Main menu

header

936 29 1de Roxana Istudor şi Daniel Alexandrescu

Ca multe alte invenții majore ale omenirii, inteligența artificială este utilizată pentru nenumărate scopuri. În timp ce specialiștii care îi dezvoltă abilitățile nu mai pot ține pasul cu ceea ce poate acest sistem, artiștii autentici sunt revoltați de perspectiva ca roboții să le „fure” operele, iar alți oameni o folosesc pentru a recrea chipurile celebrităților dispărute la vârsta pe care ar fi avut-o azi, pentru a satisface obsesia oamenilor pentru vedete.

„Ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic”

Dezbaterile etice pe marginea utilizării inteligenţei artificiale au rămas mult în urmă față de ceea ce poate să facă de acum celebra AI. Fără să stea prea mult pe gânduri, unii au început să „se joace” cu chipurile celebrităților care nu mai sunt printre noi și fac publice rezultatele acestui tip de „îmbătrânire”. Încă nu se știu exact efectele depline ale acestui tip de „distracție”, dar cert este faptul că există o piață pentru astfel de „consumatori” de chipuri posibile și care, cu click-urile lor nenumărate, fac bani frumoși pentru cei care „se joacă” în acest fel. Un exemplu este avocatul turc Alper Yesiltas, care a folosit AI pentru a-și imagina cum ar arăta câteva vedete dacă ar fi trăit. Proiectul „Young Age(d)” își propune să răspundă la întrebarea „cum vor arăta unii dintre tinerii pe care îi cunoaștem peste câteva decenii?”, a scris Yesiltas pe Instagram, adăugând că așteaptă reacțiile internauților. Care nu au întârziat…

Marilyn, o bătrânică oarecare…

936 29 2Yesiltas nu este singurul amator de astfel de încercări. Se pare că a „accelera” îmbătrânirea chipurilor unora dintre cele mai cunoscute persoane din lume face furori și mulți se „înghesuie” pe această piață în care imaginația controlată a devenit o marfă. În această ecuație intră și nostalgia - în cazul vedetelor care au plecat de pe această lume și care au avut fani în toată lumea, a-i imagina bătrânei cu ochelari sau bunicuțe de nerecunoscut pare a genera o adevărată plăcere. De pildă, din lista unor astfel de încercări nu putea lipsi sex-simbolul universal Marilyn Monroe. Dispărută la 36 de ani în condiții care și azi stârnesc imaginația multora și generează teorii ale conspirațiilor politice la nivel înalt, diva de necontestat a epocii de aur a Hollywoodului a rămas, generație după generație, un chip tânăr și frumos. Dar pentru cei care doresc să știe cum ar arăta azi una dintre frumusețile eterne ale marelui ecran a fost elaborată o imagine AI în care Marilyn este doar o bătrânică oarecare, pe chipul căreia abia s-ar mai putea vedea cum arăta odată…

Prințesa Diana cu riduri și păr cărunt

936 29 3Nici regretata Prințesă a inimilor, Diana, nu a „scăpat” de această distracție a unor oameni care au învățat că un calculator poate face atât de multe. Așa s-au răspândit pe rețelele de socializare nu una, ci mai multe variante ale Prințesei de Wales îmbătrânită „pe repede înainte”, în care apare cu riduri, cu părul cărunt, doar zâmbetul mai trădând chipul celei a cărei poveste a înduioșat o lume întreagă. O altă celebritate de legendă, care a făcut să bată nebunește milioane de inimi și care vinde albume și azi, Elvis Presley, a rămas, într-un fel, neschimbat, cu tot farmecul său, pentru o lume întreagă… până când AI a fost pusă la treabă și l-a transformat vizual pe Regele rockului într-un bătrânel obișnuit, cu pleoapele foarte lăsate și marcat de trecerea anilor.

Prince, Carrie Fisher și Michael Jackson ar fi părut… mai tineri

936 29 4Există și vedete cărora AI le face „favoarea” de a le recrea astfel încât să arate mai tineri decât vârsta lor biologic potențială - sau poate este doar o chestiune de osatură a feței. Este cazul lui Prince, celebrul artist care a pierit fulgerător și care promitea să mai dea lumii sute de hituri. Dispărut în 2016, ar fi avut astăzi 65 de ani și se pare că ar fi arătat mai tânăr decât multe alte vedete „îmbătrânite” accelerat de inteligența artificială. Este și cazul lui Carrie Fisher, neuitata interpretă a Prințelei Leia, din „Războiul stelelor”, pe care rezultatul recreat de AI o face să arate chiar mai proaspătă decât ultimele imagini reale cu vedeta care a pierit pe neașteptate cu șase ani în urmă. Inclusiv Regele muzicii pop, Michael Jackson, este recreat într-o imagine care îl complimentează, mai ales în variantele în care s-au folosit poze cu starul după numeroasele intervenții chirurgicale la care s-a supus în ultima parte a vieții.

Janis Joplin și-ar fi arătat vârsta din plin

936 29 5Pe eterna rebelă Janis Joplin, care a rămas mereu tânără deopotrivă în istoria muzicii și în memoria fanilor, AI o reprezintă ca pe o bătrânică de nerecunoscut - ar fi avut astăzi 80 de ani și inteligența artificială „estimează” că i-ar fi arătat din plin. Pentru cei curioși să afle cum ar fi arătat astăzi uriașul muzicii rock Freddie Mercury, care are în continuare milioane de fani în toată lumea, inteligența artificială prezintă o imagine cu starul purtând ochelari și zâmbind cu blândețe, care nu prea duce cu gândul la personalitatea scenică flamboaiantă a neuitatului solist al trupei Queen. Și marele actor Heath Ledger, a cărui moarte subită a șocat o lume întreagă, a fost „recreat” de inteligența artificială ca și cum ar fi în viață și pare, la fel, relativ departe de formidabila sa prestație în rol negativ din „Cavalerul negru”.

„Odată cu dezvoltarea tehnologiei AI, am fost entuziasmat gândindu-mă că orice imaginabil poate fi arătat în realitate. Când am început să folosesc tehnologia, m-am gândit la ce mă va face cel mai fericit, așa că am vrut să revăd unii dintre oamenii de care îmi era dor“ (Alper Yesiltas, avocat și fotograf)

Harrison Ford, în floarea tinereţii

Cu părul cărunt, octogenar, starul Harrison Ford ar putea părea în vârstă pentru a-și pune celebra pălărie Fedora și a intra din nou în lumea aventurilor lui Indiana Jones. Dar inteligența artificială a avut și aici „ceva de spus”. Filmul „Indiana Jones and the Dial of Destiny”, care a avut premiera recent la Cannes, îl arată pe faimosul actor în floarea tinereții. „Aceasta este fața mea reală la acea vârstă. Există acest program de inteligență artificială care poate trece prin fiecare fragment de film pe care îl deține compania, lucrează lumina, expresia, apoi îmi aranjează chipul, eu spun cuvintele și ei reușesc. Este fantastic!”, a detaliat faimosul actor la CBS The Late Show with Stephen Colbert. Pe scurt, aceeași inteligență artificială care îi aduce, cu vârstă cu tot, pe oamenii celebri plecați prea devreme lucrează și… invers. În aceste condiții, staruri ca Tom Hanks sau Robin Wright și alți membri ai distribuției viitorului film „Here”, pe care l-a anunțat Robert Zemeckis, vor juca versiuni mai tinere ale lor.