de Silviu Ghering și Adrian Barna
La 100 km de București și 8,4 km de Câmpina, pe DJ100E, veți intra în comuna Telega, unde veți găsi un ecosistem vechi de aproximativ 500 de ani, dominat de lacuri cu ape minerale cu salinitate crescută, renumite pentru proprietăţile curative. Sunt cotate de Institutul Balnear din Franța pe locul 2 în Europa și pe locul 5 în lume, din punctul de vedere al bolilor tratate! Băile Sărate Telega funcționează neîntrerupt de 140 de ani. Temperatura apei este de 30 de grade Celsius și clima este caracterizată de cea mai lungă perioadă cu zile însorite pe an din România.
Nu ratați să vă îmbăiați în... apa vieții!
Lacurile de la Băile Sărate Telega se clasează printre primele din lume prin nivelul ridicat de cloruri de potasiu, amoniu, calciu, sulfați și iod, cu valoare terapeutică. În special în patologia reumatismală, pentru că, bonus, conțin și nămol mineral slab sulfuros. În apele sărate de la Telega vă puteți trata manifestările reumatismale degenerative, inclusiv artroze periarticulare, sechele posttraumatice, nevralgii, sciatică, lumbago, nefrite, artrite şi arterite. Lista poate fi completată cu maladii cronice ale aparatului locomotor, rahitism, anemie, afecţiuni ale inimii și stomacului, boli respiratorii, gastrită, diabet zaharat, afecțiuni dermatologice, ulcer și anemii. Efecte foarte bune se obţin şi în vindecarea unor sindroame dureroase, de tip neurologic, nevralgii, boli ginecologice, afecţiuni vasculare periferice şi ale căilor respiratorii superioare. Apa din lacurile de la Telega poate fi numită, fără exagerare, apa... vieții!
Cazare la... butoaie!
Complexul „Șoimul” din Telega vă oferă acces la salină (salinoterapie), masaj (parțial și integral), acces la zona cu nămol și la bazinul sărat. Puteți să vă cazați în camere cu două și trei paturi, căsuțe tip camping și la... butoaie! Cum sunt „butoaiele”? Mergeți și vedeți, că nu veți regreta!
În jurul comunei Telega puteți vizita numeroase atracții turistice: ruinele închisorii Doftana, barajul Paltinul, muzeele B.P. Hașdeu și Nicolae Grigorescu din Câmpina, Casa Domnească din Brebu sau Crucea Domnitorului din Melicești