Main menu

header

947 28 1de Valentin Ţigău

Casele lui Enescu din România... Iată un proiect care ar interesa pe un cercetător al vieții lui George Enescu și al locurilor pe care el le-a agreat pentru creație, spațiile sale de mare intimitate cu... muzica! Și cu muza!Liveni, Mihăileni, Dorohoi, Tescani, București, Sinaia și, târziu, camera de hotel din Paris în care avea să își întâlnească Creatorul. La Sinaia, Enescu a avut camera lui la Castelul Peleș, dar și singura dintre casele enumerate mai sus care i-a aparținut cu adevărat vreodată: vila Luminiș, din cartierul Cumpătu.

„A vrut ca dormitorul să fie la fel de modest precum cel din copilărie”

947 28 2La Casa Memorială „George Enescu” din Sinaia am stat de vorbă cu doamna director Teodora Focșăneanu despre locurile care au jalonat existența compozitorului. Și am început, firesc, cu locuința familiei, din Liveni-Vârnav, în ținutul Boto- șanilor, satul în care s-a născut la 19 august 1881, deci cu 142 de ani în urmă. „Casa de la Liveni, casa copilăriei, a purtat-o toată viața în amintire și, când și-a construit casa de la Sinaia, a vrut ca dormitorul să fie la fel de modest precum cel din copilărie”, spune Teodora Focșăneanu, arătându-ne, în vila de la Sinaia, acea încăpere care amintește mai degrabă de matricea unei lumi unice, decât de un spațiu cu o destinație precisă. „Un alt loc unde mergea în vizită era casa bunicilor săi, de la Mihăileni, restaurată recent”, și ne aducem aminte de vizita pe care am făcut-o noi înșine în acel loc și de starea de degradare sfâșietoare a imobilului, cu un deceniu și mai bine în urmă. În mijlocul grădinii sălbăticite, aștepta un gest recuperatoriu despre care aflăm cu bucurie că a venit. „Putem spune că, prin acea restaurare, azi se poate face un periplu complet pe la «casele Enescu» din țară...”. Și tot legată de copilăria artistului este și locuința familiei din Dorohoi, azi muzeu, unde putem recrea, de asemenea, atmosfera primilor săi ani de creație și de virtuozitate, ca violonist-copil.

Regina Elisabeta îl numea „Copilul sufletului meu”

947 28 3Probabil că unul dintre locurile cele mai apreciate de artist, cel în care a compus mai multe dintre lucrările sale - între care și opera Oedip, pe care a dedicat-o soției sale, Prințesa Maruca (Maria) Cantacuzino (născută Rosetti-Tescanu) - a fost conacul de la Tescani, care a aparținut socrilor săi. Dar locul care i-a fost cel mai drag, în care și-a pus atâtea speranțe și de unde a așteptat și a avut atâtea împliniri a fost casa pe care și-a construit-o el însuși, la Sinaia, în cartierul Cumpătu. Vila pe care a numit-o, metaforic: Luminiș. Nu întâmplător a ridicat la Sinaia acest imobil de o frumusețe și de o simplitate care fascinează și azi vizitatorii. Și, motivează Teodora Focșăneanu: „El a avut o legătură foarte strânsă cu familia regală, George Enescu, a fost atașat de Valea Prahovei, de Sinaia. Majestatea Sa Regina Elisabeta i se adresa întotdeauna, în corespondență, cu următoarele cuvinte: «Copilul sufletului meu». Îi oferise o cameră la Castelul Peleș și îl considera (n.r. - ca, mai demult, pe Vasile Alecsandri, care avusese, de asemenea, propria lui cameră) drept un membru al familiei. Avem fotografii care îl arată pe George Enescu alături de Regină și de membrii familiei regale. Regina Elisabeta - Carmen Sylva venea, adesea, la el, în această casă care îi era foarte dragă. Participa la seratele muzicale”, mai spune directoarea muzeului de la vila Luminiș.

Mărturia lui Lory Wallfisch

Viața lui George Enescu, la Sinaia, la vila de la Cumpătu - ca și oriunde geniul muzicii românești a locuit - a fost jalonată de oameni de spirit și de relațiile de prietenie pe care le-a avut cu unii dintre marii muzicieni ai epocii, români sau străini. Dacă ne gândim și că soția sa, Prințesa Maruca (Maria) Cantacuzino, era un om deschis artelor și un mecena pentru tinerii artiști, putem să ne imaginăm cum se anima locul atunci când maestrul era la Sinaia. De asemenea, la vila de la Cumpătu veneau și elevii săi. Așa cum s-a întâmplat și cu Lory Wallfisch, tânăra pianistă din Ploiești (1922-2011), protejata lui Enescu. Având origini evreiești, Lory a avut de suferit în timpul guvernării antonesciene, a fost nevoită să plece din țară și a făcut ulterior carieră la New York. Devotată memoriei profesorului său, aceasta avea să devină trezorierul Fundației Internaționale George Enescu. După 1990, a revenit adeseori la vila Luminiș, amintindu-și cu drag anii de studiu din copilărie. „Lory Wallfisch ne povestea că George Enescu se simțea foarte bine aici, era așa de fericit încât i se schimba mimica atunci când se așeza la masă cu prietenii”, spune Teodora Focșăneanu.

Prietenii-muzicieni

A avut prieteni regali și prieteni artiști. Încă din copilărie a fost în preajma celor mai mari nume ale pianisticii românești. Să ne amintim că Prințesa Elena Bibescu, marea pianistă, a fost prima sa „mamă”, înainte de însăși Regina Elisabeta (poeta Carmen Sylva). De altfel, prințesa a fost cea care i l-a recomandat pe talentatul copil reginei și astfel, aceasta i-a devenit, la rându-i, „mamă” spirituală și mecena, încurajându-l și ajutându-l de câte ori a fost nevoie, pentru ca geniul lui să evolueze nestânjenit. „Dar tot în această casă venea și Cella Delavrancea (n.r. - fiica scriitorului Barbu Ștefănescu Delavrancea și, la rându-i, o excelentă pianistă). Mai târziu, aceasta avea să fie nașa de cununie a lui George Enescu cu Prințesa Maria Cantacuzino”, mai spune Teodora Focșăneanu, directorul casei memoriale din Sinaia. „Marea pianistă și om de cultură putea fi văzută adeseori cântând la patru mâini cu George Enescu, pe un pian cu mecanică germană, fabricat, însă, la Laussane, în Elveția. Acest pian este păstrat la loc de cinste în muzeu”. De altfel, casa-muzeu pune în valoare multe obiecte care au aparținut lui George Enescu și care au legătură directă sau indirectă cu opera lui muzicală. Chiar și elementele rustice, etnografice, precum și liniile stilului neoclasic românesc se armonizează cu muzica. „George Enescu a ținut mult la tot ce înseamnă element tradițional. Filonul românesc a fost la el acasă întotdeauna, aici. Aranjamentul interior al casei, multe elemente etnografice românești ale decorațiilor sunt firești și în creația lui pentru că, să nu uităm, un rol important în muzica lui l-a avut și folclorul românesc”.

A fost profesorul lui Yehudi Menuhin

947 28 4Vizitând alături de Teodora Focșăneanu această splendidă casă-muzeu, remarcăm că la primul etaj se află sufrageria, salonul de muzică și dormitoarele, iar la nivelul următor, la mansardă, este locul destinat creației și lecțiilor de vioară. Dacă am amintit-o pe Lory Wallfisch, pianista, mai înainte, să rememorăm, în câteva fraze, și relația specială pe care George Enescu a avut-o cu un alt elev al său, Yehudi Menuhin. Acesta a venit pentru prima dată în această casă în 1927. Avea 11 ani și a început studiul viorii cu maestrul român. „În întâlnirile sale cu Bernard Gavoty (care avea să îi dedice muzicianului o excelentă carte biografică, «Amintirile lui George Enescu»), acesta își amintea cu multă bucurie de Yehudi Menuhin, de lecțiile de vioară pe care i le dădea și remarca la Menuhin memoria extraordinară pe care o avea”, ne atrage atenția Teodora Focșăneanu. „Vă dați seama, critica vremii aprecia că George Enescu avea o memorie extraordinară, dar Enescu însuși spunea despre Yehudi Menuhin că la acesta a întâlnit cea mai mare memorie muzicală. Maestrul român l-a considerat pe Menuhin ca pe fiul său și această prețuire a fost reciprocă. La rândul său, marele violonist american de origine evreiască, de câte ori avea prilejul, le spunea prietenilor săi: «Pentru mine, George Enescu înseamnă absolutul prin care eu îi judec pe alții». Raporta totul la genialitatea lui George Enescu”. Există, de altfel, multe fotografii cu cei doi la diferite vârste care arată cât de strânsă era relația dintre ei.

Un om simplu și generos

Lui George Enescu îi plăcea să lucreze în după-amiezile lungi de vară în salonul casei, profita de lumina verilor și foarte greu se desprindea de munca lui. Cum spunea chiar el, succesul muzicii lui avea un algoritm: 99% transpirație, 1% inspirație. „Era un om foarte meticulos și de mare generozitate”, adaugă managerul casei-muzeu. „Susţinea multe burse de studii pentru copiii nevoiași care îmbrățișau această artă. A fost un ambasador al culturii române într-o perioadă dificilă pe care o traversa țara și, la un moment dat, chiar el însuși. La Luminiș mai locuia șoferul, pe care îl prețuia și care era un meloman, iar numele lui era Anton. De la fiica menajerei, care era din Sinaia și cu care am putut vorbi de mai multe ori, cât a fost în viață, până acum vreo 20 de ani, am aflat multe detalii vii ale timpului. De exemplu, ne spunea că la ora 5:00 după-amiaza își lua bastonul și pleca pe jos la Peleș. Soția era alături de el și puteau fi văzuți la această oră împreună. Când nu erau la Castel, alături de familia regală, le plăcea să servească ceaiul pe terasa casei, acolo unde se poate observa stilul brâncovenesc (n.r. - casa are un stil eclectic). Cum am spus-o deja, era un om de o modestie rară și a fost călăuzit toată viața de aceste cuvinte: «Simplitatea în viață este adevărata libertate»”.

Este înmormântat la Paris

La 73 de ani, la Paris, George Enescu avea să își petreacă ultimele săptămâni de viață, într-o cameră de hotel. Era primăvara anului 1955. La Hotelul Atala era înconjurat de prieteni, între care și Yehudi Menuhin, care au contribuit foarte mult la starea lui de bine. Dar nici prietenia nu are capacitatea să vindece o boală necruțătoare. Îl durea și faptul că, după 1946, nu a mai putut reveni în țară.

Odată cu instalarea regimului comunist, drumul înapoi îi era închis. A plecat mai întâi în Statele Unite ale Americii, apoi în Franța, la Paris. A fost un mare patriot și obișnuia să spună: „Eu mi-am slujit țara cu armele mele: pana, bagheta și vioara”. La Tescani erau pregătite mormintele. S-au gândit din timp să facă acest lucru, pentru a fi împreună și după moarte. Dar nu s-a putut. Nici acum, încă, nu se poate. E înmormântat în cimitirul Père-Lachaise din Paris, într-un cavou de marmură albă, aflat la poziţia 68.

Obiecte personale care se află la Luminiș: o vioară, vioara din copilărie, unul dintre fracurile sale, ca element de vestimentație, și costumul de academician

„Pentru mine, George Enescu înseamnă absolutul prin care eu îi judec pe alții“ (Yehudi Menuhin)

Maruca a fost marea lui dragoste

947 28 5Da, există destule istorii, chiar controverse, în ceea ce privește relația dintre geniul Enescu și prințesa care i-a fost soție. Maruca a fost un om cu educație aleasă, care provenea dintr-o familie artistocrată bogată, Tescanu-Rosetti. S-a căsătorit cu fiul unuia dintre cei mai bogați români din epocă, Gr. C. Cantacuzino, supranumit Nababul, care avea multe proprietăți, între care și Castelul Cantacuzino de la Bușteni, pe Valea Prahovei, dar şi palatul de pe Calea Victoriei, azi sediul Muzeului Naţional George Enescu. Prințul Mihai Cantacuzino, soțul ei a murit la o vârstă încă tânără, apoi și-a pierdut fiul, pe Bâzu Cantacuzino, aviatorul, iar în urma suferințelor avute a căpătat o anumită depresie. „Noi considerăm, totuși că, în felul ei, l-a prețuit pe George Enescu”, spune Teodora Focșăneanu. „Cert este că el a iubit-o foarte mult și i-a dedicat cea mai importantă operă pe care a compus-o: Oedip. Din păcate, s-a îmbolnăvit irecuperabil și a plecat la Vevey, în Elveția, iar de acolo n-a mai putut să-i fie aproape maestrului, când acesta avea mai multă nevoie”. A fost o relație specială, între o prințesă adevărată și un prinț al muzicii - și asta trebuie să ne rămână în minte!

„Trăiesc în atmosfera de frumusețe pe care soția mea iubită o creează în jurul meu și pentru mine, cu amintirea îndepărtată, mereu prezentă în suflet, a țării în care m-am născut, a dragilor mei părinți, a profesorilor, binefăcătorilor și prietenilor mei. Toate acestea sunt plăcute, chiar dacă nu sunt vesele. Dar ce importanță are veselia, dacă am cunoscut ceea ce vreau să cunosc: bucuria muncii și plăcerea de a crea? Ajuns în port, privesc oceanul vieții mele, valurile care se domolesc în depărtare și nu mai rămâne decât oglinda netedă ce reflectă cerul - cerul meu: muzica“

„Nu căuta un limbaj nou, caută un limbaj al tău, adică mijlocul de a exprima exact ce este în tine. Originalitatea se naște în cel ce nu o caută“

„Scrie muzică - nu despre muzică. Nu fi în același timp creator și teoretician. Nu publica alături o sonată și un volum de explicații: vei crea fatalmente impresia că acela din urmă pledează pentru cel dintâi. În nouă cazuri din zece nu vei reuși în niciunul“

George Enescu a fost membru corespondent al Academiei de Arte frumoase din Paris şi membru de onoare al Academiei Române (din 1916) și, din 1932, membru titular

A fost lăsată prin act de donaţie statului român

947 28 6Vila Luminiș a fost construită de George Enescu din fondurile sale strânse din activitatea concertistică în deceniul trei al secolului trecut, în special în urma turneelor din SUA. Planurile au fost făcute chiar de compozitor, cu ajutorul arhitectului Radu Octavian Dudescu. Casa a fost lăsată prin act de donație statului român, pe 10 decembrie 1947, când George Enescu era la Paris, pentru a deveni muzeu și centru de studiu pentru tinerii muzicieni. Apoi a devenit casă de odihnă pentru artiști. În 1990 a intrat în restaurare, iar la 5 septembrie 1995 a devenit muzeu național, sub egida Centrului European de Cultură (la fel ca și casa de la Tescani). În 2007 a fost preluată de Muzeul Național George Enescu din București, subordonat Ministerului Culturii. „E bine ca tot ce înseamnă Enescu să fie ținut într-o armonie”, spune Teodora Focșăneanu, directorul casei-muzeu de la Sinaia. „Concerte, vernisaje, cursuri etc. Se organizează aici multe evenimente culturale, de la concerte la expoziții de grafică și pictură, lansări de carte. Acum are loc minifestivalul național George Enescu, coordonat de Marin Cazacu - Enescu și muzica lumii - eveniment unde suntem parteneri. Se apropie marele eveniment cultural, Festivalul George Enescu. Pe 19 august, aici, va fi un concert dedicat zilei de naștere a geniului muzicii românești”.