de Traian Mihai

Adrian Pintea este o personalitate complexă. Da, chiar dacă la 8 iunie se împlinesc 16 ani de când acest actor unic a plecat de pe Pământ, se cuvine să vorbim despre el la prezent, pentru că geniile nu mor niciodată. Iar Adrian a fost dăruit cu acea picătură de geniu care l-a făcut să creeze roluri de neuitat în teatru şi în film, să treacă „pragul” dintre actorie şi regie cu succes, să devină şi un profesor/pedagog iubit de studenţi, să scrie cu uşurinţă versuri de o sensibilitate şi de o profunzime aparte, să fie unic şi de neimitat. Nimeni nu ar putea egala sau imita acele priviri ale sale - uneori stranii, alteori calde - care transmiteau emoţie, forţă, substanţă fără ca el să rostească vreun cuvânt. Cu aerul său elegant, aristocrat şi boem, cu chipul său romantic, Adrian Pintea a devenit şi rămâne un artist foarte iubit de public.

„După ce a citit toate cărţile pentru copii din bibliotecă, a început să scrie cărţile lui”

Actorul Adrian Pintea s-a născut la 9 octombrie 1954, în Beiuş, judeţul Bihor. Şi-a petrecut copilăria în localitatea natală şi în Oradea. A fost atras de arte din copilărie, când a început să scrie versuri şi proză. Desena şi iubea animalele, în mod special caii, iar mai târziu, în adolescenţă, cânta la chitară şi iubea muzica rock. Ce făcea în timpul liber? „Umblam mult pe străzile oraşului Oradea, citeam noaptea, îndrăzneam cu creionul, ieşeam dintr-un cinematograf şi intram într-altul, chinuiam groaznic o chitară, mă îndrăgosteam definitiv şi sezonier”, mărturisea Adrian. Talentul său a primit prima confirmare când era în clasa a VII-a. Atunci a obţinut premiul pentru poezie din partea unei reviste pentru elevi din Oradea, după ce a recitat, pentru prima dată în public, o poezie. „Adrian a fost o minune de copil: foarte frumos, sensibil, afectuos - mai ales faţă de mama sa. Era extrem de generos - îşi dădea cu drag ultima jucărie oricărui copil ar fi dorit-o, stătea aplecat ore întregi peste o coală de hârtie şi renunţa doar când desenul prindea viaţă. După ce a citit toate cărţile pentru copii din bibliotecă, a început să scrie cărţile lui”, îşi amintea sora actorului, Rodica. După ce devenit elev al Liceului nr. 2 din Oradea, Adrian şi-a uimit colegii nu doar prin cunoştinţele de limba şi literatura română, ci şi prin talentul său artistic. Şi, uneori, îi „salva” pe colegi de momentul în care, poate, ar fi fost „ascultaţi” şi notaţi de profesor. „Dacă nu voiam să fim ascultaţi, trebuia doar să-i cerem lui Adi să-l ţină de vorbă pe profesorul de limba română. Întotdeauna avea ceva de întrebat, iar noi stăteam cu gura căscată auzind dezbaterile lor, la care niciunul dintre noi n-ar fi putut adăuga vreun cuvânt. Şi timpul zbura, iar noi eram fericiţi că Adi ne-a scăpat”, povestea Dora Mariella Simon, fostă colegă de liceu cu actorul. Tot în adolescenţă, Adrian Pintea a intrat în trupa de teatru a liceului, underecitările sale umpleau sala.

A debutat când încă era student

Având talent şi iubind arta, după ce absolvit liceul, în 1973, Adrian a reuşit să intre la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC) „I.L. Caragiale” din Bucureşti, pe care l-a absolvit la clasa profesorului Petre Vasilescu, în 1979. Debutul său a fost în perioada studenţiei, în 1977, cu un rol din piesa „Oedip salvat”, de Radu Stanca, în regia lui Mihai Măniuţiu, la studioul Cassandra, şi în rolul lui Treplev din „Pescăruşul”, de A.P. Cehov, regia Liviu Ciulei, la Teatrul Bulandra. Un an mai târziu, a jucat rolul Romeo, având-o ca parteneră, în rolul Julietei, pe Mariana Buruiană, pe scena a aceluiaşi teatru, într-un „Romeo şi Julieta” pus în scenă de regizoarea Cătălina Buzoianu. „Nicicând n-a fost, şi nu cred că aş minţi, mai tragică poveste-n lumea-ntreagă. Romeo nu s-ar fi născut dacă n-ar exista în noi starea nevoii de iubire. Personajul shakespearian nu este decât o scrisoare deschisă către fiecare din noi, pe care o citim, în fond, pe ascuns”, spunea Adrian Pintea.

„În timpul filmărilor, m-am simţit în largul meu”

Tot în 1978 a debutat în filmul „Între oglinzi paralele”, regia Mircea Veroiu, iar la scurt timp după absolvirea facultăţii, Adrian a realizat unul dintre rolurile sale de referinţă din film - Iancu Jianu, în peliculele „Iancu Jianu, zapciul” (1980) şi „Iancu Jianu, haiducul” (1981). Adrian spunea, referindu-se la acest rol, că „A fost o joacă superbă. A fost o experienţă de gen necesară şi pentru mine a însemnat şi un paşaport de popularitate”.

Prin rolurile din filme, a devenit foarte cunoscut şi foarte iubit de public. La un moment dat, amintindu-şi de aceste roluri, el declara: „O şansă deosebită mi-a oferit-o Zeno (n.r. - din serialul de televiziune «Lumini şi umbre», regia Andrei Blaier, Mihai Constantinescu şi Mircea Mureşan), băiatul ţintuit în căruciorul de infirm, unul dintre cele mai complexe personaje. Dragostea mea teribilă pentru cai mi-a adus-o echipa filmului (n.r. - «Mircea», rolul Vlad Dracul), unde am lucrat prima oară cu Sergiu Nicolaescu, un profesionist de mare seriozitate, cu un fantastic scrupul pentru detaliu. Gelu Ruscanu, da, un personaj! Într-o atmosferă benefică am lucrat cu Şerban Marinescu la filmul după piesa lui Camil Petrescu (n.r. - filmul «Cei care plătesc cu viaţa»)”. Referindu-se la rolul Iorgovan, din filmul „Pădureanca” (regia Nicolae Mărgineanu), Adrian spunea: „În timpul filmărilor m-am simţit în largul meu, într-o atmosferă de lucru serioasă. Filmul ăsta mi-a dat bucuria, printre altele, de a putea să mă joc cu câteva dintre obsesiile mele reale. Şi să-mi pot utiliza o parte extrem de violentă din mine, pe care, altminteri, nu o exteriorizez. Din bun simţ”. Despre rolul Theodor Diamant, din pelicula „Falansterul” (regia Savel Ştiopul), părerea sa era că „Theodor Diamant avea o replică într-o secvenţă în care era acuzat că nu ştie ce este fericirea. Este vorba despre fericirea vieţii normale, dragoste-rost-societate-copii-şcoală-crescut mari-citit ziarul la vârsta senectuţii etc. Şi cam atât. Iar ciudatul personaj răspundea, aparent, vag: «Pe vremea lui Nero existau 267 de păreri asupra fericirii…». Replica mi s-a părut fascinantă”.

Profesor, critic, prieten...

La finalul anilor ’80, Adrian Pintea a fost asistent universitar la IATC, la clasa actriţei Olga Tudorache, iar după ce această mare artistă s-a pensionat, Adrian a devenit titular în postul de profesor universitar, predând, din 1990, actorie. A fost foarte iubit de studenţii săi, cărora le era nu doar pedagog, ci şi prieten, şi critic. Actorii mai tineri care au lucrat cu Adrian Pintea spuneau că era „un spirit în care cultura se mişca în voie”. „Îmi sfătuiesc mereu studenţii: citiţi teatru din cărţi, nu de pe internet. Nu toţi sunt şocaţi de acest sfat-rugăminte. Semn bun”, afirma actorul. El adăuga: „Biblioteca nu are răceala impersonală a computerului”.

Adrian Pintea, regizorul

După ce în 2002 şi-a susţinut lucrarea de doctorat în domeniul teatru, cu teza „Hamlet sau actorul lucid”, actorul a absolvit, în 2004, secţia regie de film a UNATC (fostă IATC), la clasa regizoarei Elisabeta Bostan. Începuse să regizeze anumite spectacole, la diferite teatre, dinainte de a primi diploma de regizor - „Comedia erorilor” (1991-1992), „Romeo si Julieta” (1993-1994), „Orfeu în infern” (1995), „Demonii” (1996). După ce a devenit regizor cu „acte în regulă”, a pus în scenă „Repetiţie cu Barrymore” (2004), dar şi celebra operă rock „Jesus Christ Superstar” (2006). De asemenea, a semnat regia pentru piesele de teatru radiofonic „Peter Rugg dispărut” (1994) şi „Joc cu fantasme” (1996).

La Revoluţie, era în stradă încălţat cu cizmele lui Henric al IV-lea

Adrian Pintea s-a dedicat atât actoriei, cât şi vieţii personale, acestea ajungând, pentru el, să se confunde. Lavinia Tatomir, medic şi bioenergetician, care a fost soţia actorului în ultimii şapte ani de viaţă ai acestuia, îl descria ca fiind „de o revoltătoare fidelitate”. Pe Adrian îl definea această calitate, atât în plan profesional, cât şi personal, în relaţiile sale de iubire şi de prietenie. Sentimentul de dedicare, pentru artă, pentru public, dar şi pentru ţară, este dovedit de faptul că în dimineaţa zilei de 21 decembrie 1989, actorul a ieşit în stradă, pentru a se alătura altor manifestanţi. Dar nu oricum, ci încălţat cu cizmele pe care le purta când interpreta rolul lui Henric al IV-lea, la teatru. Probabil că şi din acest motiv personajul respectiv i-a rămas foarte drag. Ce l-a îndemnat să iasă în stradă în decembrie 1989? Poate gândul său că este „un român care-şi iubeşte ţara nu cu furie, ci cu speranţă”, speranţa că „visurile românilor sunt drepte şi limpezi”.

Dragostea pentru cai şi pentru muzică

Adrian iubea foarte mult caii. Şi-a descoperit pasiunea pentru aceste fiinţe frumoase şi inteligente interpretând rolul lui Vlad Dracul din filmul „Mircea”. Apoi a frecventat Clubul de Echitaţie. Actorul îşi amintea că atunci când şi-a cumpărat un cal al său, a primit în dar de la actorul Mircea Albulescu, care i-a fost nu doar model în actorie, ci şi mare prieten, o pereche de pinteni. Întrebat ce ar face dacă s-ar ivi o vacanţă neprevăzută, artistul spunea: „Mi-aş lua câteva cărţi dragi într-o geantă şi aş pleca la Sâmbăta-de-Jos unde aş călări de dimineaţa până seara. Au acolo cei mai frumoşi cai arabi din ţară”. Adrian a iubit de mic copil muzica, iar de câteva ori chiar a cântat pe scenă, memorabile fiind apariţiile sale, în concerte, alături de trupa Iris sau de cântăreaţa Mălina Olinescu.

Autor de poezie şi proză

A fost pasionat de literatură, în special de poezie. Se înscrie în lista actorilor care au recitat cel mai bine şi mai frumos creaţia lui Mihai Eminescu. Dar Adrian nu doar a recitat poezie, ci a şi scris-o. A scris şi proză. În 1996 a publicat volumul „Pământul americanului” (nuvele), care a primit Premiul „Luceafărul”, iar câţiva ani mai târziu i-au apărut volumul de poezie „Umbrit” şi cartea „Hamlet sau actorul lucid” (eseul său de doctorat).

Nu credea în moarte. Dar a plecat la Cer discret, aşa cum a trăit

Adrian Pintea spunea, cândva, că „Nu există moarte, ci doar absenţe întâmplătoare. Fericirea este zilnică, asemenea luminii. Nu există rău. Aritmetica este ştiinţa de a da timp vieţii să-şi numere minunile”. Tot el spunea „Sunt adeptul îmbătrânirii demne, frumoase, pe cât se poate mai plină de energie”, adăugând „Deşi am jucat multe roluri, nu sunt mulţumit, e încă prea puţin”. Ce credea despre iubire? „E un lucru fundamental!”, adăugând că persoana pe care o ai alături este „inspiraţia vieţii de zi cu zi” şi fără ea „nu se poate lucra în linişte”. Ce-şi dorea? „Să nu moară TEATRUL, să fie ajutat să trăiască!”. Adrian Pintea era deja bolnav de câţiva ani când, după ce, în urma unei intervenţii chirurgicale stomatologice, a făcut o infecţie destul de gravă, a fost internat la Institutul Clinic „Fundeni”, iar medicii au constatat ca avea ciroză, dar şi hipertensiune, motiv pentru care nu s-a putut apela la un transplant de ficat - în opinia lor, această procedură i-ar fi afectat plămânii şi rinichii. Pe lângă acestea, exista şi acea infecţie în organismul său. Adrian Pintea a părăsit această lume la 8 iunie 2007. Avea doar 53 de ani şi ar mai fi avut multe de spus şi de oferit în teatru şi în film. Două zile mai târziu, la 10 iunie 2007, actorul, cavaler al Ordinului Templierilor, a fost condus spre Cimitirul Bellu de soţie, de studenţi, de colegi şi prieteni, de publicul care l-a iubit. Din cortegiul funerar a făcut parte şi calul său, Duran...

„Pintea îl adora pe Shakespeare... Avea o energie de credeam că poate să iasă prin perete dacă vrea şi nu i se mişca nici măcar un zuluf! Era atât de bine ce făcea, încât îl imitai fără să vrei. Câţiva ani am avut gesturile şi frazarea lui“ (Cristian Iacob)

„Cel mai îngăduitor era Adrian Pintea, care m-a ajutat foarte mult. Dincolo de replici, de la el am învăţat să tac. Să las gândul să vorbească. Să fac din privire fereastră spre suflet“ (Manuela Hărăbor, despre filmul „Pădureanca”)

Iubirile lui Adrian Pintea

Actorul a trăit viaţa cu patimă şi a iubit pătimaş. Deşi era adulat de publicul feminin şi de multe ori era curtat cu insistenţă, a iubit doar de trei ori.

Irina

Prima poveste de dragoste a început în 1980, când Adrian Pintea abia debutase şi avea 26 de ani, cu actriţa Irina Petrescu - adeseori criticată la acea vreme, deoarece ea era cu 13 ani mai mare decât Adrian. Relaţia lor a durat aproximativ trei ani şi se pare că motivul despărţirii ar fi fost faptul că actriţa aflase că are o formă de cancer, iar atenţia ei s-a îndreptat doar asupra propriei sănătăţi. După această despărţire, Adrian a început să ducă o viaţă dezordonată. Mulţi ani mai târziu, el declara: „Am cunoscut în tinereţe o femeie absolut superbă, mult mai în vârstă decât mine, care mi-a servit lecţiile exacte de inhibare şi de distrugere a propriului meu egoism”.

În anul în care Adrian a murit, Irina Petrescu a primit, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, Premiul de Excelenţă, pe care i l-a dedicat lui Adrian Pintea. „El a fost artistul generos. Nimeni nu-l va putea ajunge şi egala. A plecat, lăsându-ne pe noi toţi, care l-am iubit, învăluiţi de zâmbetul lui îngăduitor şi tandru”, spunea actriţa.

Silvia

După despărţirea de Irina Petrescu, în viaţa lui Adrian a apărut Silvia, de profesie arhitect (în prezent se numeşte Silvia Oostveen, purtând numele actualului său soţ, Peter Robbert Oostveen, medic olandez). Ea l-a ajutat pe actor să depăşească perioada tristă prin care trecea. „Între mine şi Adrian nu a fost dragoste la prima vedere. Aceasta a venit cu timpul”, spunea Silvia, adăugând că „să trăieşti alături de un artist este o experienţă specială”. Cei doi au fost prieteni trei ani, apoi s-au căsătorit, în 1984, iar mariajul lor a durat zece ani. Cei doi au divorţat „cu multă durere şi suferinţă, dar în condiţii de respect, pentru că nu mai mergea”, declara Silvia.

Lavinia

În ianuarie 1997, Adrian se afla la Craiova, unde se pregătea pentru premiera piesei „Hamlet”, în regia lui Tompa Gabor, pe scena Naţionalului craiovean. Poate din cauza efortului depus în timpul repetiţiilor, Adrian a rămas fără voce cu puţin timp înainte de premieră. Mircea Vărzaru, regizorul tehnic al spectacolului, dar şi prieten al doctorului Tatomir, medicul actorilor de la Teatrul Naţional din Craiova, i-a propus lui Adrian să încerce o metodă neconvenţională de recăpătare a vocii, spunându-i că fiica doctorului Tatomir, Lavinia, are calităţi terapeutice în acest sens. Adrian a acceptat, pentru că deja îi erau cunoscute, din presa scrisă şi din ştiri de televiziune, rezultatele vindecătoare ale tinerei de 16 ani. Se pare că acea întâlnire dintre actor şi adolescentă a fost „karmică” - după cum o descria mai târziu Lavinia. Cert este că Adrian şi-a recăpătat vocea, a jucat pe scena Naţionalului craiovean, dar s-a şi îndrăgostit de Lavinia. El avea 43 de ani, între el şi Lavinia erau aproape 27 de ani diferenţă de vârstă. Dar acest lucru nu a stat în calea iubirii lor. Chiar dacă ea i se adresa lui Adrian cu „dumneavoastră”, pentru artist a început o „navetă romantică” între Bucureşti şi Craiova, iar în 25 decembrie 2000, Lavinia Tatomir (care era studentă la Medicină), a devenit doamna Pintea.

„Adrian. Ochi. Suflet. Multe cărţi. Enorm talent. Melancolie cât încape. Cultură la fel. L-am iubit, l-am admirat, i-am recunoscut valoarea şi m-a durut melancolia lui superbă după o lume frumoasă“ Oana Pellea

„Sufletul actorului apare în luminile chinuitoare ale rampei pentru a vesti, măreţ, sălbatic şi îndrăgostit generos, Firul Vieţii!“ Adrian Pintea