Main menu

header

940 28 1de Roxana Istudor şi Daniel Şuta

Complexitatea lumii interioare și personalitatea unei femei pot fi relevate cu o simplă privire asupra pantofilor pe care îi poartă în mod obișnuit. Preferința pentru un anume tip, model sau culoare de încălțăminte spun multe despre felul de a fi al celei care etalează acest poate cel mai iubit „accesoriu” al universului feminin și, în același timp, element central al culturii din toate timpurile.

„Mesagerii” subconștientului

940 28 2Experții în domeniu au studiat atent legăturile dintre personalitatea unei femei și preferința pentru pantofi și au tras câteva concluzii cel puțin interesante. Pe de o parte, când vine vorba despre încălțăminte, fiecare femeie are cel puțin câteva perechi preferate pe care le-ar purta oriunde. Pe de altă parte, unele dintre doamne și domnișoare știu că în subconștient, pantofii transmit celorlalți diverse mesaje și duc la conturarea personalității prin imagine, chiar și fără să existe neapărat o interacțiune directă. De la pantofii cu toc până la cei sport, toți furnizează detalii despre cea care îi poartă. „Pantofii sunt un instrument cu care navigăm prin lume și extind (sau inhibă) capacitățile sociale, emoționale și fizice. Cu alte cuvinte, alegerea în ceea ce privește încălțămintea este unul dintre modurile în care o femeie arată lumii cine este - și a fost întotdeauna mult mai mult decât o modalitate de a îmbrăca picioarele”, consideră istoricul Giorgio Riello, de la European University Institute, autor al cărții „Shoes: A History from Sandals to Sneakers” („Pantofii. O istorie, de la sandale la teniși”).

Talpa joasă - calm interior și sensibilitate

940 28 3Pantofii fără toc relevă în majoritatea cazurilor o fire liniștită, calmă, care nu dorește să iasă în evidență cu tot dinadinsul. Femeile care poartă regulat pantofi de tipul espadrilelor, balerinilor sau mocasinilor sunt în general introvertite și sensibile - acest tip de încălțăminte creează echilibrul perfect între atitudinea relaxată și eleganță. Mai mult, există și avantajul comodității și, de asemenea, ușurința potrivirii acestor pantofi cu nenumărate ținute - casual, elegante sau chiar sport. Pe de altă parte, femeile care poartă încălțăminte cu talpă joasă sunt caracterizate de generozitate și empatie. Celebra Taylor Swift, de exemplu, poartă astfel de pantofi în mod constant și este, în paralel, una dintre personalitățile cele mai apreciate pentru implicarea în acte de caritate.

Tocurile - vitalitate și prestanță

940 28 4Indiferent de mărimea sau grosimea tocului, pantofii din această categorie divulgă o personalitate plină de viață a persoanei care îi poartă. Pentru că sunt mai pretențioși la purtare, acești pantofi necesită mobilitate, echilibru și rapiditatea reacției, toate acestea regăsindu-se și în trăsăturile de personalitate ale femeilor care preferă pantofii cu toc. De asemenea, pentru că oferă o anumită postură corpului, tocurile creează imaginea unei siluete alungite și care emană prestanță, profesionalism, seriozitate și promptitudine. În cazul în care pantofii cu toc sunt în nuanțe deschise, vor sublinia și mai mult reperele amintite. În plus, dacă este vorba despre pantofi care nu sunt noi, dar totuși sunt impecabili, acest aspect arată că persoana care îi poartă este foarte conștiincioasă și atentă la detalii. Una dintre personalitățile publice care se distinge prin acest detaliu este Kate, Prințesă de Wales.

Ghetele - dezinvoltură și autoritate

940 28 5Femeile care aleg să poarte frecvent ghete sau bocanci țin mult la comoditate, la zona de confort și preferă să meargă la sigur atunci când vine vorba despre elementele unei ținute. Ghetele exprimă dezinvoltură, autoritate, chiar o atitudine impunătoare, declarată prin încălțămintea solidă, masculină, care în cazul multor femei reprezintă și un contrast interesant cu restul ținutei. Nuanțele de ghete care complimentează cel mai mult, mai ales dat fiind faptul că originea acestui tip de încălțăminte este una militară, sunt cele închise, precum bleumarin, negru, gri sau maro, fiind potrivite pentru o personalitate aflată într-o continuă explorare.

Sandalele - feminitate și încredere în sine

940 28 6O pereche de sandale transmite nu doar mesajul unei persoane care își arată fără reținere tot piciorul, ci denotă și multă feminitate și încredere în sine. Jucăușă ca personalitate, veselă, femeia care poartă sandale este o adeptă a fineții și a sofisticării. Cu cât sunt mai elegante sandalele, cu atât mai mult sunt evidențiate aceste trăsături. În plus, culorile mai vii și designul mai complex al acestui tip de încălțăminte atrag cu siguranță numeroase priviri. În același timp, sandalele cu totul deosebite ca tipar și culoare arată că persoana este extrovertită și că poate surprinde oricând.

Încălțămintea sport - lejeritate și deschidere

940 28 7Persoanele vivace, prietenoase, poartă deseori încălțăminte sport. Comozi, asigurând lejeritatea mișcărilor, tenișii sau adidașii duc cu gândul la o femeie destinsă și deschisă către nou, care știe mereu ce vrea. Preferința pentru acest tip de încălțăminte lasă să se vadă imediat dinamismul personalității femeii, faptul că are inițiativă și dorința de a se situa într-un continuu progres. Pe de altă parte, pantofii sport pe care o femeie îi poartă aproape în fiecare zi arată că nu-i place să fie singură și, în același timp, are întotdeauna o poziție clară și o opinie fermă, pe care este gata să le apere. Practice și directe, femeile care poartă teniși sau adidași ies întotdeauna cu zâmbetul pe buze și cu mult optimism din orice situație.

Pantofii cu platformă pot indica timiditate şi rezistenţa femeilor care îi poartă în faţa asumării de riscuri

Culoarea… „vorbeşte“

În general, s-a demonstrat că oamenii fac ipoteze surprinzător de precise despre personalitățile altora din informații relativ puține, care includ pantofii. Un studiu de psihologie citat de spring.org.uk, care a implicat „ghicirea” personalității după imagini doar cu pantofi a avut rezultate uimitoare: identificarea personalității a fost exactă în 90% din cazuri. Cercetarea a certificat astfel faptul că încălțămintea este un bun indicator al personalității cuiva. Ca formă nonverbală de comunicare, pantofii „vorbesc” și prin culoare despre femeia care îi poartă. Potrivit specialiștilor, dacă unei doamne sau domnișoare îi place să poarte pantofi albi sau foarte deschiși la culoare, înseamnă că face parte din categoria persoanelor cu care se poate iniția ușor un dialog. Mai departe, încălțămintea roșie denotă apetența pentru provocare; femeile care poartă pantofi de această culoare au un caracter foarte puternic și un spirit viu. De asemenea, dacă unei doamne sau domnișoare îi plac pantofii de o culoare neobișnuită, aceasta vorbește despre originalitatea personalității sale.