de Roxana Istudor şi Silviu Ghering
Industria turismului se pregătește pentru un nou an plin de călătorii spre toate destinațiile și cei care pleacă frecvent în sejururi în afara țării lor știu că există unele reguli nescrise ale fiecărei astfel de aventuri. De la respectarea obiceiurilor până la gestul simplu de a învăța câteva cuvinte în limba poporului care locuiește în respectiva destinație, câteva gesturi simple pot contribui major la o vacanță reușită.
Înțelegerea elementelor de bază ale societății de destinație
Fiecare industrie are propriile reguli nescrise, iar cea a călătoriilor nu este o excepție. Excursiile și vacanțele vor fi atât mai memorabile și mai semnificative cu cât, în prealabil, vă familiarizați cu unele cunoștințe de bază despre culturile pe care urmează să le vizitați. Regulile nescrise ale călătoriilor contează pentru că îi fac pe toți turiștii mai grijulii, pentru că astfel se modelează o nouă generație de călători care știu să se poarte și pentru că unele gesturi de ajutor pentru ceilalți îi fac pe călători persoane mai bune. Așadar, oriunde ați călători, este util să înțelegeți elementele de bază ale acelei societăți. De pildă, este bine să știți că în Germania, cel mai frecvent salut între două persoane care se cunosc este o strângere de mână cu contact vizual direct.
Învățați câteva cuvinte în limba ţării respective
De fiecare dată când călătoriți în străinătate vă veți face un serviciu dacă veți învăța măcar puțin din limba locală. „Bună ziua” și „mulțumesc” în limba locului în care ajungeți ca turist arată respectul pentru cultura națiunii gazdă și vor fi apreciate ca atare chiar dacă nu aveți accentul potrivit. Acest lucru este vizibil mai ales în zonele rurale și în magazinele mai mici. Dacă mai faceți și o glumă vizavi de faptul că aveți o pronunție dificilă și rugați localnicii să vă ajute, efectul va fi o bună dispoziție generală și veți obține ajutorul solicitat. În același timp, este indicat să ajutați întotdeauna un alt călător dacă nu poate vorbi limba locală și dorește să fie sprijinit. Pe de altă parte, important este și ceea ce este bine să nu spuneți - frazele nefericite despre stupefiante sau arme vă pot trimite direct în arest.
Atenție la bacșiș!
Practica bacșișului variază foarte mult în diverse locuri ale lumii - în SUA se ridică la 15% până la 20% din factură, dar este descurajat în Japonia. În unele locuri, totul este inclus în prețul final, iar în alte părți se lasă bacșiș doar anumitor membri ai personalului. Așadar, câteva informații prelimnare din surse de încredere vă vor ajuta să respectați regulile bacșișului din țara pe care o vizitați. O altă regulă nescrisă în călătorie este ajutorul concret cu telefonul mobil. De pildă, este recomandat să permiteți celor cu care călătoriți să vă folosească telefonul dacă aveți un SIM local. În același timp, nu ezitați să împrumutați încărcătorul unui alt coleg de călătorie, dacă vă cere - gestul conferă un sentiment bun și este de mare folos.
Asociați-vă cu ceilalți companioni, pentru a reduce costurile
Dintre regulile nescrise în timpul călătoriilor în străinătate se remarcă și cea care spune că este bine să ajutați turiștii nou-sosiți să-și găsească direcțiile dorite dacă sunteți deja în acel loc de ceva vreme. În fond, dacă sunteți pasionat de călătorii peste hotare, s-ar putea să vă aflați într-o zi în postura de a sosi într-un loc complet nou și un astfel de ajutor este mai mult decât binevenit. De asemenea, asociați-vă cu ceilalți companioni de călătorie pentru a reduce costurile și pentru a vă face noi prieteni. Acest lucru este util mai ales atunci când trebuie să angajați un ghid sau să rezervați o excursie într-un loc îndepărtat.
Încercați felurile culinare tradiționale
Unul dintre cele mai inspirate gesturi pe care le puteți face atunci când sunteți în călătorie în străinătate este să țineți cont de obiceiurile locale atunci când luați masa - ar trebui să folosiți bețișoare în China sau să mâncați cu degetele dacă sunteți în Maroc. Pe de altă parte, dacă puteți, încercați mâncăruri tradiționale, ca o modalitate de a pătrunde în profunzimea oricărei culturi locale. De asemenea, dacă luați masa la o gazdă, o regulă nescrisă afirmă că este foarte potrivit să-i cumpărați un cadou simbolic. Prin acest gest, nu numai că vă veți arăta aprecierea, dar veți „sparge gheața”, pentru că întâlnirile cu persoane străine pot fi incomode la început.
Îmbrăcămintea arată respectul pentru cultura locului
Una dintre cele mai importante reguli nescrise, care face parte din tabloul general al felului în care vă afișați ca turist, este îmbrăcămintea. Și aici poate intra în calcul o cât de sumară documentare prealabilă despre obiceiurile locurilor în care urmează să călătoriți, întrucât în ecuație intră nu doar tradițiile locale, ci și vremea. De exemplu, multe locuri religioase au reguli stricte în ceea ce privește îmbrăcămintea, iar turiștii trebuie să se conformeze. În foarte multe cazuri, vizitele la temple, biserici și moschei vor necesita acoperirea capului, umerilor și a genunchilor, așa că puteți împacheta un pulovăr ușor sau un șal, pentru a vă acoperi înainte de a intra. Templele din Asia vă pot cere, de asemenea, să vă scoateți pantofii cât stați în incintă. Ca regulă generală, chiar dacă itinerariul nu include spații cu încărcătură religioasă, este potrivit ca prin felul în care vă îmbrăcați să vă arătați respectul pentru cultura locală.
Documentare prealabilă pentru fotografiere
Ușurința de a realiza imagini de înaltă calitate ale destinațiilor în care ajungeți a făcut ca mulți călători să nu știe când și unde să se oprească. Aici intră în calcul regulile nescrise ale fotografierii în călătorie, care implică din nou o documentare anterioară (în Japonia, de exemplu, fotografierea în interiorul templelor este interzisă, iar în unele culturi există credința că obiectivul de fotografiat captează sufletul, așa că trebuie să cereți permisiunea de a fotografia oamenii). Mai mult, în locațiile cu trafic mai puțin reglementat, oprirea pe drum pentru câteva fotografii rapide poate fi extrem de periculoasă.
Profil discret, carduri de rezervă
O regulă nescrisă foarte importantă a călătoriei peste hotare este modestia. Este întotdeauna mai sigur să nu vă etalați obiectele de valoare, ca să nu deveniți o țintă ușoară pentru hoți. Este întotdeauna recomandabil să păstrați un profil discret, mai ales în cazul în care călătoriți singur. Pe de altă parte, este indicat să aveți întotdeauna mai multe carduri și de diverse tipuri. Se poate întâmpla ca unul dintre acestea să fie respins și este bine să aveți rezerve. Totodată, o altă regulă nescrisă în călătorie este negocierea, mai ales în piețele mari, în aer liber și la tarabele stradale din Asia, America de Sud și Centrală. S-ar putea ca tocmeala să fie uneori mai energică și nu toate magazinele o practică, dar în unele părți ale lumii, aceasta este un „must”, așa că este recomandat să vă informați referitor la aceste obiceiuri înainte de a pleca.