de Roxana Istudor şi Daniel Şuta
Regulile societății moderne tind să provoace numeroase domenii-cheie ale vieții omului, iar unul dintre trendurile în extindere de la un capăt la altul al lumii dezvoltate este evoluția felului în care se percep și se comportă bărbații. Îndepărtându-se gradual de rolul lor societal tradițional, aceștia evoluează treptat spre ceea ce specialiștii numesc masculinitate sănătoasă.
Puternic fizic și psihic
Experții în psihologie punctează trendul semnalat în rândul bărbaților moderni, care astăzi, în măsură tot mai mare, își schimbă percepția despre ei înșiși, comportamentul și rolul în societate. Masculinitatea sănătoasă implică o atenție sporită a domnilor spre propria persoană. Potrivit specialiștilor din numeroase domenii, de la psihologi la designeri, un bărbat care întruchipează masculinitatea sănătoasă știe care îi este locul în lume, este puternic fizic și psihic, își dezvoltă abilitățile pentru a deveni mai competent și mai capabil să acționeze și are un simț puternic de a-și pune amprenta asupra lumii mai degrabă decât de a lăsa lumea să-l influențeze sau să-l direcționeze.
Înțelegere deplină a moștenirii primite
Nu există o descriere unică, în repere fixe, a masculinității sănătoase, dar liniile directoare ale acestui nou trend au fost deja trasate, întrucât se manifestă. Bărbații întruchipează acest nou concept prin multe roluri și profesii, de la explorator la militar, prin ceea ce specialiștii numesc „extreme” (atleții de top mondial sau călugării retrași din societate), dar, poate mai important din perspectiva extinderii trendului, în viața de fiecare zi. De la întemeierea unei familii la performanța într-o echipă cu alți bărbați, masculinitatea sănătoasă implică înțelegerea deplină a propriei identități și a moștenirii pe care un bărbat a primit-o și încearcă să o extindă, la rândul său.
Apelul la sprijin
Redefinirea masculinității a început timid și înaintează lent, dar ireversibil. Așteptările societale „tradiționale”, care fac ca bărbații să fie priviți ca niște ființe indestructibile, își pierd întâietatea - potrivit unui sondaj recent, aproximativ 10% dintre bărbații din SUA se confruntă cu depresie, dar mai puțin de jumătate au căutat tratament. Acest lucru se datorează ideii înrădăcinate că a avea emoții puternice sau simptome de afecțiuni mintale și a cere sprijin este mai puțin masculin. „Este dificil pentru unii dintre pacienții mei bărbați să se relaxeze, să respire și să fie calmi. Masculinitatea tradițională poate duce la blocarea lucrurilor în interior. Unii chiar își exprimă în mod direct convingerea că nu pot lăsa garda jos, de teamă să nu-și piardă poziția în care îi percep ceilalți”, punctează James Rodriguez, de la Institutul McSilver pentru Politică și Cercetare în domeniul sărăciei din New York.
Grijă față de propria persoană
Schimbarea sesizată de specialiștii în psihologie trece dincolo de străvechile norme care au încadrat bărbații. „Trebuie să recunoaștem că identitatea masculină se intersectează cu rasa, clasa, cultura, orientarea sexuală, identitatea de gen și o serie de alte identități care variază de la fiecare individ”, spune Rodriguez. Pe de altă parte, cum ideologia tradițională masculină îi poate determina pe bărbații tineri să se implice în comportamente riscante, cum ar fi consumul abuziv de alcool sau de droguri, conducerea cu viteză sau implicarea în acte de violență, masculinitatea sănătoasă trage toate învățămintele și se recentrează pe grija față de propria persoană privită ca o grijă față de întreaga lume.
Atenție la alimentaţia în exces
În timp ce vechile norme ale percepției bărbaților impuneau ca aceștia să îndure totul fără să lase să se întrevadă că au probleme, masculinitatea sănătoasă se așază pe alte principii. Mai precis, noul trend a arătat că bărbatul modern este preocupat de sănătatea proprie și nu mai consideră oportun să-și ignore slăbiciuni de ordin fizic perfect umane, mergând la medic atunci când se impune. De asemenea, masculinitatea sănătoasă include atenția la moderație, la alimentația în exces, la vicii ca mod de afirmare a „bărbăției”, ca și la propriul aspect fizic.
Personalități publice susțin tendința
Celebrități foarte vizibile public, care popularizează în masă acest trend, îi și susțin reperele. De pildă, actorul Justin Baldoni este un susținător al masculinității sănătoase, ale cărei repere le-a detaliat în volumul „Man Enough: Undefining My Masculinity” („Suficient de bărbat. Redefinindu-mi masculinitatea”), care promovează schimbarea narațiunii unanim acceptate despre a fi bărbat. De asemenea, personalități din modă și mass-media transmit mesaje similare în societate, accentuând cu fiecare zi faptul că vechile concepții despre bărbatul aspru, rigid, închis în propria fortăreață emoțională interioară „și-au trăit traiul”. Un exemplu dintre multele este Jaden Smith, fiul actorului Will Smith, care poartă în mod regulat haine considerate „tradițional feminine”, păstrând în același timp înțelegerea despre el însuși ca bărbat.
Abordarea frontală a metodelor de combatere a comportamentului problematic
Deși au sesizat trendul și mulți își doresc acest tip de schimbare, bărbații încă manifestă reținere, iar aici specialiștii în psihologie au un rol bine determinat. Totul începe cu viața de fiecare zi și schimbarea treptată a percepției și a obiceiurilor. Bărbații sunt sfătuiți să-și verifice propriile părtiniri, interne și externe, să fie atenți la ceea ce este cunoscut ca „masculinitate toxică” (misoginie, predispoziție la violență și abuz de substanțe toxice, acte de ilegalitate percepute ca bravură etc.), concentrarea pe evoluția personală și investigarea profundă și serioasă a motivelor din spatele gândurilor și sentimentelor care înconjoară rolurile de gen. De asemenea, una dintre pilulele „amare” ale acestui proces, dar ale cărei rezultate sunt uimitoare, este asumarea propriilor erori și mai ales abordarea frontală a metodelor de combatere a comportamentului problematic.
Exprimarea autentică de sine
În interiorul noului concept de masculinitate sănătoasă, fiecare bărbat are libertatea să fie autentic și să se exprime pe sine mai presus de felul în care îl văd ceilalți - firește, fiind excluse comportamentele care aduc atingere celorlalți membri ai societății. Acest lucru a fost multă vreme mai ușor de spus decât de făcut, deoarece definiția actuală a masculinității nu le permite foarte mult bărbaților să fie ei înșiși, ci mai degrabă să „afișeze” o imagine. Dar, cum ideile preconcepute sunt „sparte”, una câte una, și în tabloul general al percepției despre rolul societal al femeii, bărbații nu fac decât să extindă această tendință.