Main menu

header

929 30 1de Irina Țolea și Claudia Mîțoi

Semnificațiile creștine din Săptămâna Patimilor sunt impresionant evocate pe marile scene din întreaga țară. În contiunuare, vă recomandăm câteva dintre evenimentele muzicale și surprizele pregătite publicului, în întâmpinarea Marii Sărbători a Învierii Domnului.

Oratoriul „Patimile după Ioan”, la Ateneul Român din București

Scene reprezentative din ultima săptămână petrecută de Iisus pe pământ, precum prinderea în Grădina Ghetsimani, judecata lui Pilat, drumul Golgotei și înmor- mântarea, sunt surprinse în Oratoriul „Patimile după Ioan”, de J.S. Bach, prezentat în cadrul Concertului vocal-simfonic susținut de Orchestra și Corul Filarmonicii „George Enescu” pe 13 aprilie, începând cu ora 19:00, la Ateneul Român din Capitală. Invitații speciali ai serii sunt Cristina Vasilache, Cezar Ouatu, Bogdan Mihai, Șerban Vasile, Răzvan Georgescu și Giovanni Serrano.

„Messa da Requiem”, mesaj muzical tulburător, la Sala Unirii din Iași

Opera Națională din Iași prezintă publicului concertul „Messa da Requiem”, de Giuseppe Verdi, o lucrare muzicală cu o puternică încărcătură spirituală, într-o interpretare de excepție. Pe scenă vor urca, alături de Corul și Orchestra Operei Naționale din Iași, condusă de maestrul Antonio Grosu, artiștii Diana Bucur, Florentina-Irina Onică, Florin Guzgă și Ivan Dikusar. Concertul are loc pe 13 aprilie, la Sala Unirii (Cinema Victoria din Iași), începând cu ora 18:30.

„L’Ascension” va răsuna la Biserica Millennium din Timișoara

Într-un eveniment muzical dedicat Sărbătorilor Pascale, la Biserica Millennium din Timișoara se reunesc pe 13 aprilie, de la ora 19:30, Orchestra Simfonică și Corul „Ion Românu” ale Filarmonicii „Banatul”, alături de reputații soliști Alina Todea, Cosmina Ivan, Iosia Balteș și Lucian Ioniță . Într-o locație cu o acustică specială, vor fi interpretate celebrul „Recviem”, al lui W.A. Mozart, dar şi „L’Ascension”, de Olivier Messiaen, o compoziție contemporană care definește impresionant ridicarea lui Iisus Hristos la Ceruri.

„Stabat Mater”, la Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău

Tot în Săptămâna Patimilor, la Sala Ateneu a Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, este programat, de la ora 18:30, „Concertul Pascal”, un eveniment muzical ce reunește partituri create de J.S. Bach, T. Albioni și G.B. Pergolesi. Acesta din urmă semnează una dintre capodoperele muzicii clasice, „Stabat Mater”, o lucrare ce reconstituie cu sensibilitate suferința și rugile Fecioarei Maria în fața supliciului fiului său, Iisus Hristos. Evenimentul se bucură de participarea unor protagoniști de excepție, precum dirijorul Jose Luis Pareja, soprana Danae Eleni și mezzosoprana Georgeta Grigore.

Concert vocal-simfonic „Lacrimosa”, la Pitești

Orchestra Simfonică a Filarmonicii din Pitești, condusă de dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea, împreună cu Corul Novis, îi invită pe melomani la Concertul vocal-simfonic „Lacrimosa”. Soliștii vor interpreta piese de inspirație sacră din creații celebre precum „Reguiem”, de W.A. Mozart, „Concertul nr.1”, de G. Musicescu, „Maessiah”, de G.F. Handel, și fragmente din Oratoriul „Ultimele șapte cuvinte ale lui Iisus”, de J. Haydn. Concertul va fi susținut pe 13 aprilie, la Centrul Multifuncțional din Pitești, începând cu ora 19:00.

„Noaptea Luminată”, concert online, în Noaptea de Înviere

Echipa Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța a pregătit spectatorilor din întreaga țară dar și din străinătate un dar special cu prilejul Sărbătorilor Pascale. În Noaptea de Înviere, pe 16 aprilie, de la ora 00:00, puteți viziona online concertul „Noapte Luminată”, un recital liric impresionant avându-i între protagoniști pe Laura Eftimie, Marius Eftimie, Doru Iftene, Elena Rotari și Silvia Simionescu. Concertul va putea fi vizionat gratuit până pe 18 aprilie (ora 18:00), accesând pagina de internet a Teatrului.

Iana Novac și trio-ul Distinto, într-un Concert Extraordinar de Paște, la Ateneul Român

Pe 23 aprilie, de la ora 19:00,  Ateneul Român din Capitală găzduiește Concertul Extraordinar de Paște susținut de Orchestra Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale, coordonată de colonelul Aurel Gheorghiță. Într-un eveniment de înaltă ținută artistică îi veți putea asculta pe soprana Iana Novac, alături de trio-ul de tenori Distinto și de invitații speciali Elena Dincă Velica, Adriana Botiglia și Corul Preoților Râmniceni, condus de preotul Codruț Dumitru Scurtu.