de Traian Mihai
Pe Benone Sinulescu îl ştie şi îl apreciază toată lumea, de aproape 70 de ani. Motivul? Artistul - de la a cărui naştere se împlinesc, la 24 mai, 86 de ani - rămâne un reprezentant de frunte al folclorului românesc, numele său identificându-se nu doar cu veselia, cu voia bună pe care le-a transmis mereu prin cântec, ci şi cu profesionalismul, prin care a ţinut mereu capul de afiş al atâtor sute de concerte, cu modestia şi sinceritatea, cu felul în care şi-a păstrat verticalitatea într-o lume, nu doar artistică, în care mulţi făceau compromisuri. El a ales să rămână acelaşi om vesel, pus mereu pe glume şi acelaşi artist. Uneori a făcut doar mici schimbări de stil muzical sau de imagine, cu scopul de a transmite dragostea pentru folclor şi generaţiilor tinere. „Am vrut să aduc hora în discoteci”, spunea Benone Sinulescu. Şi chiar a reuşit, cu succes, atunci când a abordat stilul numit etno-dance şi a început să apară alături de trupe care cântau acest gen muzical. Astfel, a devenit iubit şi de tineri, care îl strigau „nea Beni”.
Copil năbădăios, a scăpat cu viaţă din... „Roata morii”!
Benone Sinulescu a venit pe această lume la 24 mai 1937, în localitatea Siriu din judeţul Buzău. Tatăl său avea o voce deosebită, deci a moştenit din familie talentul muzical. Era un copil vesel, prietenos şi cu gândul la tot felul de şotii. Şi-a petrecut anii copilăriei în satul natal, unde a descoperit că îi place muzica şi a simţit prima oară nevoia de... public atunci când cânta. Aşa că, pentru a fi văzut mai bine şi auzit de cât mai multă lume, se urca într-un copac înalt, cât mai sus, şi începea să cânte melodii pe care le auzea la difuzorul din casă. Îi plăcea să cânte şi în corul bisericii, pentru că acolo putea fi ascultat şi văzut de toţi oamenii din sat care veneau la slujbe. După ce a terminat şcoala elementară din Siriu, tânărul Benone a devenit solistul şcolii din Pleşcoi şi dirijorul corului. În acelaşi timp, asculta marii artişti de muzică populară şi le învăţa cântecele, astfel încât la vârsta de 12-13 ani, Benone cunoştea melodii din repertoriul artistelor Ioana Radu, Maria Tănase, Maria Lătăreţu. Uneori, îi plăcea să „inventeze” cântece. Ba chiar se amuza adăugând alte texte unor melodii cunoscute, pentru a ieşi din încurcătură când uita textul sau... nu-l ştia! „Pe la toate şcolile prin care am trecut am lăsat urme că aş putea deveni un viitor cântăreţ. Eu tot timpul cântam, când întâlneam un prieten, îi spuneam că am învăţat un cântec nou. «Hai să vă cânt», spuneam şi toţi veneau în jurul meu şi mă ascultau”, îşi amintea artistul, adăugând că a avut „o copilărie extraordinară, plină de năzdrăvănii”. Dintr-o astfel de năzdrăvănie a scăpat cu viaţă ca prin urechile acului: s-a urcat într-un pom care era deasupra unui iaz şi a căzut în apă, chiar lângă o moară, dar l-a salvat mama lui. „Am avut peripeţii de-a lungul vieţii. Bunicul avea o moară şi un iaz. Eu m-am suit într-un vişin, care avea crengile peste apa aia. Am căzut pur şi simplu în apă şi dacă nu era mama acolo, să mă prindă de cămeşă şi să mă tragă înapoi, mă lua roata aia de la moară şi probabil nu mai apucam ziua de azi. Şi când a aflat tata, m-a bătut de mi-a făcut fundul zebră. Ţin minte asta cât oi trăi. Atunci am luat bătaie de la tata prima şi singura dată”, mărturisea Benone. Întâmplător sau nu, mulţi ani mai târziu, Benone lansa o melodie numită „Roata vieţii”, care a devenit unul dintre marile sale succese. Ajuns la Buzău, unde urma cursurile Şcolii Medii Tehnice, uneori dădea o fugă şi cânta la staţia de amplificare a oraşului. După absolvirea şcolii, şi-a făcut curaj şi a mers să dea concurs de admitere la Şcoala Specială de Muzică din Bucureşti. Faptul că nu a reuşit din prima încercare nu l-a descurajat, dimpotrivă. A învăţat mai multe cântece şi a dat din nou examen, fiind admis la clasa profesoarei de canto Elisabeta Moldoveanu.
„Am cântat cu Maria Tănase. Tremurau chiloţii pe mine”
Avea 18 ani când a înregistrat la radio primele cântece - „În munţii Buzăului”, „Străina mamei, străină”, „La Lenuţa sub cerdac”. Vocea lui şi prezenţa agreabilă, mereu zâmbitor pe scenă, l-au făcut să fie invitat, după doi ani, în ansamblul „Ciocârlia”, împreună cu care a început să participe la diferite concerte în ţară şi în străinătate, în faţa a zeci de mii de oameni, pe stadioane pline şi în săli arhipline. Benone era aşteptat de public cu mult drag, pentru că aducea bucurie prin cântecul lui. „Începuturile mele au fost la Braşov, în 1958. Am stat acolo un an şi jumătate. Apoi, am fost invitat la un mare spectacol, la inaugurarea Sălii Palatului, în 1960. Atunci eram tânăr. Şi cu păr!”, glumea artistul. „A fost o explozie când m-am lansat, pentru că eu am venit cu un stil personal. Şi pentru că la vârsta aceea aveam vocea în schimbare, lumea se întreba dacă sunt fată sau băiat”, mai spunea el. Astfel, cariera de artist a lui Benone a cunoscut o ascensiune rapidă. A obţinut un... angajament (n.r. - la acea vreme nu se numeau contracte) în orchestra „Barbu Lăutaru” a Filarmonicii de Stat „George Enescu”, perioadă în care a fost coleg de scenă cu artişti precum Maria Lătăreţu, Maria Tănase, Ioana Radu, Lucreţia Ciobanu, Ion Cristoreanu, Maria Ciobanu, Irina Loghin şi mulţi alţii. „Am cântat alături de Maria Tănase şi am avut mari emoţii. Recunosc că tremurau chiloţii pe mine. Orchestra, sub bagheta lui Ionuţ Budişteanu, a numărat aproape 300 de oameni, a fost ceva fabulos”, povestea Benone Sinulescu.
A fost cântăreţul preferat al familiei Ceauşescu
„Nea Beni” - aşa cum îi spuneau colegii artişti mai tineri - mărturisea că era unul dintre artiştii preferaţi ai familiei Ceauşescu. El spunea că melodia preferată a lui Ceauşescu era „Radu mamii”. „Trebuie să fiu sincer, sunt singurul cântăreţ care nu a lipsit de la nicio recepţie, de la nicio aniversare a lui Ceauşescu. De fiecare dată, Ceauşescu voia să îi cânt «Radu mamii», deşi eu mereu mă pregăteam cu alt repertoriu. Înainte de ziua lui, repetam câte o lună. Îi mai plăcea şi «Căsuţa cu pridvor». Aceste melodii trebuia să le cânt obligatoriu”, spunea Benone.
„Trebuie să-i convingem pe tineri să vină spre folclor, de acolo ne tragem“
Benone Sinulescu a fost primul interpret de muzică populară care a „spart gheaţa” cântând melodii din folclorul nostru altfel - în genul etno-dance (un stil de muzică dance cu influenţe folclorice). Acest gen muzical a apărut în Europa de Est la finalul anilor ’90, fiind caracterizat printr-o „stilizare” a folclorului, chiar dacă se păstrau linia melodică şi o parte dintre versurile originale ale cântecelor. Alteori, acest gen muzical lansa cântece noi, cu versuri noi, dar păstrând o linie melodică de folclor, căreia i se adăugau nişte efecte sonore în stilul dance. Astfel, în 1999, nea Beni a început poate cea mai interesantă şi inedită colaborare muzicală din cariera sa - aceea cu trupa Ro-Mania. Împreună, au avut un mare succes prin reorchestrarea unor melodii ca „Radu mamii”, „Crâşmăriţă din Buzău”, „Dulce-i vinul”, „Lasă-mă să beau”, „Hai să ciocnim, paharul plin” şi altele. Benone a colaborat apoi şi cu alte trupe etno-dance - K1, Etno, Double D, Ho-ra. La acea vreme se spunea că stilul etno-dance „aduce hora în discoteci”. „Am apelat la cântecele de petrecere şi am reuşit să le aduc la un alt nivel. Creaţiile mele au prins foarte bine. Am luat două discuri de aur şi unul de platină cu Ro-Mania. I-am întâlnit (n.r. - pe membrii trupei Ro-Mania) într-un studio, în Bucureşti, unde ei lucrau la un album. M-au rugat atunci să cânt cu ei «Radu mamii». Aşa s-au legat prietenia şi colaborarea cu ei, care au durat câţiva ani buni”, declara Benone Sinulescu. Colaborarea sa cu genul etno-dance s-a materializat prin lansarea unor albume foarte bine vândute: „Roata vieţii” (2002) - pentru care Benone a primit „Discul de Aur” şi a devenit primul cântăreţ de muzică populară al cărui videoclip a fost difuzat pe postul MTV sau „Bennymania” (2003) - primind premiul Ministerului Culturii pentru întreaga activitate.
A dat foc perucilor care îi ascundeau chelia
Odată cu începerea colaborării lui Benone cu muzica etno-dance, s-a impus şi o schimbare de imagine a artistului. Aborda alt gen muzical, deci era nevoie de alt... „look”. Nea Beni a renunţat la celebra perucă pe care o purtase până atunci, arătând publicului o nouă imagine - capul complet ras! Această nouă imagine a artistului a fost foarte bine primită de admiratorii săi, mai ales de publicul tânăr - era o imagine mai... sportivă, care se „asorta” cu stilul său vesel, exuberant. Artistul mărturisea că ani la rând a avut mari complexe legate de faptul că îşi pierdea părul - începând la scurt timp după ce împlinise 35 de ani. A „mascat”, câţiva ani, acest lucru, purtând perucă. „A început să-mi cadă părul pe la 35 de ani şi am mers cu Gheorghe Zamfir - că şi el începuse să chelească - la cel mai mare doctor dermatolog. Ne-a zis că ne cade părul de la surmenaj şi ne-a dat un tratament, o soluţie cu care să ne ungem pe cap. Am plecat apoi cu Zamfir (n.r. - într-un turneu) la Paris. El şi-a luat soluţia şi se tot ungea cu ea. Eu, nu. Lui i-a mai rămas păr, mie deloc!”, spunea Benone. El adăuga că soţia sa, Elena, l-a convins să renunţe la perucă, spunându-i: „Beni, nu ai gropi în cap, mulţi bărbaţi au chelie”. După ce a renunţat la apariţiile în public purtând perucă, le-a dat foc acestora (pentru că avea mai multe). A mai păstrat două-trei, în casa părintească de la Siriu, ca să-aducă aminte „cât de trăsnit” era, mărturisea Benone.
Pasionat de flori, animale, artă, gastronomie
Pe lângă muzică, Benone Sinulescu a iubit întotdeauna florile şi animalele. El spunea că îi plac florile „cu miros înnebunitor: mărgăritarul, crinii, florile exotice, orhideele şi trandafirii”, dar şi câinii şi porumbeii. De asemenea, îi plăcea să urmărească filme de tip western („filmele cu cowboy” - cum le numea el), dar şi filme istorice sau de acţiune. Iubea şi literatura, fiind admirator al clasicilor români, dar şi al scriitorilor ruşi. Pe de altă parte, adora colecţiile de artă şi muzica de operă, ascultând cu plăcere Maria Callas, Renata Tebaldi, Luciano Pavarotti, Liliana Ciobanu, Angela Gheorghiu, Ileana Cotrubaş. Puţină lume ştie că Benone intra destul de des în bucătărie ca să gătească. Însă pregătea doar mâncăruri care îi plăceau - ciorbă de lobodă, mâncare de urzici, sarmale în foi de viţă.
Activ artistic până la 80 de ani
Pentru nea Beni, cea mai mare bucurie era să cânte, să fie pe scenă. În 2012, când a sărbătorit 55 de ani de carieră, el spunea: „Nici nu ştiu cum au trecut. Au fost ani superbi, nu mulţi dintre confraţii mei se pot mândri că au cântat alături de marii monştri sacri ai muzicii româneşti: Maria Tănase, Maria Lătăreţu, Ion Luican, Ioana Radu, Mia Braia. Eu am făcut asta, am scos imediat capul printre ei şi am ajuns cunoscut. Iar acum mă văd în continuare tânăr şi ferice, de parcă nici n-au trecut atâţia ani. Dar şi acum sunt fericit, fiecare parte a vieţii are farmecul ei”. La împlinirea a 80 de ani, Benone Sinulescu spunea: „Mă bucur că la vârsta mea mai cârâi. E realmente o bucurie. La o aşa vârstă se întâmplă să mai scârţâi. Dar eu sunt al naibii, ştiu”. Un an mai târziu, în 2018, el anunţa că pregăteşte unul dintre cele mai mari proiecte ale carierei sale - un album pe care să se afle cele mai cunoscute piese ale sale, cu acompaniament simfonic. „Am un proiect mare. Dacă mă ţine Dumnezeu sănătos şi rezolv şi asta, pe urmă pot să mor. O să am un program absolut special, toate şlagărele mele să fie cu acompaniament simfonic. «Radu mamii» este deja orchestrat, dar trebuie să am pe acel album vreo 14-15 piese”, spunea Benone Sinulescu.
„Venea câte unul la mine şi spunea că e fiul meu. Mă uitam la el, dar vedeam că nu semănam”
Benone Sinulescu s-a căsătorit după ce a împlinit 40 de ani, deşi era asaltat de admiratoare. Unele chiar îl cereau în căsătorie. „Fetele veneau pur şi simplu la spectacole şi mă cereau de bărbat. Mai târziu, mă trezeam la concerte cu mulţi tineri. Venea câte unul şi spunea că e fiul meu. Odată, la Iaşi, a venit un băiat şi a spus: «Mi-a zis mama că sunteţi tatăl meu». Mă uitam la el, dar vedeam că nu semănam. Altădată, la Timişoara, am păţit la fel”, povestea artistul. Benone şi soţia lui, Elena, s-au cunoscut în 1980, în casa artistei Ileana Sărăroiu. Un an mai târziu, Benone şi-a dat seama că Elena este femeia alături de care vrea să fie toată viaţa. „Ne-am luat în 1981. Responsabilă de relaţia noastră este regretata Ileana Sărăroiu, noi ne-am cunoscut în casa ei. Mi-am dat seama că Elena este femeia potrivită să stea lângă mine, o ardeleancă gospodină şi aprigă. Ne înţelegem bine, ne iubim, ne tachinăm, dar am mare încredere în ea, pentru că soţia mea este cel mai bun critic al meu. Ţin cont de tot ce îmi spune! Dacă ar fi să o iau de la capăt, tot pe ea aş alege-o!”, mărturisea Benone Sinulescu, adăugând că soţia sa este omul care l-a completat din toate punctele de vedere. Cei doi soţi şi-au dorit să aibă copii, dar această dorinţă a lor nu s-a îndeplinit. „Ne-am dorit foarte mult să devenim părinţi, însă viaţa nu a fost atât de darnică, pe acest plan, cu noi. Am avut parte de tot ce ne-am dorit, însă, din nefericire, soţia mea nu a putut ţine niciuna dintre sarcini. Mama mea, care aştepta şi ea nepoţi - eu fiind unicul ei copil - ne-a consolat: «Mamă, nu se poate să le ai pe toate, când Dumnezeu îţi dă ceva, îţi ia altceva»”, mărturisea artistul. El mai spunea că şi-ar fi dorit să o cunoască pe Elena mai devreme, pentru că „patru decenii de căsnicie sunt prea puţin atunci când iubeşti prea mult. „Aş fi vrut să îmi găsesc «jumătatea», pe soţia mea, Elena, mai devreme. Aş fi vrut să petrecem mai mult timp împreună pentru că ne iubim şi acum ca la început”. Întrebat care este secretul unei căsnicii atât de trainice, Benone a spus: „Ştiu că există o zicală în popor: «Sacul şi-a găsit peticul». Eu am fost sacul, iar soţia mea, peticul. Ne iubim ca doi tinerei, ne respectăm şi ţinem tare mult unul la altul”.
Festivalul „Benone Sinulescu”
Benone Sinulescu a participat la foarte multe concerte şi festivaluri. Din respect pentru activitatea sa îndelungată şi de mare succes, autorităţile municipiului Buzău i-au „dăruit” artistului un festival numit „Benone Sinulescu”, al cărui scop era acela de a descoperi noi talente muzicale şi care s-a bucurat, de la prima ediţie, de participarea unor tineri artişti din ţară şi de peste hotare. Astfel, nea Beni devenea singurul artist în viaţă care a avut parte de un festival al său. „Trebuie să-i convingem pe copii şi pe tineri să vină spre folclor, pentru că de acolo ne tragem. Cei mai mari cântăreţi români au fost de muzică populară. Am avut o Maria Tănase, nu uitaţi! De asemenea, Gheorghe Zamfir, marele artist al tuturor timpurilor, tot cu folclor a ajuns departe”, declara Benone Sinulescu.
„Trece timpul ca nebunul şi mă trec şi eu”
Retras din viaţa artistică, Benone Sinulescu s-a mutat la ţară, în comuna Bârzava, din judeţul Arad, unde avea o casă cu grădină, moştenită de soţia lui. Artistul spunea că viaţa lui este mult mai liniştită departe de oraş şi că îi face plăcere să-şi ocupe timpul cu treburile din gospodărie împreună cu soţia lui. „Îmi place să mai stau şi la ţară, că m-am săturat de oraş. Am mai multe case. Îmi place mai mult la Bârzava, în judeţul Arad, unde aerul este mai respirabil şi ne simţim bine. Am ales să stăm aici pentru că avem o grădină mare, cu mulţi pomi fructiferi, avem de toate. Am stat în Bucureşti până recent, dar m-am săturat de gălăgia aia. Apartamentul din Bucureşti este lângă Casa Poporului, unde mereu sunt evenimente şi hărmălaie”, explica artistul. În Bârzava, la poalele Munţilor Zărand, nea Beni se putea ocupa, cu pasiune, de treburile gospodăreşti - curte, grădină. „Mi-a plăcut de mic grădinăritul. Tata îmi zicea «micul agronom». Acum sunt «balşoi agronom». Am nişte legume uriaşe. Am avut o tonă de roşii. Am avut şi o roşie care cântărea 1,4 kilograme. Soţia mea este inginer chimist, în chimie alimentară. Nu mi-o imaginam atât de pricepută în toate”, povestea el.
Testamentul şi finalul vieţii artistului
Benone şi Elena Sinulescu s-au gândit din 2014 să lase totul în regulă pentru momentul când unul dintre ei va pleca de pe această lume, astfel încât şi-au redactat la notariat testamentele, care aveau o clauză de reciprocitate, în sensul că fiecare îi lăsa moştenire celuilalt ceea ce deţinea. Câţiva ani mai târziu, Elena Sinulescu spunea că Benone avea unele probleme cardiace, pentru care i s-a recomandat un tratament medicamentos. În vara anului 2021, artistul a avut o perioadă mai dificilă, dar se recuperase. „Însă în toamnă a apărut o pneumonie de aspiraţie care i-a pus capac”, mărturisea Elena Sinulescu. „Am vrut discreţie totală, pentru că el nu a vrut să îşi expună public decât actul artistic, nu starea de sănătate specifică vârstei. În momentul în care i-am spus că o să chem salvarea, a zis că refuză categoric. Am fost nevoită să apelez la o clinică privată, să vină o salvare fără girofar, ca să nu se afle. I-am respectat dorinţa, nimic mai mult”, spunea Elena Sinulescu. Ea a precizat că artistul, contrar celor scrise de unele publicaţii, la acea vreme, „nu a fost găsit inconştient, ci a căzut şi nu a dorit să fie internat”. Cu toate că medicii au făcut tot ceea ce le-a stat în putinţă pentru a-l salva, nea Beni a plecat spre cer, în data de 18 noiembrie 2021. Trei zile mai târziu, Benone Sinulescu a fost înmormântat cu onoruri militare, în prezenţa a sute de oameni, la Cimitirul „Eternitatea” din Arad. La două luni după moartea lui Benone, soţia Elena spunea: „E foarte greu fără Benone al meu. Ce pot face însă?! În fiecare moment al zilei sau al nopţii gândul meu zboară spre zilele în care eram împreună”, mărturisea ea, adăugând: „Ne-am împăcat foarte bine. Am rezistat împreună 40 ani, pe care i-am împlinit chiar pe 17 noiembrie, iar el a plecat a doua zi. A vrut să fie o sumă rotundă, probabil”.
Cântecele lui Beni
Pe parcursul unei cariere muzicale de aproape 70 de ani, artistul şi-a încântat publicul cu sute de melodii. Pe unele le-a cântat singur, pe altele le-a interpretat împreună cu alţi artişti. Melodia cea mai cunoscută este „Radu mamii”, care se identifică, probabil, cu numele artistului. Pe lângă aceasta, din repertoriul lui Benone Sinulescu fac parte şi cântece precum: „Mână caii vizitiu”, „Crâşmăriţă din Buzău”, „La o margine de sat”, „Mândro, bătu-te-ar focu’”!, „Un bujor şi-o garofiţă”, „Roata vieţii”, „Măi Buzău, râu înspumat”, „Mult mi-e dragă primăvara”, „În gară, la Leordeni”, „La căsuţa cu pridvor”, „Cât e Siriul de mare”, „Viaţă, viaţă, drum cotit”, „Văzui tinereţa mea”, „La Lenuţa sub cerdac”, „În livadă printre meri”, „Mândra mea cu ochi frumoşi”, „Hai, căluţul meu”, „Scrisoare de la mama”, „Cine bate seara la fereastra mea”, „Zarzărică, zarzărea”, „Hai bordei” şi multe altele.
Duet cu Irina Loghin
O perioadă de mare succes a fost aceea în care Benone a creat, împreună cu Irina Loghin, un celebru duet folcloric. Cei doi au realizat multe „dialoguri muzicale”, care i-au adus în atenţia publicului prin melodii ca „Azi e nor, mâine-i senin”, „Cine bate seara la fereastra mea”, „Dă-mi, mândruţo, gura ta” şi altele. Ideea creării unui duet cu Irina Loghin a apărut în perioada în care amândoi cântau cu orchestra „Barbu Lăutaru”. Ei au fost primii artişti care au abordat „dialogul” în folclorul românesc. Vocile lor se potriveau şi se completau, iar duetul s-a bucurat imediat de simpatia publicului. A existat şi un moment în care publicul percepea altfel imaginea celor doi cântând împreună, gândind că Benone şi Irina ar forma un cuplu în viaţa reală. Ambii artişti au negat aceste zvonuri, afirmând că i-a legat o relaţie strict profesională, care apoi s-a transformat într-o frumoasă prietenie. „Irina vine din aceeaşi zonă folclorică a Carpaţilor de Curbură ca şi mine. Am cântat la Ateneul Român cu ea şi am avut un succes imens. Am trăit amândoi o poveste artistică. Doar melodiile noastre au fost de dragoste”, mărturisea Benone Sinulescu. Deşi ani la rând au urcat de sute de ori împreună pe scenă ori au înregistrat sau au filmat pentru zeci de emisiuni radio şi de televiziune, după ce s-a încheiat colaborarea lor artistică, ei nu au mai reuşit să se vadă atât de des, doar uneori se mai întâlneau la diferite concerte.
De unde până unde... Benone?
Prenumele artistului are o poveste. Sau e inspirat de o poveste pe care mama lui a citit-o când era însărcinată şi astfel a hotărât ce nume îi va pune viitorului copil. „Cum am devenit Benone? Mama mea, fiind ţărancă, în timp ce era gravidă, avea o surată. Adică exista un fel de... frăţie între femei - iar ele se numeau surate. Şi surata mamei era gravidă, şi mama. În acea vreme, ele citeau o carte, «Genoveva de Brabant» (n.r. - o poveste scrisă de Charles Perrault). Era o povestioară, am citit-o şi eu când eram mic, din curiozitate, să ştiu de unde mi se trage numele. Această Genoveva născuse un copil, un băiat pe care îl chema Benoni - în limba italiană ar însemna „Fiul durerii” - şi care a trăit în pădure, printre animale, printre căprioare. Citind această carte, mamei i-a plăcut atât de mult, încât a zis că, dacă naşte băiat, o să-i pună numele Benoni, iar dacă naşte fată, o să-i pună numele Genoveva. Şi mama a născut băiat. Deci Benoni. Între timp, Benoni a devenit Benone”, explica artistul.
„M-am trezit cu Nadia la uşă, spunea că îi e dor de mama ei“
La un moment dat au apărut unele zvonuri legate de Benone Sinulescu şi Nadia Comăneci, care l-ar fi vizitat acasă. Artistul a explicat clar ce s-a întâmplat atunci. „Nadia era într-un cantonament la Bucureşti, urma să plece a doua zi în America. Ea nu cunoştea pe nimeni în Bucureşti, decât pe mine şi pe Irina Loghin. În acea seară, Nadia a venit la mine acasă. A fugit din cantonament, a căutat-o pe Irina şi nu a dat de ea, apoi m-a căutat pe mine. Toată lumea era în alertă: dispăruse Nadia Comăneci! Şi apare Nadia, m-am trezit cu ea la uşă. Mi-a spus că îi e dor de mama ei şi venise să-mi ceară bani de tren să meargă la Oneşti. I-am explicat că e o ocazie unică pentru ea să meargă în SUA, să ne reprezinte ţara. Am convins-o să plece. Am primit atunci un telefon: «Tovarăşe Benone, Nadia e cumva la dumneavoastră? A, ne-am liniştit», au spus (n.r. - după ce Benone le-a confirmat că marea gimnastă era la el acasă). Au venit reprezentanţii autorităţilor de la acea vreme şi Nadia a fost lămurită să plece în SUA, unde a fost primită cu onoruri”, povestea Benone Sinulescu.
Paul Surugiu - FUEGO: „Nea Beni a girat pentru mine“
Artistul şi realizatorul de emisiuni de televiziune Paul Surugiu - cunoscut publicului şi sub numele FUEGO - are amintiri dragi legate de Benone Sinulescu, deoarece la vremea când Paul era la începutul carierei, nea Beni i-a întins acea mână de ajutor de care avea nevoie. „L-am iubit şi-l iubesc nespus pe nea Beni, el fiind omul care m-a ajutat la început de drum! Mă leagă de el începuturile mele, pentru care-i mulţumesc mereu. Eram un puşti timid, prin anii ’97-’98 eram deja lansat, dar fără mare succes la publicul larg. Cântam în diverse spectacole, în deschiderea marilor artişti, şi-mi doream să ajung ca ei. L-am întâlnit pe nea Beni la un spectacol, iar acestuia i-a plăcut ceea ce făceam pe scenă. Mi-a oferit ajutorul său, încurajându-mă să scot primul album. Nu am rămas impresionat pe moment, pentru că erau mai mulţi care îmi spuneau asta. Dar nu! El a sunat la prima casă de discuri, a girat pentru mine şi astfel, în câteva luni, albumul «Toată lumea dansează» era deja pe piaţă şi începea să intre în topuri. Nea Beni era de-o luciditate spectaculoasă, fiind o forţă artistică puternică, având un repertoriu de invidiat, plin de şlagăre, de melodii de joc, de doine şi balade dintre cele mai emoţionante. Mi-era tare drag pentru omenia sa şi pentru spiritualitatea pe care nu se eschiva să o arate”, declara Paul Surugiu - FUEGO. El adăuga că a fost foarte foarte fericit pentru faptul că a putut participa la Festivalul „Benone Sinulescu” de la Buzău - la care nea Beni ţinea enorm -, împreună cu artiştii de la Ansamblul „Transilvania”. „Sunt fericit că am putut cânta în duet cu el şi că i-am fost apropiat”, mai spunea Paul Surugiu.