de Cătălina Tăgârță
V-ați propus să fiți părinți exemplari pentru copiii voștri și să îi creșteți după metodele moderne de parenting, fără pedepse și „tratamente″ de care aveau parte cei mici în trecut. Și totuși... într-o zi v-ați trezit țipând din senin la micuți, deși nici măcar nu era vina lor. Dacă vă sună cunoscut scenariul, cu siguranță sunteți curioși să aflaţi și „de ce″ se întâmplă asta.
Aveți grijă unde puneți energie
Mai devreme sau mai târziu, în decursul vieții am întâlnit cu toții persoane care procedau într-un fel care fie nu ne plăcea nouă, fie erau criticaţi de cei din jur. Putem lua aici orice exemplu, de la consumul de țigări ori de cafea și până la pedepsirea copiilor sub o formă sau alta. Știți ce se întâmplă atunci când luăm ca punct de reper un anumit tip de comportament sau o persoană? Gândul respectiv ajunge efectiv să ne obsedeze. Nici nu mai contează dacă e vorba despre sensul pozitiv sau negativ, dar acordând energie subiectului respectiv acesta devine tot mai prezent în subconștientul nostru. Și, vrând, nevrând, adesea ne trezim comportându-ne precum persoana aceea despre care spuneam că nu ne place, că nu am vrea să devenim ca ea.
Scăpați de efectele traumelor
De-a lungul timpului am învățat că, atunci când nu vreau să mă asociez cu un lucru, o persoană sau un comportament anume cel mai bine este să uit efectiv de acesta. Cu cât vă îndârjiți mai tare să vă comparați și să scoateți în evidență ce aveți voi mai bun, cu atât aduceți în prezent și în subconștient frânturi din ceea ce nu vă place. Și, fiind atât de familiarizați cu acestea, în momentele de stres mintea nu mai știe să facă diferența între ce e bine și ce e rău, ce vă place sau nu vă place. Ea pur și simplu preia informația pe care voi ați tot rulat-o în minte, fără nu-ul din față, și acționează ca atare. Acest proces, explicat în termeni atât de simpli, are și o explicație. Și anume, în momentul în care voi ați avut parte de experiența respectivă, să zicem în copilărie, ați fost atât de afectați încât s-a produs un fel de traumă. Iar urmele acesteia vă urmăresc până în prezent, fiindcă nu ați știut de existența ei, nu ați conștientizat-o pe deplin, nu v-ați dat voie să simțiți durerea pe care v-a provocat-o și să depășiți momentul, să iertați, să vă vindecați, să vă dați voie acum să trăiți în prezent.
Fiți atenți la gânduri
Desigur că nu putem vindeca peste noapte problemele vechi de o viață, nu putem scăpa instant de convingerile limitative, însă pentru toate există un început, și ideal e ca acel început să fie chiar astăzi. Întâi de toate vă sfătuiesc să fiți atenți la gândurile voastre! În copilărie am avut parte de un eveniment mai puțin fericit. Părinții mei s-au despărțit când eu eram foarte mică. Absența tatălui natural și neînțelegerea lipsei de comunicare cu el m-a făcut să mă concentrez în mod negativ asupra lui, spunându-mi ceva de genul: „Nu vreau ca ai mei copii să sufere ca mine. Eu nu voi face copii până când...″ nici măcar nu mai contează cum terminam această frază. Important este că, din cauza gândurilor negative, a căror putere nu o conștientizam, mi-am creat niște blocaje care au condus la şapte ani de infertilitate neexplicată din punct de vedere medical. V-am dat acest exemplu ca să înțelegeți mai bine de ce este important să Nu vă concentrați asupra a ceva care nu vă aduce beneficii și de ce e necesar uneori să vă întoarceți în trecut, să vizualizați toate filmele create de mintea voastră, pentru a le repara și a vă vindeca. Rescrieți scenariul! Știți ce ajută într-o situație de acest gen? Ca să nu puneți energie pe situația care vă afectează, căutați un model în exterior și focusați-vă pe ceva pozitiv. Apoi, renunțați la vină și vinovați, fiindcă în orice situație este un plus și un minus în egală măsură, potrivit legilor universale.
Căutați tiparul pe care îl reproduceți
Așadar, pentru a rezolva în mod concret problemele cu care aveți de-a face, data viitoare când vă surprindeți răspunzând pe un ton nu tocmai plăcut colegului de lucru sau copilului gândiți-vă: ce m-a făcut să reacționez așa? De multe ori punem aceste comportamente pe seama oboselii, a stresului și ne ascundem în spatele acestor scuze. În realitate, însă, adevărul este că suntem foarte familiarizați cu acest tip de reacții. Și ar fi momentul să vă întrebați: „Când a fost ultima dată când ați mai răspuns așa cuiva?″. Și „De ce ați făcut-o, ce v-a făcut să procedați așa?″. Mergând mai în profunzime, răspundeți-vă sincer: „Cine v-a vorbit vouă pe acel ton și când?″, „Cât de mult v-a impactat acest lucru și ce sentimente ați avut în momentul respectiv în legătură cu reacția persoanei respective?″, „Cum vă simțiți acum, când vă surprindeți acționând ca cel sau cea despre care spuneați că s-a purtat greșit și pe care nu voiați să îl/o imitați niciodată?″. Dați-vă voie să conștientizați tot ce simțiți! Lăsați sentimentele să iasă la suprafață și să plece. Uneori poate să doară. Dar dacă le închideți din nou în interiorul vostru vă veți întoarce iar și iar la tiparele vechi, când veți avea de a face cu o situație similară.
Întrebați-vă „De ce fac asta?″
După ce conștientizați emoțiile și le dați voie să plece inspirați și expirați profund de câteva ori. Acum e momentul să vă promiteți că nu vă veți mai concentra asupra lor pe viitor. Ce a fost rămâne în trecut, cu plusuri și minusuri. Iar voi sunteți liberi/e să vă luați alte modele. Există în jurul vostru modele de la care să vă inspirați? Cu siguranță da. Atunci analizați modul în care se comportă alte persoane din jurul vostru în situații similare. Iar de fiecare dată când aveți, totuși, tendința să vă purtați într-un fel care vă displace respirați profund și întrebați-vă: „De ce fac asta?″. Dați-vă voie să fiți curioși. Cu siguranță există încă acolo emoții captive, pe care nu le-ați identificat încă. Și amintiți-vă că fiecare ființă este unică! În consecință, și voi sunteți unici și aveți dreptul să vă bucurați de relațiile frumoase pe care vi le doriți, fără să fiți influențați de credințe limitative și tipare comportamentale care vă displac.
Comunicarea este cheia
Desigur, nu toate au legătură cu modul în care s-au comportat alții cu noi în trecut. Ci mai degrabă au legătură cu persoana care am devenit noi în urma tuturor circumstanțelor de care am avut parte. Așadar, dacă după ce vă întrebați: „De ce?″. Și „Cine s-a mai comportat așa într-o situație similară?″ nu vă vine în minte niciun răspuns clar, cu atât mai mult e cazul să săpați după răspunsuri. Faceți din „de ce?″ cuvintele voastre favorite, în orice situație. Iată și aici un exemplu, pentru a înțelege mai ușor. Să zicem că, de fiecare dată după ce se joacă sau după ce termină de mâncat copilul nu strânge masa și nu pune jucăriile la loc. Întrebându-vă „de ce nu face ce îl rog și nu păstrează ordinea?″ poate vă vor veni în minte acele momente în care chiar voi ați fost prea obosiți să faceți asta, cel mic v-a văzut și a preluat comportamentul. În acest caz, dacă vreodată faceți excepție de la o regulă, nu uitați să îi explicați și lui de ce ați făcut o alegere sau alta într-un anumit moment, ca să știe care este regula generală. Continuând scenariul: dacă vă înfuriați că nu a strâns jucăriile și îi reproșați asta, analizați întâi în ce direcție merge supărarea voastră și cât este de justificată. Sunteți supărat/ă pe copil sau pe ceva ce nu ați făcut voi? Atunci când vine vorba despre îngrijirea copiilor, e cunoscută replica aceasta: „Mami, fii bine cu tine!″ poate ați auzit-o și voi până acum. Ei bine, aceasta este și recomandarea mea: înainte de a strica relația cu copiii sau cu oricine altcineva din jurul vostru întrebați-vă dacă nu cumva problema e chiar la voi: poate aveți așteptări greșite, poate ceva nu ați explicat cum trebuie, poate pur și simplu ar fi cazul să fiți mai blând/ă cu cei din jur și să le creați puțin spațiu.