de Gheorghe Zmaranda

Am pornit înainte de Sărbătorile Pascale pe urmele tradiției și am descoperit în comuna Jilavele din județul Ialomița un creator popular care, de aproape 40 de ani, pune în scenă un meșteșug rar, foarte migălos. Potcovitul ouălor se practică doar în Bărăgan și este foarte posibil ca Victor Simion (foto sus) să fie ultimul meșter care face acest lucru. Prin efortul lui de a consacra acest meșteșug, comuna sa a devenit cunoscută chiar și la Bruxelles. I-am făcut o vizită, am văzut cum se potcovesc ouăle și vă împărtășesc mai departe această tehnică.

Un fierar priceput și un concurs de pețit

Potcovitul ouălor în Jilavele, Ialomița, spune meșterul Simion, a fost practicat de un singur om, un fierar foarte priceput care prinsese tainele acestui meșteșug de la un alt fierar dintr-o comună apropiată, respectiv Colilia. Tufan Gheorghe, nea Gică Folea, așa cum era cunoscut în satul Jilavele, se îndrăgostește în timpul uceniciei sale de fata fierarului, dar maestrul său, care preda mai multor învățăcei regulile potcovitului cailor, i-a spus că la finalul învățăturilor sale toți vor susține un examen în urma căruia se va stabili care este cel mai priceput fierar. Acela va fi și cel care ar putea să o curteze pe fiica lui. Viitorii fierari au primit câte o strachină cu ouă fierte, potcoave și caiele și li s-a spus că cel care va reuși să potcovească oul fără să îl spargă este într-adevăr un fierar priceput și un posibil pretendent la mâna fetei sale, dacă și ea va dori acest lucru. „Nea Gigă Folea al nostru, fiind un meseriaș bun a câștigat concursul, a potcovit oul și s-a căsătorit cu fata fierarului. El a fost singurul din Jilavele care știa cum să potcovească ouă, iar eu am văzut prima oară cum face acest lucru la o întâlnire a lui cu directorul Muzeului Județean al Agriculturii, Ciucă Răzvan. De Paști, nea Gică ne vizita să ne ureze «Sărbători fericite!» și ne dăruia câte un ou potcovit. Cel pe care l-am primit eu a fost păstrat de soția mea într-un dulap, însă după câteva zile un miros greu care plutea în cameră ne-a făcut să ne dăm seama că oul fiert primit în dar este de vină. L-am aruncat, dar am păstrat caielele și potcoava. Atunci am început să mă întreb dacă nu cumva aș putea să scot conținutul oului, să îl potcovesc și astfel să poată fi păstrat mai mult timp”.

A „încălţat” 500 de ouă

Cu ajutorul acului unei seringi de uz veterinar a dat o gaură în coaja oului, dar conținutul se golea foarte greu. Și-a dat seama că era nevoie de cel puțin două sau trei găuri prin care aerul să pătrundă și conținutul lui să fie golit mai ușor. Provocarea a continuat pentru că oul fiert era mai ușor de potcovit decât cel golit și a cărui coajă nu mai avea niciun suport. „Deși oul este fragil, iar coaja lui se poate sparge imediat, am reușit, din fericire, chiar cu primul ou pe care l-am potcovit. Am fost fericit că am reușit. Am mai văzut apoi ouă potcovite în altă parte, nu știu cum le-au lucrat, dar nu mi-au plăcut. Aveau niște suporți de fier. Eu, în schimb, le potcoveam cu caiele și potcoave. Voiam să îi fie drag celui care vede aceste ouă. De-a lungul vieții am potcovit vreo 500 de ouă”.

Meșteșugul pe care l-a deprins i-a adus un plus de apreciere și a fost chemat la multe activități culturale sau de promovare a comunei Jilavele. Trei ani consecutiv a participat la Olimpiada de creații meșteșugărești de la Dumbrava Sibiului și, împreună cu copiii pe care i-a învățat acest meșteșug, a câștigat locul I. Mai mult decât atât, el însuși a început să organizeze, în calitate de director al Muzeului Cultural Jilavele, ateliere meșteșugărești în cadrul cărora a predat și lecții de potcovit al ouălor.

„Am pregătit câțiva copii și aș vrea să cred că ceea ce fac eu acum va continua. Unul dintre elevii mei se gândea chiar să facă o asociație. Este, totuși, până la urmă vorba despre un meșteșug migălos, iar oamenii se plictisesc și atunci mă tem că este posibil ca potcovitul ouălor să se piardă”

„Am prezentat ouă potcovite și într-o expoziție la Bruxelles. Părerea mea este că lumea este curioasă, dar nu își dorește neapărat să cumpere ouă potcovite. Acest meșteșug este mai degrabă o plăcere a meșterului popular care le face, o demonstrație a propriei abilități de a face această muncă de mare delicatețe”

Tot procesul poate dura şi 50 de minute

Înainte de a începe potcovitul propriu-zis, meșterul lucrează caielele și potcoavele. Caielele sunt cuiele care prind potcoava de ou. Pentru ouăle de mici dimensiuni sunt necesare patru caiele, iar pentru ouăle mai mari, cum sunt cele de gâscă, sunt necesare șase. Acum acestea sunt din plumb, un material foarte maleabil care poate fi lucrat foarte ușor, dar odinioară se făceau din argint sau chiar din aur. Meșterul din Jilavele spune că este foarte important să fie lucrate cu atenție caielele, să nu aibă neregularități, pentru că altfel pot sparge oul. Potcoava miniaturală se realizează cu ajutorul unui ou-machetă. Apoi, dacă sunt murdare, ouăle se spală și se șterg. Inițial, cu ajutorul unor linii de creion se împarte suprafața oului în jumătate, apoi se pune potcoava și se fac niște semne. Se respectă astfel o simetrie. Cu mare atenție se dau găurile în coajă și se scoate conținutul. La finalul acestui proces se introduce în interiorul lui apă curată pentru a elimina resturile care s-ar putea altera în interiorul lui. Apoi se atașează potcoava și se fixează caielele. Aparent, doar ascultând teoria acestui proces migălos și de mare finețe, pare o chestiune de doar câteva minute, dar, de fapt, potcovirea unui ou poate dura și până la 50 de minute. Un ou de gâscă, spre exemplu, are opt găuri. Așadar, totul se face cu o delicatețe supremă pentru că orice presiune asupra cojii oului poate compromite reușita potcovitului.

„Un ou potcovit poate fi un cadou frumos, este asemeni unui bibelou și rezistă sute de ani. Nu știu, însă, cât ar putea costa un ou potcovit. Toate cele pe care le-am făcut, le-am dăruit și niciodată nu m-am gândit cât costă munca mea”