de Silviu Ghering și Adrian Barna
Știm toți din școală (sau ar trebui să știm…) versurile de aur ale poetului nepereche Mihai Eminescu din „Călin (file de poveste)”: „De treci codrii de aramă de departe vezi albind / Și-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint”. Prea puțini știm, însă, că acești „codrii de aramă” și această „pădure de argint” nu sunt plăsmuirea geniului eminescian, ci realități palpabile și... vizitabile! Concret, în nordul țării, în județul Neamț, în apropierea Mănăstirii Agapia.
Culoarea „de foc” a frunzelor de gorun toamna le-a dat numele codrilor
Și mai exact, Codrii de Aramă sunt o arie protejată, de interes național, cu o suprafață de 7 hectare, la o altitudine de 550-650 m, în partea central-nordică a județul Neamț, în Depresiunea Neamțului, pe teritoriul comunei Agapia, între satele Filioara și Văratec. Adăpostesc peste 300 de specii de plante și arbori, cei mai bătrâni fiind gorunii seculari de peste 300-400 de ani. Codrii de Aramă au primit acest nume datorită culorii „de foc”, arămii, pe care o au toamna frunzele respectabililor goruni amintiți.
Scoarța albă a mestecenilor au „botezat” pădurea
În apropiere își trăiește tinerețea fără bătrânețe și Pădurea de Argint, tot o arie protejată, de interes național, la nord-est de satul Văratec, în imediata apropiere a drumului național DN15G, care leagă Văratec de Valea Seacă. Are o suprafață de două hectare, întinse pe terasa inferioară a râului Toplița. Pădurea de Argint își crește „vlăstarele” felurite de mesteacăn, seculare și acestea. De la culoarea albă a scoarței de mesteacăn și-a căpătat numele Pădurea de Argint. Pe vremea lui Mihai Eminescu, Codrii de Aramă și Pădurea de Argint erau ținuturi nelocuite și ocupau suprafețe mult mai întinse decât în zilele noastre.