a pus întrebarea: oare de ce în școlile noastre, în general, aceste lucruri nu se mai întâmplă atât de frecvent? Adică mă gândeam la acea frecvență a relației complexe, adânci elev-dascăl cu care eram obișnuiți pe vremea când am fost și noi școlari. Ce s-a întâmplat, în general, între elevi și profesori? De ce nu mai există acel parteneriat? De ce nu mai există acea sudură sufletească și spirituală între elevi și profesori? De ce nu mai există acea dragoste între elevi și profesori, decât rar sau tot mai rar? Aici cred că trebuie să fie punctul de reinventare, atât a școlilor românești, în general, cât și punctul de plecare a școlii noastre. Să existe înțelegerea între cei doi parteneri, elev și profesor, să existe empatie, toleranță, răbdare și, mai ales, să existe acea dorință continuă de a se cunoaște și de a se recunoaște între ei și de a se împlini spiritual zi de zi.
George Trifan, profesor de Informatică Radu Szekely, expert în educaţie: „Nu vrem să punem toţi copii într-un pat al lui Procust şi să-i uniformizăm“
Radu Szekely, expert în educaţie: „Nu vrem să punem toţi copii într-un pat al lui Procust şi să-i uniformizăm“
Domnul Radu Szekely este expert în educație și coordonatorul proiectului Nordic Elite School și a explicat concret cum va funcționa modelul finlandez de învățământ în cadrul Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”.
„Fiecare elev va învăța în funcție de interesele proprii, de posibilitățile proprii, de ritmul propriu de învățare”
„Nordic Elite School va funcționa după curriculum românesc, adică planurile de învăţământ şi programele şcolare existente, încât să poată permite o flexibilitate deplină elevilor, aceștia să aibă posibilitatea să se transfere dacă sunt în clase mai mari și vor să vină la noi sau vor să plece de la noi la un moment dat. Acest curriculum va fi, însă, transpus în fapte prin metode nordice, metode finlandeze. Adică o centrare reală pe elev, o individualizare a învățării, în sensul în care fiecărui elev i se va face un profil personal în funcție de care i se vor dezvolta competențele ulterior, astfel încât nu vom avea un model similar pentru toți elevii, ci fiecare va învăța în funcție de interesele proprii, de posibilitățile proprii, de ritmul propriu de învățare, astfel încât toți să atingă un nivel de competențe similar pe anumite paliere, însă fiecare să-și dezvolte cât de bine poate calitățile și să-și atingă ceea ce noi numim în pedagogie potențialul optim în zonele în care are talent și potențial de dezvoltare. Nu vrem să punem toți copii într-un pat al lui Procust și să-i uniformizăm, toți să învețe același lucru, în același mod, ci fiecare să se dezvolte cât de mult se poate pe propriile aptitudini, pe propriile talente, pe propriile competențe”.
„Școala are club de robotică, un domeniu prea puțin dezvoltat la noi”
„Modalitatea prin care vom descoperi aceste talente, la vârstele mici, este prin joacă. Fără să fie o joacă. Trebuie să-i lași pe copii să se manifeste, să vezi, atunci când le dai mai multe opțiuni încotro merg, pentru că, evident, dacă au de ales între mai multe activități, le vor alege pe acelea de care sunt interesați, în care au mai mult potențial, iar învățătorul observă preferința asta și începe să dezvolte un plan individual de învățare pornind de acolo. Și, în același timp, vedem unde copilul nu are interes, nu are talent și putem veni cu măsuri compensatorii astfel încât acele competențe să nu rămână, totuși, în urmă și să se dezvolte la un nivel necesar pentru ca elevul să poată «funcționa» independent în societate. Nu vă închipuiți că vom lăsa copilul să aleagă ceea ce învață. Însă îi vom dezvolta acele competențe spre care este foarte înclinat, iar pe celelalte le vom dezvolta cu măsuri compensatorii astfel încât să învețe tot ce cuprinde acel curriculum național. Pe lângă curriculum strict care presupune dezvoltarea celor opt competențe-cheie - comunicare în limba maternă, comunicare într-o limbă străină, matematică, științe, competențe civice, competențe artistice adunate sub denumirea de senzitivitate culturală, sănătate și educație fizică - vom avea o multitudine de activități care susțin și partea științifică, și partea artistică, în funcție de interesele fiecărui copil. Școala are cluburi de muzică, de canto, de balet, de dans, de pictură, de teatru, de șah și alte sporturi, de programare, de robotică, un domeniu prea puțin dezvoltat la noi”.
Stela Enache: „Vrem să fim foarte deschişi la dorinţele copiilor, pentru că ei sunt regii noştri!“
Stela Enache nu mai are nevoie de nicio prezentare. „Anii de liceu” și „trandafirii” regretatului său soț, complexul artist care a fost Florin Bogardo, „cântă” pentru celebra muziciană Stela Enache. De 3 ani este consilier cultural la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” și este implicată cu toată forța unei vitalități care nu se uită în... buletin în „nașterea” noului sistem de învățământ primar și gimnazial Nordic Elite School.
„Le vom da posibilitatea copiilor să facă teatru, muzică, balet, dans, pictură, tot ce ține de CULTURĂ și de ARTĂ”
Pentru că luni, 20 martie, s-au „împletit” fericit două evenimente, și anume «botezul» școlii elementare și gimnaziale Nordic Elite School și Ziua Internațională a Fericirii, ziua atât de încărcată de semnificații a culminat cu un spectacol organizat de Stela Enache, în care, au cântat și au încântat aula plină la refuz a universității, îndrăgiți artiști pe care faima îi precede: Mirabela Dauer, Cătălin Crișan, FUEGO, Simona Florescu Dichiseanu, duo Alesis cu dansatorii săi spectaculoși și, bineînțeles, Stela Enache. Toți au reușit, efectiv, să ridice spectatorii în picioare la aplauze și bisuri. Iar despre Nordic Elite School, reputata interpretă a muzicii ușoare românești adevărate, de mare valoare, ne-a specificat legătura cu domeniul său, arta. „În cadrul școlii noastre ne vom ocupa de copii în sensul în care le vom da posibilitatea să facă teatru, muzică, balet, dans, pictură, tot ce ține de CULTURĂ și de ARTĂ, cu majuscule. Și, bineînțeles, în funcție de doleanțele copiilor și părinților, vom îmbogăți această paletă extracurriculară și cu alte oferte. Vrem să fim - și o să fim! - foarte deschiși la dorințele copiilor pentru că ei sunt regii noștri. Ei dispun... noi propunem, ei dispun. Și să sperăm că vom avea copii interesați să facă nu treabă, să facă performanță. Neapărat, cred eu... pentru că și eu am avut copiii mici și am nepoți și știu cum e... în afară de școală, trebuie neapărat să faci ceva frumos... muzică, teatru, pictură... ceva care să deschidă sufletul și mintea copilului”.
„Greșeala multor părinți este să-i oblige pe copii să facă un lucru pe care cei mici nu-l vor, care nu le face plăcere”
Cât despre vârsta la care copilul este gata să absoarbă ca un burete cunoștințele, cunoașterea exterioară și de sine, să-și cultive eventuala plăcere spre pasiune, Stela Enache este fermă: „Cea mai fragedă vârstă! Începând de la 4-5 ani se poate vedea ce aptitudini are copilul și, în funcție de acestea, să-l dirijezi. Eu de pe la 4 ani știam că vreau scenă. Indiferent ce, dar scenă să fie. Eram îndrăgostită de scenă. Și am început cu balet, apoi am făcut muzică, am făcut teatru, eram legată de scenă. Și acum, de când văd prima dată un copil pe scenă îmi dau seama dacă acel copil vrea să fie pe scenă, vrea să facă muzică sau este împins de părinți să facă muzică. Văd dacă acel copil are chemare pentru muzică sau nu. Greșeala multor părinți este să-i oblige pe copii să facă un lucru pe care cei mici nu-l vor, nu le face plăcere. Ori noi trebuie să dezvoltăm aceste plăceri, dorințe, aptitudini ale lor și să scoatem din copii ce este mai bun din ei. Nu există copil care să nu aibă o aptitudine, indiferent de domeniu, desen, muzică, dans, științe, sport, orice. Și după aceea să-l dirijăm pe calea cea bună. Ca să fie extraordinar pentru el în primul rând, dar și pentru toți cei din jurul lui”.
Director Roxana Maria Gavrilă: „Ne dorim ca elevii să vină cu zâmbetul pe buze la şcoala noastră şi să plece acasă cu zâmbetul pe buze“
Roxana Maria Gavrilă, directoarea școlii Nordic Elite School, are o experiență vastă în domeniu și a explicat care sunt cele mai importante obiective pe care și-a propus să le atingă noua formă de învățământ primar și gimnazial de la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”.
„Oferim o paletă variată de activități extracurriculare, extrașcolare, de dezvoltare personală completă și complexă”
„Nordic Elite School este un proiect inovator, cu siguranță părinții vor dori să-și îndrume copii către noi, pentru că oferim o paletă variată de activități extracurriculare, extrașcolare, de dezvoltare personală completă și complexă. Suntem o școală românească, pe curriculum românesc, dar cu influențe din sistemul de educație nordic, mai exact finlandez. Finlandezii sunt considerați cei mai fericiți oameni, cel puțin din perspectiva educației. De aceea ne dorim și noi ca în școala noastră elevii să aibă o stare de bine, să vină cu zâmbetul pe buze la școală, la activitățile noastre, și să plece acasă cu zâmbetul pe buze. Punem accent pe autonomie, pe respect reciproc, promovăm valori sănătoase, tradiționale, pentru că ne-am săturat de așa-zisele valori promovate până acum în diverse sisteme. Învățarea prin descoperire este un concept pe care îl promovăm, astfel încât copilul să aibă șansa, prin forțele proprii, prin puterile proprii să-ți deschidă drumul ca să ajungă la cunoaștere. «Learning by doing» («Înveți făcând»). Formăm, dezvoltăm competențele copiilor și ne dorim ca ei să fie fericiți în școala noastră. Prima școală care promovează valorile și principiile de educație ale sistemului nordic și suntem convinși că toate facilitățile pe care le punem la dispoziția copiilor vor asigura un parcurs ascendent lin, fără șocuri și o dezvoltare armonioasă a copilului pe toate domeniile, exact așa cum spune, de altfel, și legea educației naționale, o dezvoltare armonioasă a copilului”.