de Claudia Stan
Celebrul Yellowstone a fost înfiinţat în 1872, printr-o lege a Congresului American, şi este cel mai mare parc naţional din lume. Numele acestuia a fost dat de felul în care numeau indienii din tribul Minnetaree apa ce străbătea ţinutul: „mi tsi a-da-zi” ce înseamnă: „râul ce izvorăşte din piatra galbenă”.
Situat în inima Munţilor Stâncoşi
Aşezat în inima Munţilor Stâncoşi, parcul ocupă o suprafaţă de 5.470 kmp, de-a lungul şi de-a latul căruia sunt amenajate şosele (592 km) şi poteci marcate (1.920 km). Yellowstone se desfăşoară pe teritoriul a trei state: Wyoming (cea mai mare parte, aproximativ 90% din suprafaţa parcului), sud-vestul statului Montana şi sud-estul statului Idaho. În parc se poate intra prin cele cinci intrări: Gardiner (în nord), Yellowstone West (în vest), Jackson (în sud), Cooly (în est) şi Cooke City (în nord-est) şi este traversat de paralela de 45° latitudine nordică.
Amerindienii, stăpânii rezervaţie
Primele mărturii istorice ale existenţei vieţii omeneşti în această arie datează de aproximativ 12.000 de ani, şi se pun pe seama urmelor lăsate de triburile nomade. La venirea europenilor, indienii Bannocks erau cei care stăpâneau aceste ţinuturi. În timpul iernii dintre 1806 şi 1807, John Colter a părăsit expediţia americanilor Lewis şi Clark (primii americani care au păşit în regiunea Yellowstone) şi a început să exploreze singur zona. Colter şi-a petrecut trei ani în sălbăticia regiunii, întorcându-se, în cele din urmă, în St. Louis, pentru a povesti despre frumuseţile şi minunile văzute în Yellowstone. Din păcate, istorisirile sale au fost considerate de concetăţenii săi ca fiind halucinaţiile unui om nebun.
130 de ani vechime
Expediţia ce a consacrat definitiv importanţa regiunii a fost cea organizată de exploratorii Washburn, Langford şi Doane, din 1870, în timpul căreia au fost descoperite cascadele Râului Yellowstone, vulcanii noroioşi, Lacul Yellowstone şi gheizerul Marea Fântână. În urma expediţiei au fost întocmite rapoarte şi au fost publicate articole în legătură cu fenomenele deosebite ce apar în zonă. Astfel, doi ani mai târziu, regiunea a fost declarată parc naţional, iar unul dintre membrii expediţiei, Nathaniel Langford, a devenit primul administrator al parcului.
Cascade spectaculoase
Marele Canion al Râului Yellowstone are o lungime de 32 km, o adâncime de 240-360 m, o lăţime de 450-1.200 m şi o vârstă de aproximativ 10.000 de ani (sfârşitul ultimei ere glaciare). Este săpat în roci vulcanice şi se desfăşoară în partea central-estică a parcului. Râul străbate regiunea la o altitudine de circa 2.400 m, săpând două cascade numite: Upper Falls, cu o cădere a apei de 33 m, şi Lower Falls, cu o cădere de 93 m. În faţa cascadei Lower Falls, Nathaniel Langford îşi nota în 1870: „Acum realizez cât sunt de neînsemnat şi lipsit de apărare în faţa puternicei naturi”.
Izvoarele termale ale mamuţilor
Izvoarele termale ale mamuţilor delimitează o regiune a parcului unde nu apar gheizerele, din cauza apei ce nu are temperatura necesară generării unui asemenea fenomen. Având totuşi o temperatură de 78 de grade Celsius, apa reuşeşte să creeze o serie de terase în travertin, ce uimesc vizitatorul prin culoare şi măreţie. Gheizerele reprezintă fenomenul prin care Yellowstone este recunoscut în întreaga lume, graţie spectaculozităţii lor. Acestea prezintă o structură internă asemănătoare cu aceea a unui vulcan şi sunt alcătuite dintr-un con şi un mic crater sau rezervor, iar după încetarea izbucnirii apei, craterul este umplut cu apă fierbinte. Apa fierbinte şi sub presiune circulă prin acest canal aflat în interiorul scoarţei terestre. Gheizerele se regăsesc în principalele bazine ale parcului, uimind prin forme, sunete şi coloristică. Lacul este situat într-o caldeiră vulcanică, având o lungime a ţărmului de 176 km. Malurile şi împrejurimile sale reprezintă mediul de viaţă al unor specii rare de păsări: şoimi, vulturi pleşuvi, pelicani albi, cormorani. Pe mal se întâlnesc adeseori urşi Grizzly şi elani.
Acest „rai” a suferit în 1988 o grea pierdere, din cauza unui incendiu ce a distrus 700.000 de acri de teren. În urma acestui dezastru, oamenii de ştiinţă şi administratorii parcului au decis să nu mai intervină în ciclul naturii.